Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5069/2010

HOTĂRÂRE
07.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5069/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1226/R din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea C.A., în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar al județului Vrancea și Școala cu Clasele I-VIII Golești împotriva deciziei civile nr. 96/R din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați pronunțată în dosarul nr. 2098/91/2008. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că normele referitoare la incompatibilitate nu pot fi invocate în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu fac parte din categoria dispozițiilor legale privitoare la competență. Situația învederată de contestatoarea C.A.

în motivarea contestației în anulare privind nelegala constituire a completului de judecată nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acesta reprezentând exclusiv textul de lege pe care și-a întemeiat contestația în anulare. Împotriva deciziei date în contestația în anulare a exercitat recurs contestatoarea. Calea de atac astfel formulată este inadmisibilă, având în vedere următoarele: Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată’’. Or, în speță, a fost supusă recursului o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate, având în vedere că hotărârea atacată pe calea contestației în anulare a fost pronunțată în recurs și, pe cale de consecință, nici hotărârea pronunțată în contestația în anulare nu este supusă recursului.

Astfel, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională’’. Rezultă că, deducând judecății în recurs o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obținerea unei judecăți în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit. În consecință, față de caracterul irevocabil al hotărârii atacate [în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.], recursul exercitat împotriva acesteia va fi respins ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.A.

împotriva deciziei nr. 1226/R din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2010
/ R din 26 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, a fost respinsă contestația în anulare a deciziei nr. 624 din 5 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 5458/233/2007, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2010-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 909 din 26 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins,
ÎCCJ 2011-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8292/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține următoarele; Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 346/R din 5 octombrie 2010 a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta M.O. îm
ÎCCJ 2010-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3335/2010
, așa cum corect a reținut curtea de apel, prin cererea formulată reclamantul nu a urmărit să obțină lămurirea unor dispoziții contradictorii din dispozitivul deciziei pronunțate în apel, ci a formulat o serie de critici referitoare la modu
ÎCCJ 2013-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1558/2013
Prin Decizia civilă nr. 2664 din 8 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă contestația în anularea Deciziei nr. 2439 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești formulată de contestatorul U.G.G. î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă