ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8121/2007

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de

față, constată următoarele:

La data de 6 decembrie 2006 reclamanta Direcția Generala de

Pașapoarte a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

restrângerea dreptului la libera circulate pentru o perioada de cel mult 3 ani,

pentru numita S.L.

În motivarea cererii reclamanta a susținut ca parata a fost

returnată la data

de 3 noiembrie 2006 din

Italia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

aceasta tara si ca sunt aplicabile dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

S-a mai arătat ca în vederea integrării

în Uniunea Europeana România trebuie

sa probeze capacitatea de a

stopa migrația ilegala, iar prezenta, fără respectarea condițiilor legale de

intrare si ședere a paratei, pe teritoriul unor state membre ale

Uniunii

Europene ar dovedi exact contrariul - fiind necesar a se face în acest sens

si aplicarea prevederilor

art. 52 din actul normativ invocat anterior privind

restrângerea dreptului la libera circulate în străinătate pe teritoriile

tuturor statelor

membre.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 38 - 39 din Legea nr. 248/2005 si

Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii a fost depusa la dosar o copie

de pe talonul înregistrat la Direcția Generala de Pașapoarte.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin

sentința civila nr. 102 din 17 ianuarie 2007, a respinsa cererea formulata de

reclamanta Direcția Generala

de Pașapoarte,

ca neîntemeiata, reținând că reclamanta a invocat doar nerespectarea

condițiilor prevăzute de legea unui alt stat referitoare

la dreptul de ședere pe

teritoriul acestuia a unui cetățean roman, fără

a administra nici o proba concludenta cu privire la conduita pârâtei din care

sa reiasă ca încălcarea

condițiilor impuse

de legea străina ar constitui o amenințare reala, prezenta si suficient de

grava la adresa unui interes fundamental al societății.

In lipsa unor probe concludente,

admiterea cererii reclamantei ar aduce o

atingere grava unui drept

fundamental al unei persoane fără a se putea stabili ca

aceasta ingerința este conforma

prevederilor legale și ca este necesara într-o societate democratica.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generala de

Pașapoarte din Ministerul Internelor si Reformei Administrative a fost respins

prin decizia nr.

392 din 1 iunie 2007

pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a IV a

civilă,

reținându-se în esență următoarele:

·

prin

Legea nr. 248 din 29 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor romani în străinătate, astfel cum a fost completata și modificata

prin

O.G. nr. 5/2006, au fost stabilite

condițiile în care cetățenii romani își pot exercita

dreptul la libera circulație în străinătate si

limitele exercitării acestui drept;

·

articolul

52 din Legea nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii

dreptului la libera circulație în străinătate instituita în condițiile

art. 40 din Lege până

la data aderării României la Uniunea Europeana;

·

odată cu

intrarea României în Uniunea Europeana au devenit aplicabile cetățenilor romani

prevederile Directivei 2004/38 a Parlamentului European si a Consiliului,

astfel încât dreptul intern este obligat sa cedeze

supremația directivelor europene, directiva ce impune însă multa

precauție în

limitarea dreptului la

libera circulație doar pentru situații extreme ce țin de motive

de ordine publica sau de siguranța publica, sau

pentru situații când beneficiarii

dreptului de ședere au devenit o

sarcina excesiva pentru sistemul de asistenta sociala;

·

în speță nu a fost dovedită necesitatea limitării

dreptului la liberă circulație a

pârâtului S.L.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta Direcția Generala de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea

hotărârilor pronunțate și pe fond, admiterea cererii de restrângere a dreptului

la liberă circulație a pârâtei în Italia, pe o perioadă de maxim 3 ani.

Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut ca

hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a), art. 39 si art. 52 din

Legea nr. 248/2005, prin aceea ca simpla returnare a unei persoane in baza

acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea

măsurii restrângerii dreptului la libera circulație.

S-a susținut ca prevederile invocate sunt in deplina

concordanta cu cele prevăzute in art. 25 din Constituția României, art. 29 din

Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (4) din Protocolul la

Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Recursul nu este

întemeiat.

Articolul 38 lit. i) din Legea nr. 248/2005 prevede

posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație in statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioada de cel

mult trei ani, in cazul persoanelor readmise in baza unui acord de readmisie,

insa, odată cu aderarea României la Uniunea Europeana, legea interna trebuie

interpretata prin raportare la dreptul comunitar in materie.

Aceasta prioritate este stabilita in art. 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României, texte potrivit cărora prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari

comunitare au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.

De aceea legea romana trebuie interpretata in raport cu

norma comunitara, iar dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor

membre ale Uniunii Europene, este garantat de art. 18 din Tratat, in aplicarea

căruia a fost adoptata Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins in anexele

protocolului de aderare care cuprinde condițiile de aderare a României la

Uniunea Europeana.

Potrivit legislației europene in materie, dreptul la libera circulație

nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE,

restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și

a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publica,

siguranța naționala sau sănătate publică.

În alin. (2) al art. 27, textul prevede ca măsura trebuie sa respecte

principiul proporționalității și sa se întemeieze exclusiv pe conduita

persoanei in cauza.

Întrucât, in cauza, nu s-a dovedit ca pârâta ar fi încălcat prevederile

art. 27 din Directiva 2004/3 8/CE și pentru ca simplul fapt al returnării

persoanei nu poate constitui temei suficient pentru luarea măsurii restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație, recursul reclamantei va fi respins

ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

împotriva

deciziei nr. 392 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV

a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.