ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1091/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor de

față, din actele și lucrările dosarului, constată

că prin acțiunea formulată la data de 2 octombrie 2007,

reclamanta SC A.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.A. SRL,

obligarea acesteia la plata sumei de 86.316 lei contravaloarea chiriei, la

plata dobânzii legale calculată de la data scadenței până la data

pronunțării hotărârii, la plata sumei de 895,28 lei

contravaloarea energiei electrice și la plata dobânzii legale

calculată de la data scadenței și până la cea a

pronunțării hotărârii.

La data de 26 noiembrie 2007,

reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită

suma de 8.916,96 lei ca reprezentând contravaloarea energiei electrice, iar

dobânda legală o solicită de la data scadenței și până

la data plății efective, indicând prin nota de ședință

suma totală de 107.483,75 lei pe care o pretinde de la pârâtă,

compusă din 86.316 lei contravaloare chirie, 8.916,96 lei contravaloare

energie electrică, restul reprezentând dobânda legală calculată

la aceste sume în vederea timbrajului, dobânda solicitându-se însă în

continuare, până la data plății efective.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că, în fapt, în baza contractului de închiriere din 1 iulie

2005 încheiat între părți, reclamanta a cedat folosința și

a predat pârâtei Ferma Mixtă B.O.B.

Pe parcursul derulării

contractului chiria datorată nu a fost achitată, astfel pârâta

datorează reclamantei cu titlu de chirie restantă suma de 86.316 lei,

la care se adaugă dobânda legală datorată de la data

scadenței și până la data efectivă a plății.

Conform mențiunilor cuprinse în

art. 4.2. lit. d), contravaloarea energiei electrice nu face parte din

prețul locațiunii, astfel că pârâta avea obligația

contractuală să achite contravaloarea energiei electrice consumate

pentru activul primit în folosință.

Prin cererea

reconvențională pârâta a solicitat să se constate valabilitatea

contractului de închiriere din 1 iulie 2005 încheiat între părți la

data de 1 august 2005; să se dispună obligarea reclamantei SC A.T.

SRL să lase pârâtei în deplină folosință pe perioada

contractului imobilul ce face obiectul contractului de închiriere, respectiv Ferma

Mixtă B.O.B., și în cazul în care acesta refuză să se

dispună reintegrarea în spațiu; să fie obligată reclamanta

- pârâtă reconvențională la plata de daune cominatorii în

valoare de 500 lei/zi, pentru situația în care aceasta refuză

executarea de bună voie a sentinței, de la data rămânerii

definitive a sentinței ce se va pronunța în cauză până la

reintegrarea societății în Ferma Mixtă B.O.B.; să fie

obligată reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de

daune materiale față de societatea pârâtă - reclamantă

reconvențională pentru prejudiciul pricinuit prin lipsirea de

folosință pașnică și liniștită a imobilului

obiect al contractului de închiriere din 1 iulie 2005; în subsidiar, în

eventualitatea în care instanța va aprecia că a intervenit

denunțarea unilaterală a contractului de închiriere în discuție

din partea pârâtei reconvenționale SC A.T. SRL, să fie obligată

reclamanta - pârâtă reconvențională la plata de daune

cominatorii în valoare de 1.000 lei/zi până la încheierea contractului în

formă autentică de vânzare - cumpărare având drept obiect Ferma

Mixtă B.O.B.; să fie obligată reclamanta - pârâtă

reconvențională la plata de daune materiale pentru prejudiciul

pricinuit prin lipsirea de folosință pașnică și

liniștită a imobilului obiect al contractului de închiriere din 1

iulie 2005; să dispună în eventualitatea în care reclamanta -

pârâtă reconvențională refuză încheierea contractului -

autentică de vânzare - cumpărare, cu toate consecințele juridice

care derivă din acest aspect, având în vedere antecontractul de vânzare -

cumpărare din 1 iulie 2005 încheiat între părți.

Prin sentința civilă nr.

1158 din 27 mai 2008 Tribunalul Brașov a admis cererea formulată de

reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în județul Brașov în contradictoriu

cu pârâta SC V.A. SRL cu sediul în județul Brașov, a obligat pârâta

la plata către reclamantă a sumei de 86.316 lei chirie aferentă

lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei contravaloare

energie electrică, a sumei de 11.113,54 lei dobândă legală

calculată în raport de chiria datorată, dobânda aferentă

contravalorii energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005

– 21 octombrie 2006, precum și la plata în continuare a dobânzilor aferente

chiriei și energiei electrice datorate, până la plata efectivă a

acestora, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de

7.906,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC V.A. SRL prin care a solicitat schimbarea în tot, în

sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia Curții de Apel

Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009 s-a admis în parte apelul formulat de

pârâta SC V.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1158 din 27 mai 2008

pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o în parte

în sensul că: s-a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC A.T. SRL cu sediul în județul Brașov în contradictoriu

cu pârâta SC V.A. SRL cu sediul județul Brașov, și în

consecință: a fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 8.631,6 lei în loc de 86.316 lei chirie

aferentă lunilor ianuarie 2006 – martie 2006, a sumei de 8.916,96 lei

contravaloare energie electrică, a sumei de 1.111.35 lei în loc de

11.113,54 lei dobânda legală calculată în raport de chiria

datorată, a sumei de 1.137,25 lei dobânda aferentă contravalorii

energiei electrice calculată pentru perioada octombrie 2005 – 21 octombrie

2006, precum și la plata în continuare a dobânzilor aferente chiriei

și energiei electrice datorate, până la plata efectivă a

acestora. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de

reclamantă împotriva pârâtei ce a fost obligată pârâta să

plătească reclamantei suma de 1.268,08 lei în loc de 7.906,88 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond. Intimata SC A.T.

SRL a fost obligată să plătească apelantei SC V.A. SRL suma

de 636,54 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei decizii ambele

părți au declarat recurs.

Recurenta reclamantă a

solicitat admiterea recursului său, respingerea apelului pârâtei și

menținerea soluției primei instanțe sau admiterea recursului

și casarea deciziei dacă se va impune necesitatea administrării

de probe noi. Această recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, nemotivarea

deciziei ori motivarea contradictorie, greșita reținere a

dispozițiilor art. 983 C. civ., încălcarea dispozițiilor art. 129

alin. (5) prin respingerea contestării expertizei și a

administrării de probe noi.

Recurenta pârâtă a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că reclamanta nu

a înregistrat contractul la Administrația Financiară, că în mod

greșit s-a avut în vedere și T.V.A. la stabilirea cuantumului

chiriei, în condițiile în care nu s-au emis facturi. Această recurentă

consideră că nu datorează cheltuielile de întreținere

și nici dobândă.

Înalta Curte, analizând decizia prin

prisma criticilor formulate, va respinge ambele recursuri pentru

următoarele considerente:

Cât privește recursul

reclamantei, acesta se va respinge pentru că, în ceea ce privește

prima critică, analizând decizia atacată în raport de motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că

el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și

conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în

căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă

în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanțe date de

părți textelor pe care și-au întemeiat cererile. Acest temei

este invocat mai mult formal, pentru că decizia este motivată în fapt

și în drept, fiind clară și explicită, nicidecum

sumară și confuză.

Curtea găsește nefondat

motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă și prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condițiile în care în cauza de

față nu rezultă că instanța de fond ar fi recurs la

încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat

greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea

restrâns ori cu totul eronat. Analizând hotărârea atacată se

constată că instanța de apel a făcut o corectă

interpretare și aplicare a legii, respectiv a art. 983 C. civ. în raport

de situația de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate

în cauză. Din actele dosarului nu se susțin în nici un fel

afirmațiile recurentei. Dimpotrivă, probatoriul administrat a fost

unul pertinent, concludent și util cauzei. Curtea de apel și-a exercitat

rolul activ, iar faptul că nu s-au admis obiecțiuni la expertiză

și proba cu martori, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci

eventual de netemeinicie, dar care nu pot forma obiect al controlului

judecătoresc în calea de atac a recursului.

Cât privește recursul pârâtei,

acesta urmează a fi respins, criticile formulate și subsumate

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondate.

Cu privire la primul punct al

criticilor recurentei SC V.A. SRL, conform căruia se impune respingerea în

totalitate a acțiunii formulate și precizate de această

recurentă, întrucât contractul de închiriere nu a fost înregistrat la

Administrația Financiară și nu am completat și depus

formularul 220 prevăzut de Ordinul M.F.P. 1752/2005, aceste susțineri

sunt fără suport legal. Prevederile art. 62 din Codul fiscal, precum

și obligația înregistrării contractului de închiriere și

completării formularului 220 se referă la persoane fizice și nu

la societăți comerciale, persoane juridice.

Veniturile societăților

comerciale provenind din desfășurarea activității economice

sunt supuse declarării și impozitării în condiții

specifice, în baza evidențelor contabile proprii, fără nicio

legătură cu normele și obligațiile referitoare la

persoanele fizice.

SC A.T. SRL nu avea așadar

obligația de a înregistra contractul de închiriere încheiat cu SC V.A. SRL

decât în contabilitatea proprie la capitolul corespunzător și nu

exista nicio condiționare de natură extracontractuală sau

fiscală care să afecteze obligația de plată a chiriei de

către locatară.

În mod corect instanța de fond

a reținut că pârâta datorează suma de 86.316 lei chirie

contractuală aferentă lunilor ianuarie - martie 2006 și suma de

11.113,54 lei dobândă legală la chirie și dobânzi aferente

chiriei până la momentul plații. Izvorul acestor pretenții îl

constituie art. 4.2 lit. c) și art. V din contractul de închiriere din 1

iulie 2005.

În ceea ce privește

afirmația că reclamanta nu a emis facturi pentru chiria aferentă

fiecărei luni, astfel încât sumele pretinse nu sunt certe și

exigibile, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond

și cea de apel au reținut că emiterea facturilor nu este o

condiție prealabilă plății, întrucât obligația

achitării chiriei este clar stipulată în art. 4.1 lit. c) din

contractul încheiat de părți. Tot în contract se

menționează că suma este purtătoare de T.V.A.

Obligația de plată a

contravalorii energiei electrice este, de asemenea stabilită în art. 4.2 lit.

d) din convenția părților ca fiind în sarcina locatarei, iar din

facturile depuse dosar fond rezultă că în perioada septembrie 2005 -

mai 2006 s-a înregistrat la ferma închiriată un consum în cuantumul

reținut de cele două instanțe inferioare.

Regula invocată de recurenta

pârâtă referitoare la cheltuielile de întreținere care cad în sarcina

proprietarului nu își are aplicabilitate în speță, întrucât

părțile au înțeles să deroge printr-o prevedere

contractuală expresă.

Dispozițiile instanțelor

de fond și de apel în ceea ce privește calcularea și plata în

continuare a dobânzilor aferente chiriei și contravalorii energiei

electrice consumate sunt legale, având în vedere prevederile art. 3712 C. proc.

civ., care prevăd posibilitatea calculării dobânzilor,

penalităților și actualizarea debitului principal de către

executorul judecătoresc până la momentul plății efective.

Solicitarea recurentei parate SC

V.A. SRL de a se trimite cauza în vederea continuării judecații în

ceea ce privește cererea reconvențională este inadmisibilă.

Recurenta pârâtă critică

de fapt încheierea de ședință din data de 17 martie 2008, dată

de Tribunalul Brașov în dosar nr. 7156/62/2007, prin care s-a dispus

suspendarea judecării cererii reconvenționale în baza art. 1551 C.

proc. civ., întrucât partea nu și-a îndeplinit obligația de a preciza

cuantumul pretențiilor în vederea stabilirii taxei de timbru.

Împotriva acestei încheieri partea

avea posibilitatea să formuleze recurs separat, potrivit art. 244 C. proc.

civ. De asemenea, putea complini cerințele puse în vedere de

instanță, solicitând apoi reluarea judecații după plata

taxei de timbru.

Întrucât cererea

reconvențională nu a fost soluționată, nici pe cale de

excepție și nici pe fond, de către instanțele inferioare,

ci a fost și a rămas suspendată, iar încheierea de suspendare nu

a fost atacată, nu se poate cere direct instanței de recurs casarea

hotărârii atacate, întrucât pot fi atacate cu recurs doar hotărârile

prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit raportării la

dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile

premergătoare prin care s-a întrerupt cursul judecății se

atacă cu recurs separat.

Mai mult, soluția cerută

de recurenta pârâtă „de a se trimite cauza în vederea continuării

judecații în ceea ce privește cererea reconvențională” nu

se regăsește printre consecințele judecării recursului

prevăzute de art. 312 C. proc. civ.

În consecință rezultă

că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

prevederilor legale incidente în speță, motiv pentru care, conform art.

312 C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T.

SRL Cața și pârâta SC V.A. SRL Cața, împotriva deciziei

Curții de Apel Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC A.T. SRL Cața și de pârâta SC V.A. SRLCața,

împotriva deciziei Curții de Apel Brașov nr. 40 din 30 aprilie 2009,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 martie 2010.