ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând a
supra recursurilor penale de
față, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 123 din 25 iunie
2008 a Tribunalului Bistrița Năsăud, inculpatul M.L., fiul lui
I. și M., a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare și 2
ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută
de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 74 lit. a), c), art.
76 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.; 2 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 74 lit.
a), c), art. 76 lit. e) C. pen.
S-a constatat că
infracțiunile din prezentul dosar sunt săvârșite în concurs real
prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. și în același timp sunt
concurente și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat
prin sentința penală nr. 357 din 04 noiembrie 2004 a
Judecătoriei Vatra Dornei la pedeapsa rezultantă de 1 an și 2
luni închisoare, suspendată condiționat.
Conform art. 85 C. pen., s-a
anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an
și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
357/2004 a Judecătoriei Vatra Dornei și s-a descontopit această
pedeapsă în elementele ei componente, repunându-le în individualitatea
lor, respectiv: 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 41 alin. (2), art. 13 C.
pen.; 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
1702/2003 a Judecătoriei Gherla, pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.
Conform art. 36 alin. (1),
art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate
și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani
și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
S-a făcut aplicarea
art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Conform art. 170, art. 348
C. proc. pen., s-a dispus anularea actului fals (contractul de garanție
reală mobiliară din data de 10 iulie 2003 prin care SC M.E.I. SRL
Șanț garantează cu bunuri proprietatea sa obligațiile
asumate de SC L.L.I. SRL Șanț față de SC C. SRL
București, în baza contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie
2003).
Conform art. 14, art. 346 C.
proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să
plătească părții civile SC C. SRL București suma de
78.705,48 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plății și
s-au respins celelalte pretenții civile formulate pentru nerespectarea
dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la constituirea
de parte civilă.
Conform art. 7, art. 21 lit.
g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii la
rămânerea ei definitivă la Oficiul Registrului Comerțului de pe
lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
Inculpatul a fost obligat
să plătească părții civile suma 4.605 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Inculpatul a fost obligat
să plătească în favoarea statului suma de 700 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare.
Analizând actele și
lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de
fapt:
În calitate de asociat unic
al SC M.E.I. SRL Șanț, județul Bistrița Năsăud,
numitul M.I. l-a împuternicit pe inculpatul M.L. (fiul său), prin
procură autentificată notarial nr. 498 din 26 februarie 2001 să
conducă întreaga activitatea acesteia (filele 29-30).
Inculpatul M.L. avea și
calitatea de administrator la SC L.L.I. SRL Șanț, precum și al
SC H. SRL Dornișoara, județul Suceava.
Toate cele trei
societăți comerciale aveau ca principal obiect de activitate
exploatarea, prelucrarea și comercializarea lemnului, însă se
confrunta cu grave dificultăți financiare.
Astfel, SC L.L.I. SRL
Șanț datora Ocolului Silvic Dorna Candre din județul Suceava,
circa 1,6 miliarde lei vechi, iar SC M.E.I. SRL Șanț, la data de 13
iunie 2003, a intrat în procedura de lichidare judiciară. În fine, trebuie
menționat și că începând cu data de 30 aprilie 2002, SC L.L.I.
SRL Șanț a fost declarată în interdicție bancară,
situație care urma a înceta la data de 4 noiembrie 2003.
În perioada
menționată SC M.E.I. SRL Șanț a achiziționat din
import utilaje de prelucrare a lemnului și anume: un gater P.A.H., un
cărucior de întindere M., un fierăstrău dublu pentru finit, o
mașină de tocat lemn, un automat pentru ascuțit, o
mașină pentru ceaprăzuit, o mașină de ascuțit,
mai multe lame pentru fierăstrău, transportoare de bușteni, un
tăietor pentru capătul buștenilor și sortare, un
desrăfuitor de rumeguș. Aceste utilaje au fost montate la fabrica de
prelucrare a lemnului din localitatea Dornișoara.
În contextul în care nici
una dintre societățile comerciale pe le care administra nu dispunea
de lichidități bănești, la data de 3 aprilie 2002,
inculpatul M.L. a vândut în baza facturilor, utilajele menționate,
aparținând SC M.E.I. SRL Șanț, către SC P.L. SRL Cluj
Napoca. Câteva zile mai târziu, respectiv la data de 8 aprilie 2002, inculpatul
a cumpărat aceleași utilaje în leasing, de această dată în
calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Șanț, în baza contractului
nr. 30 din 08 aprilie 2002. Conform clauzelor contractuale, utilajele
rămâneau în proprietatea societății de leasing până la data
ultimei rate, care urma să fie achitată la data de 15 martie 2005.
Inculpatul a luat decizia
vânzării utilajelor și apoi a achiziționării lor în leasing
la sugestia martorului R.C., care avea cunoștință de
situația financiară a firmei. Prin intermediul aceluiași martor,
inculpatul a intrat în legătură cu reprezentanții
părții civile SC C. SRL București cu care, în calitate de administrator
al SC L.L.I. SRL Șanț, a încheiat un contract de export în comision
prin care se obliga să livreze acestei societăți cantitatea de
3.000 metri cubi cherestea pe an. În acest context, este de subliniat că
martorul R.C. era reprezentant al SC C. SRL București în relațiile acestei
societăți cu alte firme din zona Bistriței, care aveau ca obiect
de activitate exploatarea și comercializarea lemnului.
Cu ocazia negocierilor
și încheierii contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie 2003,
inculpatul a prezentat administratorului SC C. SRL București – S.O.P., o
situație financiară înfloritoare, deși în realitate firmele sale
se confruntau cu grave probleme financiare. În concret, la momentul încheierii
contractului, SC M.E.I. SRL se afla în derularea procedurii de faliment, iar SC
L.L.I. SRL se afla de peste un an de zile în interdicție bancară. La
toate acestea se adăugau datoriile către Ocolul Silvic Dorna Candre
și problemele cu SC P.L. SRL Cluj Napoca. Aceste aspecte nu au fost aduse
la cunoștința reprezentanților SC C. SRL București nici de
martorul R.C., considerent pentru care, pentru motive de neloialitate, în
martie 2004 partea civilă i-a retras delegația de reprezentare.
În continuare, inculpatul
M.L. a solicitat administratorului SC C. SRL București, un avans pentru
susținerea activității de exploatare și prelucrare a
lemnului și pentru livrarea ritmică a materialului lemnos, urmând ca
fiecare cantitate de cherestea livrată să fie plătită
separat. În cele din urmă părțile au convenit ca avansul să
se ridice la suma de 75.000 DOLARI SUA, iar restituirea lui să fie
garantată prin încheierea unui contract de garanție reală
mobiliară. Anterior inculpatul a promis că va garanta avansul cu un
imobil (casă de locuit) aparținând părinților săi, după
care a revenit, spunând că aceștia nu sunt de acord. În aceste
împrejurări părțile au convenit să încheie contractul de
garanție reală mobiliară care urma să poarte asupra
utilajelor menționate mai sus, ceea ce s-a întâmplat la data de 10 iulie
2003.
În vederea încheierii
contractului de garanție, la propunerea inculpatului, la fața locului
s-a prezentat martorul S.G., director al părții civile SC C. SRL
București, căruia cu rea credință i-au fost prezentate
utilajele în cauză ca aparținând SC L.L.I. SRL. Așadar, contrar
realității, anume că utilajele au fost vândute de SC M.E.I. SRL
către SC P.L. SRL Cluj Napoca și, ulterior, achiziționate în
leasing de SC L.L.I. SRL, inculpatul a afirmat că acestea se află în
proprietatea uneia dintre firmele pe care le administrează.
Pentru ca utilajele în
cauză să fie primite în garanție, inculpatul M.L. a prezentat
atât reprezentanților părții civile cât și Camerei de
Comerț și Industrie a Județului Bistrița Năsăud
(care a înscris garanția în Arhiva Electronică de Garanții Reale
și Mobiliare) actele de achiziție a utilajelor pe SC M.E.I. SRL.
În aceste condiții,
având încredere în garanția adusă de inculpat, prin dispoziția
de transfer nr. 13141 din 10 iulie 2003, administratorul SC C. SRL
București a transferat către SC L.L.I. SRL, suma de 42.750 DOLARI
SUA, cu titlu de avans.
Pentru a justifica
transferul bancar al acestei sume (dat fiind că provenea dintr-o linie de
credit) conform înțelegerii părților, inculpatul a emis factura
fiscală din 10 iulie 2003, din care rezultă că SC L.L.I. SRL, ar
fi livrat partenerului său de afaceri cherestea în valoare de 42.750
DOLARI SUA, deși în realitatea marfa nu se livrase și nici nu urma a
fi livrată.
De asemenea, prin
dispoziția de transfer nr. 18062 din 15 septembrie 2003, SC C. SRL
București a transferat către SC L.L.I. SRL suma de 32.250 DOLARI SUA,
reprezentând diferența de avans contractat între părți. Pentru a
justifica transferul bancar, la data de 12 septembrie 2003, inculpatul a emis
factura fiscală din care rezulta că SC L.L.I. SRL ar fi livrat
partenerului de afaceri marfă în valoare de 32.250 DOLARI SUA, deși
cheresteaua nu s-a livrat și nici nu urma a fi livrată.
Între cele două
transferuri de valută, inculpatul a livrat câteva vagoane cu cherestea
către SC C. SRL București, cu intenția vădită de a
înșela vigilența părții vătămate și de a
obține astfel plata celei de a doua tranșe din avansul convenit.
Pentru a convinge partea
vătămată că avansul va fi recuperat, la data de 16
octombrie 2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I. SRL Șanț, trei
bilete la ordin, fiecare pentru câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20
noiembrie 2003, 20 decembrie 2003 și 20 ianuarie 2004, deși așa
cum s-a arătat anterior, societatea se afla în interdicție
bancară începând cu data de 30 aprilie 2002, situație care urma a
înceta la data de 04 noiembrie 2003 și care era ascunsă de
făptuitor.
Cele trei bilete la ordin au
fost completate de inculpat. După expirarea termenului scadent al primului
bilet la ordin, inculpatul a emis un nou bilet la ordin, în alb, cu
excepția ștampilei și a semnăturii care-i aparținea.
Din documentul contabil
„fișa de cont”, întocmit de SC C. SRL București a rezultat că în
perioada 25 iulie –31 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL Șanț a livrat
către partea civilă cantitatea de 442,424 mc cherestea în valoare de
41.649,96 DOLARI SUA, valoare care a fost achitată integral (conform
concluziilor raportului de expertiză aflat la dosar).
În plus față de
cantitatea de cherestea livrată și achitată de părți,
SC L.L.I. SRL Șanț, a livrat către SC C. SRL București, în
baza „aviz de expediție” din 25 noiembrie 2003 și cantitatea de
57,588 mc. cherestea. Această livrare a fost identificată de
experții care au efectuat lucrarea de expertiză pe baza avizului de
expediție aflat la dosar și care a fost coroborată cu
declarația reprezentantului părții civile prin care S.O. a
recunoscut livrarea în cauză. În cele din urmă, această livrare
suplimentară, a fost dovedită în mod cert în modalitatea
pretinsă de experți, respectiv prin depunerea „documentului de
transport CFR” care să ateste livrarea mărfii din avizul de
expediție din 25 noiembrie 2003 (în valoare de 5.298,10 DOLARI SUA), prin
depunerea de către inculpat în ședința publică din 14 mai
2008, a „Scrisorii de trăsură pentru vagon”.
Ulterior datei de 25
octombrie 2003, văzându-se în pericol de a pierde utilajele cu care a
garantat avansul, întrucât nu a efectuat la timp plățile datorate
societății de leasing, inculpatul a transferat contractul de leasing
către SC S. SRL, conform înțelegerii cu patronul acestei societăți,
martorul B.N. Transferul a fost efectuat pentru a se acoperii astfel un debit
al SC L.L.I. SRL către SC S. SRL. Transferul s-a realizat în baza actului
adițional din 22 octombrie 2003 la contractul de vânzare-cumpărare
încheiat la 24 septembrie 2003. În acest context, în perioada respectivă,
martorul R.C. era consilier la SC S. SRL, iar potrivit declarației
administratorului acestei societăți (martorul B.N.) propunerea
cumpărării utilajelor a venit din partea acestuia.
Din acest moment, al
vânzării utilajelor, SC L.L.I. SRL nu a mai livrat către SC C. SRL
București cherestea, motiv pentru care reprezentantul legal al
părții civile, a completat ultimul bilet la ordin, respectiv cel emis
în alb, cu întreaga sumă datorată, reprezentând avansul datorat
și l-a introdus în bancă.
Din totalul de 2.470.300.000
lei reprezentând echivalentul (la data respectivă) a sumei de 75.000
DOLARI SUA, societatea creditoare a obținut doar 89,22 DOLARI SUA, care se
aflau în contul bancar al societății debitoare.
În această
situație, SC C. SRL București, a încercat executarea silită a
garanției, constatând însă că utilajele cu care s-a constituit
garanția reală mobiliară nu au aparținut
societății debitoare nici măcar la data încheierii contractului.
În aceste împrejurări
reprezentanții legali ai părții civile, au realizat că SC
M.E.I. SRL Șanț a vândut utilajele către SC P.L. SRL Cluj
Napoca, de unde au fost cumpărate în leasing de SC L.L.I. SRL
Șanț.
S-a reținut în sarcina
inculpatului infracțiunea de înșelăciune cu consecințe
deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și
(5) C. pen. și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
Procedând la
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în
vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele
speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor
săvârșite, urmările cauzate și persoana inculpatului.
La soluționarea laturii
civile a cauzei s-au avut în vedere următoarele:
Partea civilă SC C. SRL
București, s-a constituit parte civilă conform art. 15 alin. (2) C.
proc. pen. (până la citirea actului de acuzare) cu suma totală de
83.786,32 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plății. Suma
solicitată reprezintă: plata avans - 75.000 DOLARI SUA, dobânzi bancare
în cuantum de 7.848,82 DOLARI SUA, aferente perioadei 16 iulie 2003 - 21
septembrie 2005 și comision de administrare credit aferent aceleiași
perioade, de 937,50 DOLARI SUA. Prin declarația dată în
instanță (ulterior citirii actului de acuzare) reprezentantul legal
al părții civile S.O.P. a precizat expres că menține
constituirea de parte civilă aflată la dosar.
În aceste condiții,
având în vedere opoziția inculpatului, „precizările” ulterioare
referitoare la constituirea de parte civilă depuse în ședința
publică din 9 aprilie 2008, privind obligarea inculpatului la plata de
„dobânzi legale calculate la zi”, sunt depuse tardiv, cu încălcarea
dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, la
soluționarea acțiunii civile s-a ținut seama de constituirea de
parte civilă depusă până la citirea actului de acuzare, în baza
căreia s-a solicitat explicit dobânzi și comision de administrare a
creditului pe perioada 16 iulie 2003 - 21 septembrie 2005.
Pentru stabilirea
prejudiciului, în cauză a fost efectuată o primă expertiză
contabilă, din cuprinsul căreia a rezultat că suma de 75.000 DOLARI
SUA, care a fost avansată de SC C. SRL București inculpatului M.L. nu
a provenit din contractarea unei linii de credit și că prejudiciul
cauzat părții vătămate este reprezentat de partea
nerecuperată din avansul de 75.000 DOLARI SUA, respectiv 69.240,78 DOLARI
SUA. Se menționează în cuprinsul acestei expertize că la suma de
69.240,78 DOLARI SUA s-a ajuns prin scăderea din suma de 75.000 DOLARI SUA
a sumei de 90 DOLARI SUA, încasați din contul SC L.L.I. SRL
Șanț, precum și a sumei de 5.669,22 DOLARI SUA, reprezentând
contravaloarea unei livrări de material lemnos făcute de inculpat.
Această primă
expertiză a fost contestată de partea civilă, care a
susținut că avansul de 75.000 DOLARI SUA a provenit dintr-o linie de
credit bancar, ceea ce impune calcularea de dobânzi și comisioane de
acordare a creditului.
Având în vedere
susținerile părții civile cât și xerocopia contractului de
credit și a actelor adiționale, instanța a apreciat
justificată efectuarea unei noi expertize (de către trei experți
contabili) cu obiectivele aflate la dosar.
Așa fiind, prin noul
raport de expertiză, însușit de instanță, s-a stabilit
că suma de 75.000 DOLARI SUA, care a fost avansată de partea
civilă societății administrate de inculpat - SC L.L.I. SRL
Șanț, provine dintr-o linie de credit (contract de credit nr. 3 din 08
mai 2008) contractată de la B.C.R. - Sucursala D.F. București. Acest
credit, potrivit documentelor existente la dosar, a fost prelungit până la
07 noiembrie 2003, actele adiționale fiind prezentate în detaliu în
raportul de expertiză. Suma de 75.000 DOLARI SUA a fost avansată de
partea civilă în două tranșe: 42.750 DOLARI SUA, cu
dispoziția de transfer din 10 iulie 2003 și 32.250 DOLARI SUA, cu
dispoziția de transfer din 15 septembrie 2003.
Întrucât inculpatul a
dovedit cu documente de transport livrarea mărfii menționate în
cuprinsul „avizului de expediție” din 25 noiembrie 2003, instanța a
apreciat că acesta a restituit părții civile suma totală de
5.387,32 DOLARI SUA, compusă din: valoarea mărfii din avizul de
expediție din 25 noiembrie 2003, de 5.298,10 DOLARI SUA și 89,22
DOLARI SUA, reprezentând echivalentul sumei de 2.900.000 lei încasată de
partea civilă la data de 26 ianuarie 2004.
În aceste condiții,
potrivit „completării raportului de expertiză”, în situația în
care inculpatul a restituit din avansul de 75.000 DOLARI SUA suma de 5.387,32
DOLARI SUA, prejudiciul total cauzat părții civile pentru perioada 10
iulie 2003-21 septembrie 2005, este de 78.705,48 DOLARI SUA și se compune
din: 69.612,68 DOLARI SUA avans nerecuperat (75.000-5.387,32=69.612,68) și
dobânzi legale calculate în perioada 10 iulie 2003 - 21 septembrie 2005,
conform O.G. nr. 9/2000, în sumă de 9.092,80 DOLARI SUA.
În ce privește
dobânzile acordate părții civile instanța a avut în vedere
că prin cererea de constituire de parte civilă inițială,
partea civilă a solicitat explicit obligarea inculpatului la dobânzi
bancare. Întrucât partea civilă nu a pus la dispoziția
experților documentele bancare necesare calculului dobânzii bancare,
aceștia nu au putut determina cuantumul lor. Reținând însă
că partea civilă comerciant, experții au determinat cuantumul
dobânzilor legale cuvenite conform O.G. nr. 9/2002, care sunt mai mici decât
cele bancare.
Prin urmare, având în vedere
că partea civilă a solicitat în mod expres dobânzi, al căror
cuantum nu l-a dovedit decât în parte, respectiv, până la nivelul dobânzii
legale, instanța le-a acordat pe acestea din urmă, evident mult mai
mici decât cele percepute de bancă. Pentru acest considerent,
instanța nu va însuși apărarea inculpatului în sensul
respingerii cererii referitoare la dobânzile legale pretinse de partea
civilă.
Cererea părții
civile de a fi obligat inculpatul la plata comisionului de administrare a
creditului în cuantum de 937,50 DOLARI SUA nu a fost însușită de
instanță.
Împotriva sentinței
menționate, au declarat apel în termen inculpatul M.L. și partea
civilă SC C. SRL București.
În motivarea apelului
inculpatul a criticat sentința atacată arătând că se
impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de
înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),
(3) și (5) C. pen., în cea prevăzută de
art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., deoarece până la virarea
tranșei a doua din avansul contractual, inculpatul nu a încercat să
inducă în eroare reprezentanții părții civile, prin
prezentarea ca înfloritoare a situației financiare a firmei sale.
S-a susținut că
inculpatul a fost consiliat de numitul R.C., cu toate că era chiar
reprezentantul părții civile; partea civilă a cunoscut astfel
situația reală financiară, respectiv împrejurarea că
inculpatul avea datorii și totuși a înțeles să încheie contractul
cu firma inculpatului, acționând pe risc propriu.
S-a mai solicitat reducerea
pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de
înșelăciune și suspendarea sub supraveghere a pedepsei
rezultante, invocându-se aceleași motive legate de derularea evenimentelor.
Sub aspectul laturii civile,
s-a arătat că inculpatul nu poate fi obligat la plata dobânzii
bancare solicitate de către partea civilă, deoarece, aceasta a fost
cerută doar la sugestia experților, că în lipsa posibilității
acordării dobânzii bancare pentru sumele plătite de partea
civilă se poate acorda dobânda legală, sub acest aspect solicitarea
fiind făcută tardiv, după citirea actului de sesizare al
instanței.
Partea civilă
apelantă a criticat sentința pentru că nu a fost reparată
paguba suferită, respectiv nu au fost acordate despăgubiri
bănești pentru folosul de care a fost lipsită; a arătat
că s-a constituit parte civilă în cauză atât în faza de
urmărire penală, cât și în judecată, estimând aproximativ
paguba suferită, ce a fost calculată până la momentul
constituirii de parte civilă, fără a avea posibilitatea să
prevadă că procesul va dura mai bine de 3 ani, împrejurare în care
folosul de care a fost lipsită s-a accentuat prin lipsa folosinței
sumei de bani avansate inculpatului.
A mai susținut că
în mod greșit instanța a constatat pe baza unui document prezentat de
inculpat în copie că acesta a achitat, prin efectuarea unei livrări
de lemn, suma de 5.387,32 DOLARI SUA, fără a fi verificată
autenticitatea documentului.
În susținerea
orală a apelului, a arătat că pedeapsa aplicată
inculpatului a fost corect dozată și reflectă atitudinea
acestuia de tergiversare a achitării prejudiciului.
În mod corespunzător
prima instanță a apreciat că fapta inculpatului apelant de a
induce în eroare reprezentanta părții civile prin ascunderea
realității în scopul de a obține suma de 75.000 DOLARI SUA,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută
de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Într-adevăr, contrar
susținerilor apelantului, care a solicitat schimbarea încadrării
juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de
art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., la momentul plății avansului,
suma în valută reprezenta echivalentul sumei de 2.470.300.000 ROL, având
în vedere că la data plății celor două tranșe a
avansului, dolarul era cotat la 34.064 ROL, respectiv 32.819 ROL.
De asemenea, în mod legal
s-a considerat că fapta apelantului de a introduce în contractul de
garanție reală mobiliară din 10 iulie 2003 că societatea sa
este proprietară a utilajelor luate în garanție de partea
civilă, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C.
pen.
Sub acest aspect se
constată că utilizarea mijlocului fraudulos a avut loc concomitent cu
plata primei tranșe a avansului din 10 iulie 2003, astfel încât nu poate
fi primită susținerea apelantului că a fost de bună-credință
cel puțin cu ocazia avansării primei tranșe.
Contrar motivelor de apel
pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată cu respectarea
tuturor criteriilor generale și speciale, prevăzute de art.
72 C. pen.
Solicitarea inculpatului de
a fi suspendată sub supraveghere pedeapsa rezultantă aplicată
este nelegală, deoarece art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul
infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave,
dacă se constată că există circumstanțe atenuante,
pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la 1/3 din minimul
special, deci, în speță, pedeapsa minimă prevăzută de
lege pentru infracțiunea cea mai gravă prevăzută de
art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., este de 10 ani închisoare,
iar prin reținerea circumstanțelor atenuante aceasta nu poate fi
redusă sub 3 ani și 3 luni închisoare; acest fapt, coroborat cu
dispozițiile art. 86
1
alin. (2) C. pen., potrivit cărora
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată
și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa
aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani duce la concluzia că în
speță nu poate fi dispusă această modalitate de executare a
pedepsei.
Sub aspectul laturii civile instanța
de fond a pronunțat o soluție greșită, prin neacordarea
dobânzilor legale calculate la zi, pe motiv că acestea au fost solicitate
după citirea actului de sesizare al instanței; în primul rând, în
practica judiciară, în mod constant s-a apreciat că poate fi
modificată câtimea constituirii de parte civilă, deoarece solicitarea
dobânzilor legale nu reprezintă o nouă constituire de parte
civilă, iar în cauză constituirea a fost efectuată încă din
cursul urmăririi penale; cu atât mai mult apare greșită respingerea,
ca tardivă, a solicitării părții civile, privind dobânda
legală, cu cât dreptul pretins s-a născut în cursul cercetării
judecătorești și nu anterior citirii actului de sesizare a
instanței. În al doilea rând, în declarația inculpatului, acesta a
fost de acord să plătească dobânzile aferente avansului, dar din
care să se scadă livrarea de cherestea din luna noiembrie 2003 în
valoare de circa 6.000 dolari; această declarație coroborată cu
disponibilitatea acțiunii civile, conduc la justețea obligării
inculpatului la plata dobânzii legale, aferente avansului nerestituit și
ulterior datei de 22 septembrie 2005, dată până la care inculpatul a
fost obligat la plata dobânzii legale.
În ceea ce privește
apelul părții civile, în mod netemeinic aceasta a solicitat să
nu se ia în considerare livrarea mărfii în valoare de 5.669,22 DOLARI SUA,
deoarece partea civilă nu a contestat documentele de livrare a
mărfii, iar susținerea că acestea nu ar fi autentice nu poate fi
primită, deoarece livrarea a fost reținută în expertizele
efectuate în cauză, pe baza documentelor originale.
Pentru motivele expuse,
Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală
nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de
către partea civilă SC C. SRL București, cu sediul în
București, prin mandatar avocat J.N., cu sediul profesional în
Bistrița, județul Bistrița Năsăud, împotriva
sentinței penale nr. 123 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița
Năsăud, pe care o desființează parțial, doar cu
privire la latura civilă și, în consecință:
A obligat inculpatul M.L. să
plătească părții civile SC C. SRL București dobânda
legală aferentă sumei de 78.705,48 DOLARI SUA sau a echivalentului în
lei la data plații, începând cu data de 22 septembrie 2005 până la
achitarea integrală a debitului.
A respins ca nefondat apelul
declarat împotriva aceleiași sentințe de inculpatul M.L., domiciliat
în comuna Sânt, județul Bistrița Năsăud.
A menținut restul
dispozițiilor sentinței atacate.
A stabilit în favoarea
Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei onorariu pentru
apărătorul din oficiu, ce se va avansa din fondul M.J.
A obligat inculpatul apelant
sa plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli
judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul
apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, au formulat recurs partea civilă SC C. S.R.L.
București și inculpatul M.L.
Partea civilă a
criticat hotărârile pronunțate în cauză, sub aspectul
greșitei încadrări juridice dată faptei de înșelăciune
comisă de inculpat, în sensul că au fost înlăturate
consecințele deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C.
pen., ca urmare a faptului că prejudiciul cauzat de inculpat este de 95.318,40
DOLARI SUA (din care 20.405,62 DOLARI SUA reprezintă dobânda
datorată).
Al doilea motiv de recurs
susținut de partea civilă se referă la greșita
individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, întrucât instanțele nu
au avut în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și
circumstanțele personale ale inculpatului.
În drept, partea civilă
și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385
9
pct. 17
C. proc. pen., referitor la greșita încadrare juridică dată
faptei și art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., referitor la
greșita individualizare a pedepsei.
Inculpatul M.L. a criticat
hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei
condamnări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
înșelăciune, solicitând achitarea în raport de faptul că nu a
indus-o în eroare pe partea civilă nici cu prilejul încheierii
contractelor, nici cu prilejul derulării acestora.
Al doilea motiv de recurs
susținut de inculpat se referă la greșita încadrare
juridică, solicitând înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., în
raport numai de suma de 23.000 DOLARI SUA, cu consecința redozării
pedepsei aplicate.
Inculpatul și-a
întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt și,
respectiv art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen.
Examinând hotărârile
pronunțate în cauză sub aspectele invocate de părți, cât
și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte
constată că recursurile formulate nu sunt fondate.
Astfel, pe baza probelor
administrate în cauză, care au fost analizate și interpretate pe
larg, de către prima instanță, a fost stabilită corect
situația de fapt, expusă anterior, situația care a fost
încadrată corespunzător și în drept.
În varianta sa tipică,
înșelăciunea este fapta persoanei care induce în eroare altă
persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase
sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține,
pentru sine sau pentru altul, un folos material injust și dacă s-a
pricinuit o pagubă.
În alin. (3) al art. 215 C.
pen. este incriminată înșelăciunea în convenții. Elementul
material al faptei îl reprezintă acțiunea, respectiv omisiunea care
induce în eroare cocontractantul, eroare care este determinată, pentru
acesta din urmă, la încheierea sau executarea convenției.
Sigur că nu poate
constitui infracțiunea de înșelăciune o executare
necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă prin aceasta se produce
o pagubă cocontractantului.
Pe de altă parte
neîndeplinirea unor clauze contractuale, prin inducerea în eroare a victimei de
către făptuitor, victimă care în lipsa acestei erori nu ar fi
încheiat contractul în condițiile stipulate, constituie infracțiunea
de înșelăciune.
În cauză, corect s-a
reținut că fapta inculpatului M.L., care, în calitate de
administrator al SC L.L.I. SRL Șanț, cu ocazia încheierii la data de 6
iulie 2003 și derulării contractului de export de comision, încheiat
cu partea civilă SC C. SRL București, a obținut de la aceasta,
prin mijloace frauduloase, suma de 75.000 DOLARI SUA (echivalentul sumei de
2.470.000.000 ROL, la data încheierii contractului), întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe
deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)
C. pen., texte de lege în baza cărora a și fost condamnat în
primă instanță (împrejurare în raport cu care Înalta Curte
constată că primul motiv de recurs al părții civile,
referitor la greșita încadrare juridică dată faptei, este,
practic, rămas fără obiect, în condițiile în care nu a fost
înlăturat alin. (5) al art. 215 C. pen.).
De asemenea, fapta aceluiași
inculpat, care a inserat în contractul de garanție reală
mobiliară, din data de 10 iulie 2003, contrar realității,
că SC M.E.I. SRL Șanț (inculpatul fiind administratorul acestei
societăți) era proprietara unor utilaje de prelucrare a lemnului
(utilaje care în realitate erau proprietatea SC P.L. SRL Cluj Napoca) și
de a garanta cu aceste utilaje, avansul de 75.000 DOLARI SUA, remis de partea
civilă, întrunește în drept elementele constitutive ale
infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
În declarațiile date
atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării
judecătorești, inculpatul M.L. a recunoscut săvârșirea
infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat, în
primă instanță (declarații pe baza cărora a fost
reținută situația de fapt expusă), însă ulterior, în
căile de atac, inculpatul s-a apărat în sensul că nu a indus pe
partea civilă în eroare, parte civilă care ar fi cunoscut
situația financiară precară a firmelor al căror administrator
era.
Aceste apărări ale
inculpatului sunt de circumstanță, fiind făcute pro causa în
vederea înlăturării răspunderii penale, având în vedere că
probele administrate în cauză, cât și modul în care a acționat
inculpatul au demonstrat, mai presus de orice îndoială,
vinovăția recurentului în săvârșirea infracțiunilor
reținute în sarcina sa.
După cum s-a
menționat, există infracțiunea de înșelăciune în
convenții atunci când inducerea în eroare a părții
vătămate de produce cu prilejul încheierii sau executării unui
contract și sub condiția dovedirii faptului că fără
această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat și nu ar fi executat
contractul în condițiile stipulate, aspecte care în cauză au fost dovedite,
după cum se va arăta și în considerentele care urmează.
Inculpatul avea calitatea de
administrator al SC L.L.I. SRL Șanț și al SC H. SRL
Dornișoara, iar prin procură autentificată a fost împuternicit
de tatăl său, M.I., care era asociat unic al SC M.E.I. SRL
Șanț, să conducă întreaga activitate a acesteia.
Toate cele trei
societăți aveau ca obiect principal de activitate exploatarea,
prelucrarea și comercializarea lemnului.
Societățile
menționate se confruntau încă din anul 2002 cu grave
dificultăți financiare, iar la 13 iunie 2003 SC M.E.I. SRL, care achiziționase
din import utilaje de prelucrare a lemnului a intrat în lichidare
judiciară. Ca urmare, la data de 3 aprilie 2002, inculpatul a vândut
utilajele către SC P.L. SRL Cluj Napoca, iar câteva zile mai târziu, în
calitate de administrator al SC L.L.I. SRL, le-a cumpărat în leasing,
conform contractului de leasing din 8 aprilie 2002, ultima rata urmând să
fie plătită la 15 martie 2005. Întrucât eșalonarea
plății ratelor nu a fost respectată, contractul de leasing a
fost rezoluționat, ulterior.
În calitate de administrator
al aceleiași societăți, la data de 06 iunie 2003, inculpatul a
încheiat cu SC C. SRL București un contract de export în comision prin
care se obliga să livreze acestei din urmă societăți
cantitatea de 3.000 metri cubi cherestea pe an.
Cu ocazia încheierii
contractului, inculpatul a ascuns faptul că societățile pe care
le administra aveau o situație financiară dezastruoasă. De
asemenea, acesta a solicitat administratorului SC C. SRL București
acordarea unui avans pentru susținerea activității de exploatare
și prelucrare a lemnului, părțile convenind în cele din
urmă ca acesta să fie de 75.000 DOLARI SUA. Pentru garantarea
avansului a fost încheiat un contract de garanție reală
mobiliară asupra utilajelor de prelucrare a lemnului, pe care inculpatul
le-a prezentat ca aparținând SC L.L.I. SRL, deși în realitate erau
vândute către SC P.L. SRL Cluj Napoca și ulterior cumpărate în
leasing.
În aceste condiții, în
două tranșe, la 10 iulie 2003 și la 15 septembrie 2003,
administratorul SC C. SRL București a transferat inculpatului suma
totală de 75.000 DOLARI SUA.
Pentru a justifica
transferul bancar al acestei sume (efectuat în două tranșe de 42.450
DOLARI SUA și, respectiv 32.250 DOLARI SUA) inculpatul a emis facturile
fiscale din 10 iulie 2003 și din 12 septembrie 2003, din care rezultă
că SC L.L.I. SRL ar fi livrat cocontractantului marfă în valoare
totală de 75.000 DOLARI SUA, deși cheresteaua nu a fost livrată
în totalitate și nici nu urma să fie livrată.
Pentru menținerea
inducerii în eroare a părții civile, inculpatul, între cele două
transferuri de valută menționate, a livrat câteva vagoane de
cherestea, livrare făcută și în scopul primirii și celei de
a doua tranșe din avansul convenit.
În cadrul
activității infracționale și pentru a convinge pe partea
civilă că vor fi respectate clauzele contractuale, la 16 octombrie
2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I. SRL, trei bilete la ordin pentru
câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20 noiembrie 2003, 20 decembrie 2003
și 20 ianuarie 2004, deși societatea era în interdicție
bancară din 30 aprilie 2002 până la 4 noiembrie 2003, împrejurare
care nu a fost comunicată părții civile.
După ce în perioada 25
iulie – 25 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL a livrat părții civile marfă
în valoare de 41.784 DOLARI SUA, care a fost facturată separat și
plătită integral de către partea civilă, inculpatul a
transferat contractul de leasing asupra utilajelor (ca urmare a faptului
că a achitat ratele de leasing) către SC S. SRL, moment din care nu a
mai livrat cherestea părții civile.
Ca urmare a acestui fapt,
partea civilă a completat biletul la ordin, emis de inculpat în alb
și l-a depus în bancă pentru decontare, prilej cu care a constatat
că în contul firmei existau doar 90 DOLARI SUA, iar ulterior a descoperit
că utilajele care au constituit obiectul garanției imobiliare nu au
aparținut societății debitoare nici la momentul încheierii
contractului.
Din considerentele expuse,
rezultă cu prisosință atât inducerea în eroare a
părții civile prin „manoperele dolosive” ale inculpatului, cât
și faptul că dacă aceasta ar fi cunoscut situația
financiară a firmelor administrate de inculpat nu ar fi încheiat și
derulat contractul comercial menționat.
Înalta Curte constată
că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în cauză,
în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia,
iar pedepsele au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale
prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, la individualizarea
pedepselor au fost avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor,
modul de acționare și împrejurările comiterii (redate anterior),
cuantumul mare al prejudiciului care nu a fost acoperit, precum și
circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut
săvârșirea infracțiunilor, este tânăr, dar a mai fost
condamnat pentru fapte asemănătoare cu cele din prezenta cauză,
dând dovadă de perseverență infracțională.
În raport de
circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și
circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată
că sancțiunile penale aplicate corespund atât prin cuantum, cât
și prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ și
coercitiv, al pedepsei și nu există motive nici pentru reducerea
acestora și nici pentru majorarea acestora.
Înalta Curte constată
că și latura civilă a cauzei a fost soluționată
corect, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Partea
vătămată SC C. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de
75.000 DOLARI SUA, suma plătită cu titlu de avans, 7.848,82 DOLARI SUA
dobânzi bancare (aferente perioadei 16 iulie 2003 – 21 septembrie 2005) și
937,50 DOLARI SUA, comision de administrare aferent aceleiași perioade.
Ulterior citirii actului de
sesizare, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata
dobânzii legale până la achitarea integrală a prejudiciului.
Instanțele au obligat
inculpatul să plătească părții civile suma de
78.705,48 DOLARI SUA, cu dobânda legală până la achitarea
prejudiciului.
Inculpatul a fost de acord
să despăgubească partea civilă cu suma de 69.000 DOLARI SUA,
precum și cu dobânzile legale aferente până la achitarea
prejudiciului (având în vedere că din suma de 75.000 DOLARI SUA se
scădea suma de 5.387,32 DOLARI SUA contravaloare cherestea livrată de
inculpat în baza contractului de comision), declarație prin care recurentul,
implicit, a recunoscut sumele pe care le-a încasat de la partea civilă,
precum și suma restituită de acesta.
În consecință,
având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că
recursurile formulate în cauză sunt nefondate, iar în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de partea civilă SC C. SRL și de inculpatul M.L. împotriva Deciziei
penale nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția
penală și de minori.
Obligă recurenta parte
civilă și recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 23 iunie 2009.