ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5871/2009

HOTĂRÂRE
17.12.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5871/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 183 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj

,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

acțiunea reclamantului Z.I.D. formulată în contradictoriu cu Guvernul României

- Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989

și Parlamentul României – Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie

1989.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că:

-

reclamantul Z.I.D. a solicitat,

prin acțiunea introductivă, obligarea pârâților la emiterea pe numele său, a

unui certificat doveditor preschimbat în condițiile Legii nr. 341/2004 de

„Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”;

- prin întâmpinare, Guvernul

României a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, care a fost apreciată

de instanță, însă, ca neîntemeiată, motivat de faptul că dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, consacră obligativitatea recursului grațios numai

în cazul acțiunilor având ca obiect anularea unui act administrativ, procedură

care nu se impune în cazul tăcerii administrative sau în cazul refuzului

nejustificat de soluționare a cererii.

De asemenea, instanța a

analizat și excepția prematurității acțiunii invocată de ambii pârâți și a

respins-o ca neîntemeiată, întrucât nimic nu împiedică pe cel care se consideră

vătămat de actele îndeplinite pe parcursul derulării procedurii de emitere a

noilor certificate, ori de refuzul de a îndeplini anumite acte, să promoveze

acțiune în contencios administrativ.

Instanța a reținut că procedura

prevăzută de Legea nr. 341/2004 se desfășoară în mai multe etape, iar organele abilitate

de lege să soluționeze cererile de preschimbare emit acte administrative, care

pot fi atacate separat, la fel ca și refuzul de a le emite, de cei interesați

și care se consideră vătămați prin acestea.

Instanța a constatat că

acțiunea reclamantului nu este prematură în raport cu dispozițiile art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 341/2004 modificate prin art. 1 din O.G. nr. 1/2008.

Pe fondul cererii introductive,

instanța a apreciat că refuzul pârâților de a soluționa cererea de preschimbare

a certificatului de revoluționar, nu este nejustificat în raport cu dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 341/2004 care dispune că „de prevederile prezentei legi nu

beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost

implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și

persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă,

împotriva Revoluției”.

Ori, instanța de fond a

constatat că refuzul pârâților de a da curs cererii reclamantului s-a datorat existenței

pe rolul instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București a Dosarului

nr. 31394/3/2008 și până la pronunțarea unei soluții irevocabile în această cauză,

rezultă așadar, că refuzul autorităților este unul justificat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul Z.I.D.

Cererea de recurs a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei

s-a arătat, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat greșit

prevederile art. 8 din Legea nr. 341/2004 deoarece conform sentinței civile nr.

848 din 3 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, (anexată recursului) nu are calitatea cerută de

dispozițiile legale menționate mai înainte și că există posibilitatea ca în

situația în care, după preschimbarea certificatului, se va dovedi contrariul,

autoritățile intimate să formuleze contestație conform legii.

Prin întâmpinare,

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a arătat că recursul declarat de Z.I.D. a rămas fără obiect întrucât la data de 17 noiembrie 2009 acestuia i-a fost eliberat certificatul de revoluționar, preschimbat.

Examinând cauza prin prisma criticii

formulate de recurent și în temeiul art. 304

1

Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței recurate.

Instanța de contencios

administrativ a Curți de Apel București a fost învestită cu cererea de emitere

pe numele reclamantului Z.I.D. a unui certificat doveditor preschimbat în

condițiile Legii nr. 341/2004 de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”.

Hotărând asupra obiectului

cererii deduse judecății în condițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

judecătorul fondului a stabilit și reținut că, până la soluționarea irevocabilă

a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 31394/3/2008 al Curții de Apel

București, nu sunt nelegale nici refuzul pârâtei Comisia Parlamentară a

revoluționarilor din Decembrie 1989 de a acorda avizul prevăzut de art. 5 alin.

(3) din Legea nr. 341/2004 și nici refuzul Secretariatului de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 de a proceda la preschimbarea

certificatului din 10 septembrie 1992 în temeiul Legii nr. 341/2004.

În Dosarul nr. 31394/3/2008

Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 848 din 3 martie 2009

prin care a respins acțiunea formulată de C.N.S.A.S., având ca obiect

constatarea calității de colaborator al securității a lui Z.I.D.

La momentul pronunțării

sentinței ce face obiectul controlului judiciar de față, hotărârea

judecătorească precizată mai înainte nu era irevocabilă.

În acest context, soluția de

respingere ca nefondată a acțiunii este justă.

Față de precizările și de actul

nou depus în recurs de către intimatul Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, respectiv certificatul din 17 noiembrie

2009 emis în favoarea recurentului, recursul apare însă ca fiind rămas fără

obiect și în consecință va fi respins.

Văzând dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Respinge recursul declarat

de Z.I.D. împotriva sentinței nr. 183 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2114/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și f
ÎCCJ 2008-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 20 decembrie 2007, Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989 a
ÎCCJ 2007-01-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2007
instanță, reclamanta avea obligația să conteste refuzul la Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989, contestația reprezentând procedura prealabilă obligatorie. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamant
ÎCCJ 2007-01-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9/2007
instanță, reclamantul avea obligația să conteste refuzul la Comisia parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989, contestația reprezentând procedura prealabilă obligatorie. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclaman
ÎCCJ 2009-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4556/2009
se anterior refuzul soluționării favorabile a cererii. 2.Obiectul acțiunii formulate pe rolul Curții de Apel Timișoara Reclamantul P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, oblig
Sursă