ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5845/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 244 din 28 mai 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj,

reținând, în esență, că din depoziția martorului audiat, nemijlocit în

instanță, nu rezultă date și împrejurări concrete cu privire la faptele

prezentate în contestația reclamantei, în condițiile în care martorul audiat nu

a observat direct cele întâmplate, având cunoștință de cele relatate numai

indirect și din surse discutabile.

Pe cale de consecință, s-a

apreciat că din probele administrate în cauză, respectiv declarații

autentificate de martori ca și declarația martorului audiat de instanță, nu se

poate reține calitatea reclamantei de persoană persecutată din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, susținând nelegalitatea sentinței atacate cu

motivarea că aceasta nu a ținut seamă de depozițiile de martori din care

rezultă refugiul familiei sale, din localitatea Făgetu, județul Sălaj, în

localitatea Turda, județul Cluj, în perioada octombrie 1940 – martie 1945, ca

urmare a persecuției etnice suferite după cedarea Ardealului de Nord.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de

către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean

român, care, în perioada sus-menționată a avut de suferit persecuții etnice, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 61

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr.

127/2000, dovada încadrării în situația prevăzută de art. 1 din ordonanță, se

poate face cu acte oficiale, eliberate de organele competente și, în lipsa

acestora, prin declarații de martori.

În acest sens s-au depus, ca

probă, în dosarul de fond declarațiile autentificate ale martorilor N.D. și G.I.,

primul dintre aceștia fiind audiat și în instanță.

Față de contradicția dinte

cele două declarații ale martorului N.D., cea autentificată și cea dată în fața

instanței, precum și în raport cu declarația autentificată a lui G.I., instanța

de fond avea obligația, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să manifeste

rol activ, dispunând administrarea în cauză și a altor dovezi, în vederea

aflării adevărului în cauză.

În raport de dispozițiile

legale menționate, hotărând în baza unor probatorii neconcludente, fără a

stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va

fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea

prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cu prilejul rejudecării

instanța de judecată va suplimenta probatoriile în vederea lămuririi

contradicțiilor din declarațiile martorilor mai sus-menționați și deci a

edificării cu privire la împrejurările refugiului recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

S.M. împotriva sentinței civile nr. 244 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2009.