ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8121/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 6 decembrie 2006 reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restrângerea dreptului la libera circulate pentru o perioada de cel mult 3 ani, pentru numita S.L. În motivarea cererii reclamanta a susținut ca parata a fost returnată la data de 3 noiembrie 2006 din Italia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu aceasta tara si ca sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

S-a mai arătat ca în vederea integrării în Uniunea Europeana România trebuie sa probeze capacitatea de a stopa migrația ilegala, iar prezenta, fără respectarea condițiilor legale de intrare si ședere a paratei, pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene ar dovedi exact contrariul - fiind necesar a se face în acest sens si aplicarea prevederilor art. 52 din actul normativ invocat anterior privind restrângerea dreptului la libera circulate în străinătate pe teritoriile tuturor statelor membre. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 - 39 din Legea nr. 248/2005 si Codul de procedură civilă. În dovedirea acțiunii a fost depusa la dosar o copie de pe talonul înregistrat la Direcția Generala de Pașapoarte.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civila nr. 102 din 17 ianuarie 2007, a respinsa cererea formulata de reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte, ca neîntemeiata, reținând că reclamanta a invocat doar nerespectarea condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul acestuia a unui cetățean roman, fără a administra nici o proba concludenta cu privire la conduita pârâtei din care sa reiasă ca încălcarea condițiilor impuse de legea străina ar constitui o amenințare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societății. In lipsa unor probe concludente, admiterea cererii reclamantei ar aduce o atingere grava unui drept fundamental al unei persoane fără a se putea stabili ca aceasta ingerința este conforma prevederilor legale și ca este necesara într-o societate democratica.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte din Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fost respins prin decizia nr. 392 din 1 iunie 2007 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, reținându-se în esență următoarele: · prin Legea nr. 248 din 29 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor romani în străinătate, astfel cum a fost completata și modificata prin O.G.

nr. 5/2006, au fost stabilite condițiile în care cetățenii romani își pot exercita dreptul la libera circulație în străinătate si limitele exercitării acestui drept; · articolul 52 din Legea nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate instituita în condițiile art. 40 din Lege până la data aderării României la Uniunea Europeana; · odată cu intrarea României în Uniunea Europeana au devenit aplicabile cetățenilor romani prevederile Directivei 2004/38 a Parlamentului European si a Consiliului, astfel încât dreptul intern este obligat sa cedeze supremația directivelor europene, directiva ce impune însă multa precauție în limitarea dreptului la libera circulație doar pentru situații extreme ce țin de motive de ordine publica sau de siguranța publica, sau pentru situații când beneficiarii dreptului de ședere au devenit o sarcina excesiva pentru sistemul de asistenta sociala; · în speță nu a fost dovedită necesitatea limitării dreptului la liberă circulație a pârâtului S.L.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtei în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani. Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut ca hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a), art. 39 si art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea ca simpla returnare a unei persoane in baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulație. S-a susținut ca prevederile invocate sunt in deplina concordanta cu cele prevăzute in art. 25 din Constituția României, art. 29 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este întemeiat. Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație in statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel mult trei ani, in cazul persoanelor readmise in baza unui acord de readmisie, insa, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea interna trebuie interpretata prin raportare la dreptul comunitar in materie. Aceasta prioritate este stabilita in art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, texte potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.

De aceea legea romana trebuie interpretata in raport cu norma comunitara, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, in aplicarea căruia a fost adoptata Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins in anexele protocolului de aderare care cuprinde condițiile de aderare a României la Uniunea Europeana. Potrivit legislației europene in materie, dreptul la libera circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publica, siguranța naționala sau sănătate publică.

În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie sa respecte principiul proporționalității și sa se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei in cauza. Întrucât, in cauza, nu s-a dovedit ca pârâta ar fi încălcat prevederile art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE și pentru ca simplul fapt al returnării persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 392 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.