ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4125/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 319 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București a admis sesizarea autorităților din Grecia și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I din 27 aprilie 2007 emis de Biroul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel a Insulei Creta – Grecia, privind pe cetățeanul grec A.P.G. (fiul lui M. și E.). A dispus arestarea persoanei solicitate A.P.G. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare ce va fi emis conform art. 90 alin. (1) 3 din Legea nr. 302/2004, modificată. A dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile elene, cu condiția respectării regulii specialității.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată în cursul procedurii de la 7 octombrie 2008 la 7 noiembrie 2008. S-a constatat că hotărârea este executorie în ceea ce privește arestarea persoanei solicitate.

Instanța a reținut că autoritățile judiciare din Grecia prin Biroul Național Interpol – București au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I emis la data de 27 aprilie 2007 de adjunctul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel a Insulei Creta – Grecia față de cetățeanul grec A.P.G., în vederea efectuării urmăririi penale în șase cauze în care au fost emise mandatele de arestare, precum și în vederea executării a șase pedepse aplicate prin hotărâri definitive, după cum urmează: 1. Pentru efectuarea urmăririi penale în șase cauze au fost emise: a) mandatul de arestare din 31 mai 1993 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 267.982.800 drahme, echivalentul a 786.542,22 euro, prin fapte prevăzute de art. 375 alin. (1), (2) și art. 386 alin. (1), (3) C. pen.

elen și pedepsite cu închisoare de la 5 la 10 ani; b) mandatul de arestare din 11 februarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 105 milioane drahme, echivalent 308.179,98 euro prin fapte prevăzute de art. 386 - 1 și art. 263 A C. pen. elen coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsite cu închisoare pe viață; c) mandatul de arestare din 29 ianuarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 320 milioane drahme, echivalent 939.215,17 euro, prevăzută de art. 386 - 1, 3 și art. 263 A C. pen. elen, coroborate cu art. 1-1 din Legea elenă nr. 1608/1950 și pedepsită cu închisoare pe viață; d) mandatul de arestare din 2 noiembrie 1994 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 571 milioane drahme, echivalent 1.675.912 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1 și art. 263 A C. pen.

elen coroborate cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsită cu închisoare pe viață; e) mandatul de arestare din 30 ianuarie 1996 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 45 milioane drahme, echivalent 132.077,13 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1, 3 C. pen. elen, coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani; f) mandatul de arestare din 10 februarie 1993 pentru delapidare, faptă prevăzută de art. 375-1 și 2, art. 98 C. pen. elen și pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani. 2. Pentru executarea pedepselor au fost emise șase mandate de executare referitoare la pedepse cuprinse între 7 luni și 4 ani închisoare.

Ascultată de instanță, persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, invocând, însă, ca motive de refuz al executării mandatului de arestare mai multe situații, sintetizate de instanță, astfel: - împlinirea termenului de prescripție referitor la executarea pedepselor aplicate prin deciziile definitive de condamnare; - incidența art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 în cauzele în care s-au emis mandate de arestare în cursul urmăririi penale, în sensul că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, încadrarea juridică este alta, care atrage pedepse de până la 5 ani închisoare în raport de care răspunderea penală este prescrisă conform legislației elene; - în cauză au fost depășite termenele de soluționare a cererii de executare a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004.

Analizând obiecțiunile persoanei solicitate pe baza actelor dosarului, instanța a constatat că sunt întemeiate cele referitoare la împlinirea termenului de prescripție a executării celor 6 pedepse pentru care au fost emise mandatele de executare. În ce privește mandatele de arestare emise în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, obiecțiile persoanei solicitate au fost găsite neîntemeiate. Astfel, referitor la motivul de refuz al executării prevăzut de art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a arătat că acest text de lege nu este incident, întrucât implică și condiționează de existența unui alte hotărâri pronunțate de un alt stat membru al U.E. decât statul emitent, ceea ce nu este cazul în speță.

Apoi, nu este incident nici refuzul opțional de executare, prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, care face trimitere la situația de sub art. 85 alin. (2) din aceeași lege, întrucât faptele imputate se regăsesc între cele prevăzute de art. 85 alin. (1) pct. 8 și 20 și, oricum, infracțiunile pentru care au fost emise mandatele de arestare în cursul urmăririi penale se regăsesc ca infracțiuni și în legislația statului solicitat, respectiv în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și, respectiv, în art. 215 1 C. pen. din România.

Cât privește susținerea că răspunderea penală ar fi prescrisă pentru infracțiunile aflate în curs de urmărire penală, instanța a purtat corespondența cu autoritățile judiciare elene, care, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Creta, a confirmat existența unor modificări substanțiale în dispozițiile penale care prevăd aceste infracțiuni, dar aceste modificări nu îi sunt favorabile persoanei solicitate, detaliind cu trimitere la încadrările juridice și pedepse, între care este individualizată și pedeapsa încarcerării pe viață.

Instanța a constatat că în cauză singurul motiv de refuz ce poate fi avut în vedere este cel prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 potrivit căreia: „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autoritățile române”. Fiind vorba de o facultate a instanței – și nu o obligație – instanța apreciază că executarea mandatului european de arestare nu poate fi refuzată, având în vedere săvârșirea faptelor exclusiv pe teritoriul statului solicitant, că prin acestea au fost produse consecințe patrimoniale impresionante, fiind vorba de fapte de o complexitate și gravitate, deosebite.

Pe de altă parte, s-a arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației române, este împlinit numai dacă se are în vedere încadrarea juridică a faptelor de la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv anii 1991-1992, însă în raport cu încadrările juridice de după 1996 termenul de prescripție specială a răspunderii penale, conform art. 124 C. pen., este de 22 ani și 6 luni, neîmplinit. În sfârșit, în referire la depășirea termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004, s-a argumentat prin insistențele statului solicitant în soluționarea cererii. Împotriva acestei hotărâri persoana solicitată A.P.G. a declarat recurs, nemotivat în scris, susținut oral doar prin apărătorul din oficiu, care a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Persoana solicitată deși a fost citată la adresele cunoscute în cauză și prin afișare, a lipsit de la judecată. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul persoanei solicitate nu este fondat. Potrivit art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată, persoana solicitată poate face opoziție la executarea mandatului european de arestare numai prin invocarea vreunuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și în ce privește identitatea. Obiecții privind identitatea nu au fost invocate, iar cele privind existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, nu sunt întemeiate.

Raportând datele referitoare la faptele pentru care au fost emise mandatele de arestare în cursul urmăririi penale, la dispozițiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care nominalizează infracțiunile care dau loc la predare, se constată că, în adevăr, primele se regăsesc sub pct. 8 și 20 – frauda și, respectiv, înșelăciunea – din textul de lege menționat. Analiza făcută de instanță asupra cazurilor obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatului european de arestare este judicioasă, fiind întemeiată concluzia inexistenței vreunora dintre motivele obligatorii de refuz al executării, prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Cât privește identificarea cazului prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în care refuzul executării mandatului european de arestare este opțional, aceeași instanță a făcut o apreciere corectă atunci când a hotărât că executarea mandatului european de arestare, în raport de circumstanțele cauzei, nu poate fi refuzată. Persoana solicitată este cetățean al Greciei, a comis numeroase fapte apreciate de autoritățile judiciare ale statului solicitant ca deosebit de grave, care au avut ca urmări prejudicii însemnate aduse atât proprietății private cât și publice. Chiar dacă faptele prevăzute de legea penală au fost comise cu mai mulți ani în urmă, autoritățile statului solicitant găsesc necesar să finalizeze procedurile de urmărire penală pentru aplicarea legii, inclusiv în latura despăgubirilor și insistă în respectarea angajamentelor asumate pe baza principiilor recunoașterii și încrederii reciproce.

Acestea sunt argumentele pentru care va fi menținută hotărârea instanței, de executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.P.G. În referire la respectarea termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004 în soluționarea cererilor cu acest obiect, Curtea constată, pe de o parte, că termenul prevăzut de alin. (3) al textului de lege sus-menționat, de soluționare a cauzei, privește persoana solicitată arestată, ori, în cauză, aceasta se află în stare de libertate iar, pe de altă parte, că încălcarea acestui termen nu atrage nulitatea actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 319 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Onorariul interpretului de limba greacă, pe timp de 4 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2009.