ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7053/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7053/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra

recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1900 din 21

decembrie 2007 pronunțată în dosarul cu număr unic 1031/121/2006, Tribunalul

Galați, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.M.,

C.O.M. și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GALAȚI, SC A.P.A. SA și P.G.

A constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 1/6 din

imobilul compus din 2486,01 mp teren și construcție cu 16 apartamente, imobil

ce a fost situat în Galați, măsurile urmând a se stabili de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Totodată, a respins ca nefondat

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

închiriere nr. 1040 din 21 iunie 2006.

În considerentele sentinței, s-a

reținut că imobilul ce formează obiectul notificării formulate în baza Legii

nr. 10/2001 a reprezentat proprietatea indiviză a numiților V.C., C.C., D.C., P.C.,

T.C. și H.C., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

1125/1930.

Reclamanții sunt moștenitorii lui H.C.,

decedat la 11 ianuarie 1989: C.M. și M.C., în calitate de descendenți, iar C.O.M.,

în calitate de nepot de fiu, prin retransmitere de la C.G., după cum rezultă

din actele de stare civilă depuse la dosar.

Întrucât autorul reclamanților nu a

avut un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului, tribunalul a apreciat

că aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii numai

pentru cota ce a aparținut autorului, respectiv cota de 1/6 din drept.

Art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 nu este aplicabil, deoarece se referă la situația în care doar o parte

din moștenitorii proprietarului formulează notificare, nu și la situația unui

imobil în indiviziune, când formulează notificare doar moștenitorii unui

coindivizar, textul fiind de strictă interpretare.

Reclamanții nu au făcut dovada că

sunt moștenitori ai celorlalți coindivizari, cu atât mai mult cu cât nici s-a

pretins acest lucru, astfel că nu pot profita de cotele lor.

În plus, pentru același imobil s-a

formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 de către o altă persoană, M.T.,

care se pretinde îndreptățită la restituire, în calitate de moștenitor al

coindivizarului C.G. și care nu este parte în proces.

Deși instanța a pus în discuția

părților, în repetate rânduri, cadrul procesual, reclamanții nu au dorit ca

judecarea cauzei să aibă loc în contradictoriu și cu celelalte persoane care se

pretind îndreptățite, pentru a se asigura o soluționare eficientă a cauzei.

În ceea ce privește natura măsurilor

reparatorii cuvenite, tribunalul a reținut că o parte din teren este ocupată de

o construcție definitivă, autorizată, care nu poate fi restituită, potrivit

art. 10 alin. (3) din lege; o altă parte este ocupată de locuințe, a căror situație

juridică nu a putut fi lămurită din cauza reclamanților, care nu au efectuat

niciun demers în acest sens.

O altă parte din teren, însă, este liberă

sau ocupată de o construcție metalică demontabilă, porțiune care, conform art.

10 alin. (1) și (3) din lege, ar putea fi restituită în natură.

Cu toate acestea, față de situația

de fapt, de întinderea dreptului de proprietate al reclamanților și de faptul

că legea nu reglementează restituirea în natură a unei cote din dreptul de

proprietate, instanța a apreciat că nu se pot acorda reclamanților decât măsuri

reparatorii în echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr.

1040 din 21 iunie 2006 încheiat între Primăria municipiului Galați și P.G.,

având în vedere soluția asupra primului capăt de cerere, s-a apreciat că nu s-a

încălcat nicio normă de ordine publică la încheierea acestuia, că nu a existat

vreo fraudă la lege.

Apelul declarat de către reclamanți

împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

107/A din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin

care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, curtea

de apel a apreciat că tribunalul a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 4.1 din Normele metodologice de

aplicare a legii, atunci când a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii doar pentru cota – parte din dreptul de proprietate asupra

imobilului ce a aparținut autorului lor, H.C., respectiv cota de 1/6.

Instanța de apel a înlăturat

susținerile reclamanților în sensul că autorul lor, în viață la decesul celorlalți

frați, ar fi acceptat tacit succesiunea acestora și, prin urmare, prin

retransmitere, ar avea dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil.

La dosar nu s-au depus acte de stare

civilă din care să rezulte cel puțin anterioritatea decesului fraților, cu atât

mai puțin calitatea succesorală de pe urma acestora.

Prin notificarea adresată Primăriei

Galați, reclamanții nu s-au pretins moștenitori ai celorlalți cinci frați ai

lui H.(C.) C, astfel încât nu se poate schimba cadrul procesual fixat prin

actul de învestire a instanței.

Simpla legătură de rudenie dintre

autorul reclamanților și ceilalți coproprietari ai imobilului nu determină

automat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii,

atât timp cât pot exista alte persoane cu vocație succesorală în grad

preferabil.

Primăria a adus la cunoștință

reclamanților despre existența unei alte notificări privind același imobil, iar

instanța, în baza rolului activ, le-a pus în discuție necesitatea lărgirii

cadrului procesual, însă reclamanții s-au opus, ceea ce a împiedicat instanța

să procedeze la reunirea din oficiu a celor două notificări.

Mai mult, din actele depuse de către

Primărie, rezultă că cealaltă notificare vizează aceeași suprafață de teren de

15491,3 mp, actele depuse în susținerea notificării sunt aceleași, din

conținutul lor rezultând că M.T. este fiica lui C.G., putând invoca aceleași

drepturi ca și reclamanții.

În plus, chiar reclamanții, într-o

cerere depusă la dosar, recunosc faptul că D.C. (unul dintre frații

coproprietari), are doi moștenitori: A.I., domiciliată în Grecia și G.D.,

domiciliat în Brazilia.

Astfel, s-a apreciat că, deși

reclamanților le revenea sarcina probării calității de moștenitori de pe urma

celorlalți cinci frați, conform art. 1169 C. civ., nu au făcut acest lucru

astfel încât nu pot pretinde și cotele ce au aparținut acestora din dreptul de

proprietate.

În ceea ce privește capătul de

cerere în constatarea nulității absolute contractului de închiriere, instanța a

apreciat că motivul de apel pe acest aspect nu poate fi primit, în condițiile

în care P.M. a obținut încă din anul 1990 autorizația de construire pentru

restaurant, iar la acel moment nu existau date în sensul că terenul respectiv

ar constitui obiect al pretențiilor reclamanților. Nu s-a făcut dovada că

reclamanții ar fi adresat Primăriei Galați o cerere în anul 1991, astfel cum se

susține.

Împotriva deciziei menționate, a

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- numai succesorii celor șase

cumpărători ai imobilului în litigiu ar avea calitatea de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii pentru acest imobil, nu și un alt posibil succesor al

proprietarului inițial, C.G., cel care a înstrăinat imobilul celor șase

descendenți.

Dacă M.T., sora autorului

reclamanților, H.C., ar fi formulat cerere de restituire în natură a aceluiași

teren, Primăria avea obligația de a depune la prezentul dosar documentația din

dosarul întocmit în urma notificării acelei persoane.

În lipsa acesteia și față de

conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1125/1930, reclamanții nu au

socotit necesar a se judeca în contradictoriu cu M.T., cadrul procesual

existent fiind adecvat soluționării favorabile a cererii de restituire.

- instanța de apel a apreciat în mod

greșit că nu au făcut dovada calității de moștenitor de pe urma celorlalți

cinci coproprietari ai imobilului, recunoscând reclamanților calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii doar pentru cota de 1/6 aparținând

lui H.C., și nu pentru întregul imobil.

- procedând astfel, instanța de apel

a ignorat consecințele soluției pronunțate, în sensul că situația juridică a

diferenței de 5/6 din dreptul asupra imobilului rămâne incertă, putând fi

considerată în continuare ca fiind preluată abuziv de către stat sau confiscată

pentru a doua oară de către stat.

La termenul din 26 iunie 2009,

recurenții, prin avocat, au indicat drept temei al motivelor de recurs

formulate cazurile prevăzute de pct. 6 (

extra petita

– s-a recunoscut

statului dreptul de proprietate asupra unei cote de 5/6, ceea ce nu se ceruse

în cauză), pct. 8 (interpretarea greșită a actelor din care rezultă calitatea

reclamanților de succesori, respectiv certificate de moștenitor, acte de stare

civilă) și pct. 9 (greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 10/2001) din art. 304 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază

că recursul nu este fondat.

Motivele de recurs vor fi

cercetate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., chiar dacă la ultimul termen de judecată recurenții, prin apărător,

au indicat și alte două cazuri din art. 304, respectiv cele de la pct. 6 și 8.

Încadrarea corectă din punct

de vedere juridic a criticilor formulate este un atribut al instanței de

judecată, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în raport de

conținutul concret al motivelor de recurs.

Or, din dezvoltarea

acestora, astfel cum sunt prezentate în cererea de recurs, rezultă că nu sunt

întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 8 C. proc.

civ.

Critica referitoare la pretinsa

pronunțare a instanței de apel asupra a ceea ce nu s-a cerut (

extra petita

)

nu se regăsește în motivarea recursului, fiind formulată în condiții

neprocedurale, verbal și peste termenul de motivare prevăzut de art. 303 C.

proc. civ.

Pe de altă parte, cazul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. operează în situația în care

instanța de apel, evocând fondul, s-a pronunțat asupra unei cereri ce nu se

formulase în cauză, situație ce nu este întrunită în speță.

Instanța de apel nu a admis

apelul, pentru a fi în măsură să se pronunțe direct asupra cererilor deduse

judecății, ci doar a menținut hotărârea primei instanțe; critica vizează, în

fapt, sentința, și nu decizia de apel, motiv pentru care este inadmisibilă.

În ceea ce privește cazul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., referirea legiuitorului la „actul

juridic dedus judecății”, al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic” ar

fi fost schimbat de către instanța de apel prin interpretarea greșită a

acestuia, vizează cauza cererii de chemare în judecată sau fundamentul

dreptului invocat de reclamant (

causa debendi

).

În speță, cauza cererii este

reprezentată de titlul de proprietate pe care ar trebui să se întemeieze

pretențiile reclamanților, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1125 din 24 martie 1930 de fostul Tribunal al Județului Covurlui, secția

I – a (file 3 – 4 dosar fond).

Or, critica în discuție nu este

legată de vreo denaturare a actului juridic dedus judecății pretins a fi fost

săvârșită de către instanța de apel, ci de modul de aplicare a Legii nr.

10/2001, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Tribunalul Galați a

stabilit în cauză că terenul ce formează obiectul notificării formulate la data

de 9 iulie 2001 (fila 13 dosar fond) este același cu cel dobândit de frații C.

prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1125 din 24 martie 1930 de

fostul Tribunal al Județului Covurlui, secția I-a, prin cumpărare de la tatăl

lor, G.C.

Prin expertiza efectuată în

fața primei instanțe (file 216 – 219), terenul a fost identificat ca având

suprafața de 2486,01 mp, cu amplasamentul indicat în raportul de expertiză.

Întrucât pârâții nu au

formulat apel împotriva hotărârii primei instanțe, această situație de fapt,

constatată prin sentință, a intrat în puterea lucrului judecat și se impune ca

atare în prezenta cauză.

Se reține că recurenții au

formulat critici exclusiv pe aspectul calității de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii, susținând că sunt îndreptățiți la aceste măsuri pentru întregul

imobil, și nu doar pentru cota de 1/6 ce a aparținut autorului lor, H.C.

Este de precizat că

susținerile relative la numita M.T., a cărei legătură de rudenie cu

proprietarul inițial al imobilului, G.C., ca fiică a acestuia, a fost

recunoscută prin motivele de recurs, sunt întemeiate, fără ca această

constatare să afecteze, însă, legalitatea deciziei recurate.

Astfel, calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii este asigurată de statutul de

proprietar asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la momentul

preluării imobilului de către stat.

Or, acest statut aparține

exclusiv celor șase frați C., care au cumpărat imobilul în anul 1930, imobil ce

a ieșit din patrimoniul vânzătorului, G.C., motiv pentru care nu interesează

vocația succesorală de pe urma vânzătorului a altor persoane, precum

descendentul M.T., ce a formulat, la rându-i, notificare în baza Legii nr.

10/2001.

Argumentul privind existența

unei alte notificări pentru același imobil a fost unul neesențial în

raționamentul ce a condus la adoptarea soluției în primă instanță, menținute în

apel, din moment ce cota – parte din dreptul de proprietate asupra imobilului,

recunoscută reclamanților, a fost stabilită în considerarea contractului de

vânzare-cumpărare din anul 1930, în caz contrar, ar fi trebuit să se țină cont

și de cota cuvenită celui de-al șaptelea descendent al proprietarului inițial, cu

micșorarea corespunzătoare a cotei reclamanților.

Fiind vorba despre un

considerent lipsit de relevanță, motivul de recurs pe aspectul în discuție,

deși pertinent, nu conduce la o modificare a deciziei de apel, a cărei

legalitate urmează a se cerceta prin prisma celorlalte critici formulate.

În ceea ce privește

calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în mod

corect, ambele instanțe de fond au constatat că operează exclusiv pentru cota

de 1/6 aparținând autorului lor, H.C., unul dintre cumpărătorii din 1930.

După cum a arătat în mod

corect instanța de apel, la dosar nu s-au depus nici măcar acte de stare civilă

privind pe coindivizari, pentru a se determina cel puțin succesiunea deceselor

acestora și vocația generală la moștenire, precum și a cotelor – părți indivize

din dreptul de proprietate transmise pe cale succesorală.

Pe de altă parte, la dosar a

fost depus un înscris conceput de către G.C. (tatăl reclamantului și frate cu

reclamantele), fiul lui H.C., în care sunt indicați descendenții lui D.C.,

respectiv A.I., domiciliată în Grecia și G.C., domiciliat în Brazilia.

Conform art. 651 C. civ., „succesiunile

se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea

succesorală se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui

de

cujus

, în privința regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Legea nr. 10/2001 nu derogă de la

acest principiu, menționându-se, în art. 4.4 din HG nr. 250/2007 de aprobare a

Normelor metodologice de aplicare a legii, că „În toate cazurile, stabilirea

calității de moștenitor - legal sau testamentar - se face potrivit legii civile

române”.

Aceasta înseamnă că art. 4 vizează

acele persoane cu vocație concretă la moștenire, nu și pe cele cu vocație

generală, asigurată printr-o legătură de rudenie încadrabilă în vreuna din

clasele de moștenitori I – IV, așadar, excluse de la moștenire potrivit ordinii

chemării concrete la succesiune a rudelor defunctului sau chiar prin voința

acestuia [derogarea legală în privința moștenitorilor neacceptanți, conform

art. 4 alin. (3) – de strictă interpretare și aplicare - nu interesează cauza].

Or, vocația concretă la succesiune

trebuie dovedită de către cel care o pretinde, potrivit art. 1169 C. civ.

În cauză, reclamanții nu au dovedit

nici măcar vocația generală, din moment ce nu au depus, după cum s-a arătat,

actele de deces ale fraților C., în absența cărora nu poate fi stabilită cel

puțin ordinea deceselor și a chemării la succesiune.

Pentru dovedirea vocației concrete,

ar fi trebuit depuse certificatele de moștenitor de pe urma celor cinci frați

ori, cel puțin, alte înscrisuri din care să rezulte fie că au decedat fără

descendenți sau moștenitori rezervatari ori legatari, fie, în privința lui D.C.,

renunțarea la succesiune a descendenților acestuia, acte ce nu au fost depuse

în cauză.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 4 alin. (4) din lege, acestea ar fi fost incidente în cauză numai în

situația în care persoana îndreptățită la măsuri reparatorii ar fi fost tatăl

celor șase frați C., G.C., prin interpretarea literală a normei rezultând că desocotirea

menționată în normă este posibilă doar între moștenitorii persoanei

îndreptățite.

Întrucât persoanele îndreptățite

sunt cei șase frați C., nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 4 alin. (2), reclamanții

nefiind moștenitori ai acestora, nici cele din art. 4 alin. (4).

Împrejurarea că diferența de 5/6 din

dreptul asupra imobilului rămâne în proprietatea statului este consecința

aplicării legii speciale la situația concretă din cauză. De altfel, reclamanții

nu dobândesc dreptul de proprietate nici asupra cotei de 1/6, deoarece li s-a

recunoscut doar un drept de creanță reprezentat de măsuri reparatorii în

echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

C.M., C.O.M., C.M. împotriva deciziei nr. 107/A din 26 mai 2008 pronunțate de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

26 iunie 2009.