ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4125/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 319 din 11 noiembrie 2009

Curtea de Apel București a admis sesizarea autorităților din Grecia și a dispus

punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I din 27 aprilie

2007 emis de Biroul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel a Insulei

Creta – Grecia, privind pe cetățeanul grec A.P.G.

(fiul lui M. și E.).

A dispus arestarea persoanei

solicitate A.P.G. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în

executare a mandatului de arestare ce va fi emis conform art. 90 alin. (1)

3

din Legea nr. 302/2004, modificată.

A dispus predarea persoanei

solicitate către autoritățile elene, cu condiția respectării regulii

specialității.

A constatat că persoana

solicitată a fost reținută și arestată în cursul procedurii de la 7 octombrie

2008 la 7 noiembrie 2008.

S-a constatat că hotărârea

este executorie în ceea ce privește arestarea persoanei solicitate.

Instanța a reținut că

autoritățile judiciare din Grecia prin Biroul Național Interpol – București au

solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I emis la

data de 27 aprilie 2007 de adjunctul Procurorului General de pe lângă Curtea de

Apel a Insulei Creta – Grecia față de cetățeanul grec A.P.G., în vederea

efectuării urmăririi penale în șase cauze în care au fost emise mandatele de

arestare, precum și în vederea executării a șase pedepse aplicate prin hotărâri

definitive, după cum urmează:

urmăririi penale în șase cauze au fost emise:

a) mandatul de arestare din 31

mai 1993 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 267.982.800 drahme, echivalentul a

786.542,22 euro, prin fapte prevăzute de art. 375 alin. (1), (2) și art. 386

alin. (1), (3) C. pen. elen și pedepsite cu închisoare de la 5 la 10 ani;

b) mandatul de arestare din 11

februarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 105 milioane drahme,

echivalent 308.179,98 euro prin fapte prevăzute de art. 386 - 1 și art. 263 A C.

pen. elen coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsite cu

închisoare pe viață;

c) mandatul de arestare din 29

ianuarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 320 milioane drahme,

echivalent 939.215,17 euro, prevăzută de art. 386 - 1, 3 și art. 263 A C. pen.

elen, coroborate cu art. 1-1 din Legea elenă nr. 1608/1950 și pedepsită cu

închisoare pe viață;

d) mandatul de arestare din 2

noiembrie 1994 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 571 milioane drahme,

echivalent 1.675.912 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1 și art. 263 A C.

pen. elen coroborate cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsită cu

închisoare pe viață;

e) mandatul de arestare din 30

ianuarie 1996 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 45 milioane drahme,

echivalent 132.077,13 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1, 3 C. pen. elen,

coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 și pedepsită cu închisoare de la

5 la 10 ani;

f) mandatul de arestare din 10

februarie 1993 pentru delapidare, faptă prevăzută de art. 375-1 și 2, art. 98 C.

pen. elen și pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani.

pedepselor au fost emise șase mandate de executare referitoare la pedepse

cuprinse între 7 luni și 4 ani închisoare.

Ascultată de instanță,

persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate,

invocând, însă, ca motive de refuz al executării mandatului de arestare mai

multe situații, sintetizate de instanță, astfel:

- împlinirea termenului de

prescripție referitor la executarea pedepselor aplicate prin deciziile

definitive de condamnare;

- incidența art. 88 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 în cauzele în care s-au emis mandate de

arestare în cursul urmăririi penale, în sensul că, potrivit înscrisurilor

depuse la dosar, încadrarea juridică este alta, care atrage pedepse de până la

5 ani închisoare în raport de care răspunderea penală este prescrisă conform

legislației elene;

- în cauză au fost depășite

termenele de soluționare a cererii de executare a mandatului european de

arestare, prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004.

Analizând obiecțiunile

persoanei solicitate pe baza actelor dosarului, instanța a constatat că sunt întemeiate

cele referitoare la împlinirea termenului de prescripție a executării celor 6

pedepse pentru care au fost emise mandatele de executare.

În ce privește mandatele de

arestare emise în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, obiecțiile

persoanei solicitate au fost găsite neîntemeiate.

Astfel, referitor la motivul

de refuz al executării prevăzut de art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004

s-a arătat că acest text de lege nu este incident, întrucât implică și

condiționează de existența unui alte hotărâri pronunțate de un alt stat membru

al U.E. decât statul emitent, ceea ce nu este cazul în speță.

Apoi, nu este incident nici

refuzul opțional de executare, prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

302/2004, care face trimitere la situația de sub art. 85 alin. (2) din aceeași

lege, întrucât faptele imputate se regăsesc între cele prevăzute de art. 85 alin.

(1) pct. 8 și 20 și, oricum, infracțiunile pentru care au fost emise mandatele

de arestare în cursul urmăririi penale se regăsesc ca infracțiuni și în legislația

statului solicitat, respectiv în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5)

C. pen. și, respectiv, în art. 215

1

C. pen. din România.

Cât privește susținerea că

răspunderea penală ar fi prescrisă pentru infracțiunile aflate în curs de urmărire

penală, instanța a purtat corespondența cu autoritățile judiciare elene, care,

prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Creta, a confirmat existența unor

modificări substanțiale în dispozițiile penale care prevăd aceste infracțiuni,

dar aceste modificări nu îi sunt favorabile persoanei solicitate, detaliind cu

trimitere la încadrările juridice și pedepse, între care este individualizată

și pedeapsa încarcerării pe viață.

Instanța a constatat că în cauză

singurul motiv de refuz ce poate fi avut în vedere este cel prevăzut de art. 88

alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 potrivit căreia: „Autoritatea

judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de

arestare când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe

care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei

aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autoritățile române”.

Fiind vorba de o facultate a

instanței – și nu o obligație – instanța apreciază că executarea mandatului european

de arestare nu poate fi refuzată, având în vedere săvârșirea faptelor exclusiv

pe teritoriul statului solicitant, că prin acestea au fost produse consecințe

patrimoniale impresionante, fiind vorba de fapte de o complexitate și

gravitate, deosebite.

Pe de altă parte, s-a arătat

că termenul de prescripție a răspunderii penale, potrivit legislației române,

este împlinit numai dacă se are în vedere încadrarea juridică a faptelor de la

data săvârșirii infracțiunilor, respectiv anii 1991-1992, însă în raport cu încadrările

juridice de după 1996 termenul de prescripție specială a răspunderii penale,

conform art. 124 C. pen., este de 22 ani și 6 luni, neîmplinit.

În sfârșit, în referire la depășirea

termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004, s-a argumentat prin

insistențele statului solicitant în soluționarea cererii.

Împotriva acestei hotărâri

persoana solicitată

A.P.G. a declarat recurs, nemotivat în scris, susținut oral doar prin apărătorul

din oficiu, care a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Persoana solicitată deși a

fost citată la adresele cunoscute în cauză și prin afișare, a lipsit de la

judecată.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată

că recursul persoanei solicitate nu este fondat.

Potrivit art. 90 alin. (7)

din Legea nr. 302/2004, modificată, persoana solicitată poate face opoziție la

executarea mandatului european de arestare numai prin invocarea vreunuia dintre

motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și în ce privește

identitatea.

Obiecții privind identitatea

nu au fost invocate, iar cele privind existența unuia dintre motivele

obligatorii sau opționale de neexecutare, nu sunt întemeiate.

Raportând datele referitoare

la faptele pentru care au fost emise mandatele de arestare în cursul urmăririi

penale, la dispozițiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care nominalizează infracțiunile

care dau loc la predare, se constată că, în adevăr, primele se regăsesc sub pct.

8 și 20 – frauda și, respectiv, înșelăciunea – din textul de lege menționat.

Analiza făcută de instanță

asupra cazurilor obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatului

european de arestare este judicioasă, fiind întemeiată concluzia inexistenței vreunora

dintre motivele obligatorii de refuz al executării, prevăzute de art. 88 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004.

Cât privește identificarea

cazului prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în care

refuzul executării mandatului european de arestare este opțional, aceeași

instanță a făcut o apreciere corectă atunci când a hotărât că executarea

mandatului european de arestare, în raport de circumstanțele cauzei, nu poate

fi refuzată.

Persoana solicitată este

cetățean al Greciei, a comis numeroase fapte apreciate de autoritățile

judiciare ale statului solicitant ca deosebit de grave, care au avut ca urmări

prejudicii însemnate aduse atât proprietății private cât și publice.

Chiar dacă faptele prevăzute

de legea penală au fost comise cu mai mulți ani în urmă, autoritățile statului

solicitant găsesc necesar să finalizeze procedurile de urmărire penală pentru

aplicarea legii, inclusiv în latura despăgubirilor și insistă în respectarea

angajamentelor asumate pe baza principiilor recunoașterii și încrederii

reciproce.

Acestea sunt argumentele

pentru care va fi menținută hotărârea instanței, de executare a mandatului

european de arestare emis pe numele persoanei solicitate

A.P.G.

În referire la respectarea

termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004 în soluționarea

cererilor cu acest obiect, Curtea constată, pe de o parte, că termenul prevăzut

de alin. (3) al textului de lege sus-menționat, de soluționare a cauzei,

privește persoana solicitată arestată, ori, în cauză, aceasta se află în stare

de libertate iar, pe de altă parte, că încălcarea acestui termen nu atrage

nulitatea actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 319 din 11 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200

lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limba greacă, pe timp de 4

ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2009.