ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2010

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin acțiunea formulată la data de 2 octombrie 2007, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 86.316 lei contravaloarea chiriei, la plata dobânzii legale calculată de la data scadenței până la data pronunțării hotărârii, la plata sumei de 895,28 lei contravaloarea energiei electrice și la plata dobânzii legale calculată de la data scadenței și până la cea a pronunțării hotărârii.

La data de 26 noiembrie 2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită suma de 8.916,96 lei ca reprezentând contravaloarea energiei electrice, iar dobânda legală o solicită de la data scadenței și până la data plății efective, indicând prin nota de ședință suma totală de 107.483,75 lei pe care o pretinde de la pârâtă, compusă din 86.316 lei contravaloare chirie, 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, restul reprezentând dobânda legală calculată la aceste sume în vederea timbrajului, dobânda solicitându-se însă în continuare, până la data plății efective. În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în fapt, în baza contractului de închiriere din 1 iulie 2005 încheiat între părți, reclamanta a cedat folosința și a predat pârâtei Ferma Mixtă B.O.B.

Pe parcursul derulării contractului chiria datorată nu a fost achitată, astfel pârâta datorează reclamantei cu titlu de chirie restantă suma de 86.316 lei, la care se adaugă dobânda legală datorată de la data scadenței și până la data efectivă a plății. Conform mențiunilor cuprinse în art. 4.2. lit. d), contravaloarea energiei electrice nu face parte din prețul locațiunii, astfel că pârâta avea obligația contractuală să achite contravaloarea energiei electrice consumate pentru activul primit în folosință. Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat să se constate valabilitatea contractului de închiriere din 1 iulie 2005 încheiat între părți la data de 1 august 2005; să se dispună obligarea reclamantei SC A.T.

SRL să lase pârâtei în deplină folosință pe perioada contractului imobilul ce face obiectul contractului de închiriere, respectiv Ferma Mixtă B.O.B., și în cazul în care acesta refuză să se dispună reintegrarea în spațiu; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de daune cominatorii în valoare de 500 lei/zi, pentru situația în care aceasta refuză executarea de bună voie a sentinței, de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în cauză până la reintegrarea societății în Ferma Mixtă B.O.B.; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de daune materiale față de societatea pârâtă - reclamantă reconvențională pentru prejudiciul pricinuit prin lipsirea de folosință pașnică și liniștită a imobilului obiect al contractului de închiriere din 1 iulie 2005; în subsidiar, în eventualitatea în care instanța va aprecia că a intervenit denunțarea unilaterală a contractului de închiriere în discuție din partea pârâtei reconvenționale SC A.T.

SRL, să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de daune cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi până la încheierea contractului în formă autentică de vânzare - cumpărare având drept obiect Ferma Mixtă B.O.B.; să fie obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de daune materiale pentru prejudiciul pricinuit prin lipsirea de folosință pașnică și liniștită a imobilului obiect al contractului de închiriere din 1 iulie 2005; să dispună în eventualitatea în care reclamanta - pârâtă reconvențională refuză încheierea contractului - autentică de vânzare - cumpărare, cu toate consecințele juridice care derivă din acest aspect, având în vedere antecontractul de vânzare - cumpărare din 1 iulie 2005 încheiat între părți.

Prin sentința civilă nr. 1158 din 27 mai 2008 Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în județul Brașov în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL cu sediul în județul Brașov, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 86.316 lei chirie aferentă lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, a sumei de 11.113,54 lei dobândă legală calculată în raport de chiria datorată, dobânda aferentă contravalorii energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005 – 21 octombrie 2006, precum și la plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei și energiei electrice datorate, până la plata efectivă a acestora, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.906,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC V.A. SRL prin care a solicitat schimbarea în tot, în sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată. Prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009 s-a admis în parte apelul formulat de pârâta SC V.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1158 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în județul Brașov în contradictoriu cu pârâta SC V.A.

SRL cu sediul județul Brașov, și în consecință: a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.631,6 lei în loc de 86.316 lei chirie aferentă lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei contravaloare energie electrică, a sumei de 1.111.35 lei în loc de 11.113,54 lei dobânda legală calculată în raport de chiria datorată, a sumei de 1.137,25 lei dobânda aferentă contravalorii energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005 – 21 octombrie 2006, precum și la plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei și energiei electrice datorate, până la plata efectivă a acestora. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de reclamantă împotriva pârâtei ce a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.268,08 lei în loc de 7.906,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.

Intimata SC A.T. SRL a fost obligată să plătească apelantei SC V.A. SRL suma de 636,54 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs. Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului său, respingerea apelului pârâtei și menținerea soluției primei instanțe sau admiterea recursului și casarea deciziei dacă se va impune necesitatea administrării de probe noi. Această recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, nemotivarea deciziei ori motivarea contradictorie, greșita reținere a dispozițiilor art. 983 C. civ., încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) prin respingerea contestării expertizei și a administrării de probe noi.

Recurenta pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că reclamanta nu a înregistrat contractul la Administrația Financiară, că în mod greșit s-a avut în vedere și T.V.A. la stabilirea cuantumului chiriei, în condițiile în care nu s-au emis facturi. Această recurentă consideră că nu datorează cheltuielile de întreținere și nici dobândă. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge ambele recursuri pentru următoarele considerente: Cât privește recursul reclamantei, acesta se va respinge pentru că, în ceea ce privește prima critică, analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt și în drept, fiind clară și explicită, nicidecum sumară și confuză. Curtea găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de fond ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Analizând hotărârea atacată se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, respectiv a art. 983 C. civ.

în raport de situația de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate în cauză. Din actele dosarului nu se susțin în nici un fel afirmațiile recurentei. Dimpotrivă, probatoriul administrat a fost unul pertinent, concludent și util cauzei. Curtea de apel și-a exercitat rolul activ, iar faptul că nu s-au admis obiecțiuni la expertiză și proba cu martori, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci eventual de netemeinicie, dar care nu pot forma obiect al controlului judecătoresc în calea de atac a recursului. Cât privește recursul pârâtei, acesta urmează a fi respins, criticile formulate și subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondate. Cu privire la primul punct al criticilor recurentei SC V.A.

SRL, conform căruia se impune respingerea în totalitate a acțiunii formulate și precizate de această recurentă, întrucât contractul de închiriere nu a fost înregistrat la Administrația Financiară și nu am completat și depus formularul 220 prevăzut de Ordinul M.F.P. 1752/2005, aceste susțineri sunt fără suport legal. Prevederile art. 62 din Codul fiscal, precum și obligația înregistrării contractului de închiriere și completării formularului 220 se referă la persoane fizice și nu la societăți comerciale, persoane juridice. Veniturile societăților comerciale provenind din desfășurarea activității economice sunt supuse declarării și impozitării în condiții specifice, în baza evidențelor contabile proprii, fără nicio legătură cu normele și obligațiile referitoare la persoanele fizice.

SC A.T. SRL nu avea așadar obligația de a înregistra contractul de închiriere încheiat cu SC V.A. SRL decât în contabilitatea proprie la capitolul corespunzător și nu exista nicio condiționare de natură extracontractuală sau fiscală care să afecteze obligația de plată a chiriei de către locatară. În mod corect instanța de fond a reținut că pârâta datorează suma de 86.316 lei chirie contractuală aferentă lunilor ianuarie - martie 2006 și suma de 11.113,54 lei dobândă legală la chirie și dobânzi aferente chiriei până la momentul plații.

Izvorul acestor pretenții îl constituie art. 4.2 lit. c) și art. V din contractul de închiriere din 1 iulie 2005. În ceea ce privește afirmația că reclamanta nu a emis facturi pentru chiria aferentă fiecărei luni, astfel încât sumele pretinse nu sunt certe și exigibile, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond și cea de apel au reținut că emiterea facturilor nu este o condiție prealabilă plății, întrucât obligația achitării chiriei este clar stipulată în art. 4.1 lit. c) din contractul încheiat de părți. Tot în contract se menționează că suma este purtătoare de T.V.A. Obligația de plată a contravalorii energiei electrice este, de asemenea stabilită în art. 4.2 lit. d) din convenția părților ca fiind în sarcina locatarei, iar din facturile depuse dosar fond rezultă că în perioada septembrie 2005 - mai 2006 s-a înregistrat la ferma închiriată un consum în cuantumul reținut de cele două instanțe inferioare.

Regula invocată de recurenta pârâtă referitoare la cheltuielile de întreținere care cad în sarcina proprietarului nu își are aplicabilitate în speță, întrucât părțile au înțeles să deroge printr-o prevedere contractuală expresă. Dispozițiile instanțelor de fond și de apel în ceea ce privește calcularea și plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei și contravalorii energiei electrice consumate sunt legale, având în vedere prevederile art. 3712 C. proc. civ., care prevăd posibilitatea calculării dobânzilor, penalităților și actualizarea debitului principal de către executorul judecătoresc până la momentul plății efective. Solicitarea recurentei parate SC V.A. SRL de a se trimite cauza în vederea continuării judecații în ceea ce privește cererea reconvențională este inadmisibilă.

Recurenta pârâtă critică de fapt încheierea de ședință din data de 17 martie 2008, dată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 7156/62/2007, prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii reconvenționale în baza art. 1551 C. proc. civ., întrucât partea nu și-a îndeplinit obligația de a preciza cuantumul pretențiilor în vederea stabilirii taxei de timbru. Împotriva acestei încheieri partea avea posibilitatea să formuleze recurs separat, potrivit art. 244 C. proc. civ. De asemenea, putea complini cerințele puse în vedere de instanță, solicitând apoi reluarea judecații după plata taxei de timbru. Întrucât cererea reconvențională nu a fost soluționată, nici pe cale de excepție și nici pe fond, de către instanțele inferioare, ci a fost și a rămas suspendată, iar încheierea de suspendare nu a fost atacată, nu se poate cere direct instanței de recurs casarea hotărârii atacate, întrucât pot fi atacate cu recurs doar hotărârile prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. Potrivit raportării la dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare prin care s-a întrerupt cursul judecății se atacă cu recurs separat. Mai mult, soluția cerută de recurenta pârâtă „de a se trimite cauza în vederea continuării judecații în ceea ce privește cererea reconvențională” nu se regăsește printre consecințele judecării recursului prevăzute de art. 312 C. proc. civ. În consecință rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speță, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T. SRL Cața și pârâta SC V.A. SRL Cața, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T. SRL Cața și de pârâta SC V.A. SRLCața, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.