Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2009

HOTĂRÂRE
23.06.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând a supra recursurilor penale de față, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița Năsăud, inculpatul M.L., fiul lui I. și M., a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.; 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen. S-a constatat că infracțiunile din prezentul dosar sunt săvârșite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

și în același timp sunt concurente și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 357 din 04 noiembrie 2004 a Judecătoriei Vatra Dornei la pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare, suspendată condiționat. Conform art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 357/2004 a Judecătoriei Vatra Dornei și s-a descontopit această pedeapsă în elementele ei componente, repunându-le în individualitatea lor, respectiv: 1 an și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen.; 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1702/2003 a Judecătoriei Gherla, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen.

raportat la art. 290 C. pen. Conform art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), c) C. pen. Conform art. 170, art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actului fals (contractul de garanție reală mobiliară din data de 10 iulie 2003 prin care SC M.E.I. SRL Șanț garantează cu bunuri proprietatea sa obligațiile asumate de SC L.L.I. SRL Șanț față de SC C. SRL București, în baza contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie 2003). Conform art. 14, art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC C. SRL București suma de 78.705,48 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plății și s-au respins celelalte pretenții civile formulate pentru nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la constituirea de parte civilă. Conform art. 7, art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii la rămânerea ei definitivă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma 4.605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt: În calitate de asociat unic al SC M.E.I. SRL Șanț, județul Bistrița Năsăud, numitul M.I. l-a împuternicit pe inculpatul M.L. (fiul său), prin procură autentificată notarial nr. 498 din 26 februarie 2001 să conducă întreaga activitatea acesteia (filele 29-30). Inculpatul M.L. avea și calitatea de administrator la SC L.L.I. SRL Șanț, precum și al SC H. SRL Dornișoara, județul Suceava. Toate cele trei societăți comerciale aveau ca principal obiect de activitate exploatarea, prelucrarea și comercializarea lemnului, însă se confrunta cu grave dificultăți financiare. Astfel, SC L.L.I. SRL Șanț datora Ocolului Silvic Dorna Candre din județul Suceava, circa 1,6 miliarde lei vechi, iar SC M.E.I.

SRL Șanț, la data de 13 iunie 2003, a intrat în procedura de lichidare judiciară. În fine, trebuie menționat și că începând cu data de 30 aprilie 2002, SC L.L.I. SRL Șanț a fost declarată în interdicție bancară, situație care urma a înceta la data de 4 noiembrie 2003. În perioada menționată SC M.E.I. SRL Șanț a achiziționat din import utilaje de prelucrare a lemnului și anume: un gater P.A.H., un cărucior de întindere M., un fierăstrău dublu pentru finit, o mașină de tocat lemn, un automat pentru ascuțit, o mașină pentru ceaprăzuit, o mașină de ascuțit, mai multe lame pentru fierăstrău, transportoare de bușteni, un tăietor pentru capătul buștenilor și sortare, un desrăfuitor de rumeguș. Aceste utilaje au fost montate la fabrica de prelucrare a lemnului din localitatea Dornișoara.

În contextul în care nici una dintre societățile comerciale pe le care administra nu dispunea de lichidități bănești, la data de 3 aprilie 2002, inculpatul M.L. a vândut în baza facturilor, utilajele menționate, aparținând SC M.E.I. SRL Șanț, către SC P.L. SRL Cluj Napoca. Câteva zile mai târziu, respectiv la data de 8 aprilie 2002, inculpatul a cumpărat aceleași utilaje în leasing, de această dată în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Șanț, în baza contractului nr. 30 din 08 aprilie 2002. Conform clauzelor contractuale, utilajele rămâneau în proprietatea societății de leasing până la data ultimei rate, care urma să fie achitată la data de 15 martie 2005. Inculpatul a luat decizia vânzării utilajelor și apoi a achiziționării lor în leasing la sugestia martorului R.C., care avea cunoștință de situația financiară a firmei.

Prin intermediul aceluiași martor, inculpatul a intrat în legătură cu reprezentanții părții civile SC C. SRL București cu care, în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Șanț, a încheiat un contract de export în comision prin care se obliga să livreze acestei societăți cantitatea de 3.000 metri cubi cherestea pe an. În acest context, este de subliniat că martorul R.C. era reprezentant al SC C. SRL București în relațiile acestei societăți cu alte firme din zona Bistriței, care aveau ca obiect de activitate exploatarea și comercializarea lemnului. Cu ocazia negocierilor și încheierii contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie 2003, inculpatul a prezentat administratorului SC C. SRL București – S.O.P., o situație financiară înfloritoare, deși în realitate firmele sale se confruntau cu grave probleme financiare.

În concret, la momentul încheierii contractului, SC M.E.I. SRL se afla în derularea procedurii de faliment, iar SC L.L.I. SRL se afla de peste un an de zile în interdicție bancară. La toate acestea se adăugau datoriile către Ocolul Silvic Dorna Candre și problemele cu SC P.L. SRL Cluj Napoca. Aceste aspecte nu au fost aduse la cunoștința reprezentanților SC C. SRL București nici de martorul R.C., considerent pentru care, pentru motive de neloialitate, în martie 2004 partea civilă i-a retras delegația de reprezentare. În continuare, inculpatul M.L. a solicitat administratorului SC C. SRL București, un avans pentru susținerea activității de exploatare și prelucrare a lemnului și pentru livrarea ritmică a materialului lemnos, urmând ca fiecare cantitate de cherestea livrată să fie plătită separat.

În cele din urmă părțile au convenit ca avansul să se ridice la suma de 75.000 DOLARI SUA, iar restituirea lui să fie garantată prin încheierea unui contract de garanție reală mobiliară. Anterior inculpatul a promis că va garanta avansul cu un imobil (casă de locuit) aparținând părinților săi, după care a revenit, spunând că aceștia nu sunt de acord. În aceste împrejurări părțile au convenit să încheie contractul de garanție reală mobiliară care urma să poarte asupra utilajelor menționate mai sus, ceea ce s-a întâmplat la data de 10 iulie 2003. În vederea încheierii contractului de garanție, la propunerea inculpatului, la fața locului s-a prezentat martorul S.G., director al părții civile SC C. SRL București, căruia cu rea credință i-au fost prezentate utilajele în cauză ca aparținând SC L.L.I.

SRL. Așadar, contrar realității, anume că utilajele au fost vândute de SC M.E.I. SRL către SC P.L. SRL Cluj Napoca și, ulterior, achiziționate în leasing de SC L.L.I. SRL, inculpatul a afirmat că acestea se află în proprietatea uneia dintre firmele pe care le administrează. Pentru ca utilajele în cauză să fie primite în garanție, inculpatul M.L. a prezentat atât reprezentanților părții civile cât și Camerei de Comerț și Industrie a Județului Bistrița Năsăud (care a înscris garanția în Arhiva Electronică de Garanții Reale și Mobiliare) actele de achiziție a utilajelor pe SC M.E.I. SRL. În aceste condiții, având încredere în garanția adusă de inculpat, prin dispoziția de transfer nr. 13141 din 10 iulie 2003, administratorul SC C. SRL București a transferat către SC L.L.I.

SRL, suma de 42.750 DOLARI SUA, cu titlu de avans. Pentru a justifica transferul bancar al acestei sume (dat fiind că provenea dintr-o linie de credit) conform înțelegerii părților, inculpatul a emis factura fiscală din 10 iulie 2003, din care rezultă că SC L.L.I. SRL, ar fi livrat partenerului său de afaceri cherestea în valoare de 42.750 DOLARI SUA, deși în realitatea marfa nu se livrase și nici nu urma a fi livrată. De asemenea, prin dispoziția de transfer nr. 18062 din 15 septembrie 2003, SC C. SRL București a transferat către SC L.L.I. SRL suma de 32.250 DOLARI SUA, reprezentând diferența de avans contractat între părți. Pentru a justifica transferul bancar, la data de 12 septembrie 2003, inculpatul a emis factura fiscală din care rezulta că SC L.L.I.

SRL ar fi livrat partenerului de afaceri marfă în valoare de 32.250 DOLARI SUA, deși cheresteaua nu s-a livrat și nici nu urma a fi livrată. Între cele două transferuri de valută, inculpatul a livrat câteva vagoane cu cherestea către SC C. SRL București, cu intenția vădită de a înșela vigilența părții vătămate și de a obține astfel plata celei de a doua tranșe din avansul convenit. Pentru a convinge partea vătămată că avansul va fi recuperat, la data de 16 octombrie 2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I. SRL Șanț, trei bilete la ordin, fiecare pentru câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20 noiembrie 2003, 20 decembrie 2003 și 20 ianuarie 2004, deși așa cum s-a arătat anterior, societatea se afla în interdicție bancară începând cu data de 30 aprilie 2002, situație care urma a înceta la data de 04 noiembrie 2003 și care era ascunsă de făptuitor.

Cele trei bilete la ordin au fost completate de inculpat. După expirarea termenului scadent al primului bilet la ordin, inculpatul a emis un nou bilet la ordin, în alb, cu excepția ștampilei și a semnăturii care-i aparținea. Din documentul contabil „fișa de cont”, întocmit de SC C. SRL București a rezultat că în perioada 25 iulie –31 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL Șanț a livrat către partea civilă cantitatea de 442,424 mc cherestea în valoare de 41.649,96 DOLARI SUA, valoare care a fost achitată integral (conform concluziilor raportului de expertiză aflat la dosar). În plus față de cantitatea de cherestea livrată și achitată de părți, SC L.L.I. SRL Șanț, a livrat către SC C. SRL București, în baza „aviz de expediție” din 25 noiembrie 2003 și cantitatea de 57,588 mc.

cherestea. Această livrare a fost identificată de experții care au efectuat lucrarea de expertiză pe baza avizului de expediție aflat la dosar și care a fost coroborată cu declarația reprezentantului părții civile prin care S.O. a recunoscut livrarea în cauză. În cele din urmă, această livrare suplimentară, a fost dovedită în mod cert în modalitatea pretinsă de experți, respectiv prin depunerea „documentului de transport CFR” care să ateste livrarea mărfii din avizul de expediție din 25 noiembrie 2003 (în valoare de 5.298,10 DOLARI SUA), prin depunerea de către inculpat în ședința publică din 14 mai 2008, a „Scrisorii de trăsură pentru vagon”. Ulterior datei de 25 octombrie 2003, văzându-se în pericol de a pierde utilajele cu care a garantat avansul, întrucât nu a efectuat la timp plățile datorate societății de leasing, inculpatul a transferat contractul de leasing către SC S. SRL, conform înțelegerii cu patronul acestei societăți, martorul B.N.

Transferul a fost efectuat pentru a se acoperii astfel un debit al SC L.L.I. SRL către SC S. SRL. Transferul s-a realizat în baza actului adițional din 22 octombrie 2003 la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24 septembrie 2003. În acest context, în perioada respectivă, martorul R.C. era consilier la SC S. SRL, iar potrivit declarației administratorului acestei societăți (martorul B.N.) propunerea cumpărării utilajelor a venit din partea acestuia. Din acest moment, al vânzării utilajelor, SC L.L.I. SRL nu a mai livrat către SC C. SRL București cherestea, motiv pentru care reprezentantul legal al părții civile, a completat ultimul bilet la ordin, respectiv cel emis în alb, cu întreaga sumă datorată, reprezentând avansul datorat și l-a introdus în bancă.

Din totalul de 2.470.300.000 lei reprezentând echivalentul (la data respectivă) a sumei de 75.000 DOLARI SUA, societatea creditoare a obținut doar 89,22 DOLARI SUA, care se aflau în contul bancar al societății debitoare. În această situație, SC C. SRL București, a încercat executarea silită a garanției, constatând însă că utilajele cu care s-a constituit garanția reală mobiliară nu au aparținut societății debitoare nici măcar la data încheierii contractului. În aceste împrejurări reprezentanții legali ai părții civile, au realizat că SC M.E.I. SRL Șanț a vândut utilajele către SC P.L. SRL Cluj Napoca, de unde au fost cumpărate în leasing de SC L.L.I. SRL Șanț. S-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. Procedând la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor săvârșite, urmările cauzate și persoana inculpatului. La soluționarea laturii civile a cauzei s-au avut în vedere următoarele: Partea civilă SC C. SRL București, s-a constituit parte civilă conform art. 15 alin. (2) C. proc. pen. (până la citirea actului de acuzare) cu suma totală de 83.786,32 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plății. Suma solicitată reprezintă: plata avans - 75.000 DOLARI SUA, dobânzi bancare în cuantum de 7.848,82 DOLARI SUA, aferente perioadei 16 iulie 2003 - 21 septembrie 2005 și comision de administrare credit aferent aceleiași perioade, de 937,50 DOLARI SUA.

Prin declarația dată în instanță (ulterior citirii actului de acuzare) reprezentantul legal al părții civile S.O.P. a precizat expres că menține constituirea de parte civilă aflată la dosar. În aceste condiții, având în vedere opoziția inculpatului, „precizările” ulterioare referitoare la constituirea de parte civilă depuse în ședința publică din 9 aprilie 2008, privind obligarea inculpatului la plata de „dobânzi legale calculate la zi”, sunt depuse tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, la soluționarea acțiunii civile s-a ținut seama de constituirea de parte civilă depusă până la citirea actului de acuzare, în baza căreia s-a solicitat explicit dobânzi și comision de administrare a creditului pe perioada 16 iulie 2003 - 21 septembrie 2005. Pentru stabilirea prejudiciului, în cauză a fost efectuată o primă expertiză contabilă, din cuprinsul căreia a rezultat că suma de 75.000 DOLARI SUA, care a fost avansată de SC C. SRL București inculpatului M.L. nu a provenit din contractarea unei linii de credit și că prejudiciul cauzat părții vătămate este reprezentat de partea nerecuperată din avansul de 75.000 DOLARI SUA, respectiv 69.240,78 DOLARI SUA. Se menționează în cuprinsul acestei expertize că la suma de 69.240,78 DOLARI SUA s-a ajuns prin scăderea din suma de 75.000 DOLARI SUA a sumei de 90 DOLARI SUA, încasați din contul SC L.L.I.

SRL Șanț, precum și a sumei de 5.669,22 DOLARI SUA, reprezentând contravaloarea unei livrări de material lemnos făcute de inculpat. Această primă expertiză a fost contestată de partea civilă, care a susținut că avansul de 75.000 DOLARI SUA a provenit dintr-o linie de credit bancar, ceea ce impune calcularea de dobânzi și comisioane de acordare a creditului. Având în vedere susținerile părții civile cât și xerocopia contractului de credit și a actelor adiționale, instanța a apreciat justificată efectuarea unei noi expertize (de către trei experți contabili) cu obiectivele aflate la dosar. Așa fiind, prin noul raport de expertiză, însușit de instanță, s-a stabilit că suma de 75.000 DOLARI SUA, care a fost avansată de partea civilă societății administrate de inculpat - SC L.L.I.

SRL Șanț, provine dintr-o linie de credit (contract de credit nr. 3 din 08 mai 2008) contractată de la B.C.R. - Sucursala D.F. București. Acest credit, potrivit documentelor existente la dosar, a fost prelungit până la 07 noiembrie 2003, actele adiționale fiind prezentate în detaliu în raportul de expertiză.

Suma de 75.000 DOLARI SUA a fost avansată de partea civilă în două tranșe: 42.750 DOLARI SUA, cu dispoziția de transfer din 10 iulie 2003 și 32.250 DOLARI SUA, cu dispoziția de transfer din 15 septembrie 2003. Întrucât inculpatul a dovedit cu documente de transport livrarea mărfii menționate în cuprinsul „avizului de expediție” din 25 noiembrie 2003, instanța a apreciat că acesta a restituit părții civile suma totală de 5.387,32 DOLARI SUA, compusă din: valoarea mărfii din avizul de expediție din 25 noiembrie 2003, de 5.298,10 DOLARI SUA și 89,22 DOLARI SUA, reprezentând echivalentul sumei de 2.900.000 lei încasată de partea civilă la data de 26 ianuarie 2004. În aceste condiții, potrivit „completării raportului de expertiză”, în situația în care inculpatul a restituit din avansul de 75.000 DOLARI SUA suma de 5.387,32 DOLARI SUA, prejudiciul total cauzat părții civile pentru perioada 10 iulie 2003-21 septembrie 2005, este de 78.705,48 DOLARI SUA și se compune din: 69.612,68 DOLARI SUA avans nerecuperat (75.000-5.387,32=69.612,68) și dobânzi legale calculate în perioada 10 iulie 2003 - 21 septembrie 2005, conform O.G.

nr. 9/2000, în sumă de 9.092,80 DOLARI SUA. În ce privește dobânzile acordate părții civile instanța a avut în vedere că prin cererea de constituire de parte civilă inițială, partea civilă a solicitat explicit obligarea inculpatului la dobânzi bancare. Întrucât partea civilă nu a pus la dispoziția experților documentele bancare necesare calculului dobânzii bancare, aceștia nu au putut determina cuantumul lor. Reținând însă că partea civilă comerciant, experții au determinat cuantumul dobânzilor legale cuvenite conform O.G. nr. 9/2002, care sunt mai mici decât cele bancare. Prin urmare, având în vedere că partea civilă a solicitat în mod expres dobânzi, al căror cuantum nu l-a dovedit decât în parte, respectiv, până la nivelul dobânzii legale, instanța le-a acordat pe acestea din urmă, evident mult mai mici decât cele percepute de bancă.

Pentru acest considerent, instanța nu va însuși apărarea inculpatului în sensul respingerii cererii referitoare la dobânzile legale pretinse de partea civilă. Cererea părții civile de a fi obligat inculpatul la plata comisionului de administrare a creditului în cuantum de 937,50 DOLARI SUA nu a fost însușită de instanță. Împotriva sentinței menționate, au declarat apel în termen inculpatul M.L. și partea civilă SC C. SRL București. În motivarea apelului inculpatul a criticat sentința atacată arătând că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., deoarece până la virarea tranșei a doua din avansul contractual, inculpatul nu a încercat să inducă în eroare reprezentanții părții civile, prin prezentarea ca înfloritoare a situației financiare a firmei sale.

S-a susținut că inculpatul a fost consiliat de numitul R.C., cu toate că era chiar reprezentantul părții civile; partea civilă a cunoscut astfel situația reală financiară, respectiv împrejurarea că inculpatul avea datorii și totuși a înțeles să încheie contractul cu firma inculpatului, acționând pe risc propriu. S-a mai solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune și suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, invocându-se aceleași motive legate de derularea evenimentelor. Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că inculpatul nu poate fi obligat la plata dobânzii bancare solicitate de către partea civilă, deoarece, aceasta a fost cerută doar la sugestia experților, că în lipsa posibilității acordării dobânzii bancare pentru sumele plătite de partea civilă se poate acorda dobânda legală, sub acest aspect solicitarea fiind făcută tardiv, după citirea actului de sesizare al instanței.

Partea civilă apelantă a criticat sentința pentru că nu a fost reparată paguba suferită, respectiv nu au fost acordate despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită; a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în judecată, estimând aproximativ paguba suferită, ce a fost calculată până la momentul constituirii de parte civilă, fără a avea posibilitatea să prevadă că procesul va dura mai bine de 3 ani, împrejurare în care folosul de care a fost lipsită s-a accentuat prin lipsa folosinței sumei de bani avansate inculpatului. A mai susținut că în mod greșit instanța a constatat pe baza unui document prezentat de inculpat în copie că acesta a achitat, prin efectuarea unei livrări de lemn, suma de 5.387,32 DOLARI SUA, fără a fi verificată autenticitatea documentului.

În susținerea orală a apelului, a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată și reflectă atitudinea acestuia de tergiversare a achitării prejudiciului. În mod corespunzător prima instanță a apreciat că fapta inculpatului apelant de a induce în eroare reprezentanta părții civile prin ascunderea realității în scopul de a obține suma de 75.000 DOLARI SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Într-adevăr, contrar susținerilor apelantului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., la momentul plății avansului, suma în valută reprezenta echivalentul sumei de 2.470.300.000 ROL, având în vedere că la data plății celor două tranșe a avansului, dolarul era cotat la 34.064 ROL, respectiv 32.819 ROL.

De asemenea, în mod legal s-a considerat că fapta apelantului de a introduce în contractul de garanție reală mobiliară din 10 iulie 2003 că societatea sa este proprietară a utilajelor luate în garanție de partea civilă, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. Sub acest aspect se constată că utilizarea mijlocului fraudulos a avut loc concomitent cu plata primei tranșe a avansului din 10 iulie 2003, astfel încât nu poate fi primită susținerea apelantului că a fost de bună-credință cel puțin cu ocazia avansării primei tranșe. Contrar motivelor de apel pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată cu respectarea tuturor criteriilor generale și speciale, prevăzute de art. 72 C. pen.

Solicitarea inculpatului de a fi suspendată sub supraveghere pedeapsa rezultantă aplicată este nelegală, deoarece art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la 1/3 din minimul special, deci, în speță, pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., este de 10 ani închisoare, iar prin reținerea circumstanțelor atenuante aceasta nu poate fi redusă sub 3 ani și 3 luni închisoare; acest fapt, coroborat cu dispozițiile art. 86 1 alin. (2) C. pen., potrivit cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani duce la concluzia că în speță nu poate fi dispusă această modalitate de executare a pedepsei.

Sub aspectul laturii civile instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, prin neacordarea dobânzilor legale calculate la zi, pe motiv că acestea au fost solicitate după citirea actului de sesizare al instanței; în primul rând, în practica judiciară, în mod constant s-a apreciat că poate fi modificată câtimea constituirii de parte civilă, deoarece solicitarea dobânzilor legale nu reprezintă o nouă constituire de parte civilă, iar în cauză constituirea a fost efectuată încă din cursul urmăririi penale; cu atât mai mult apare greșită respingerea, ca tardivă, a solicitării părții civile, privind dobânda legală, cu cât dreptul pretins s-a născut în cursul cercetării judecătorești și nu anterior citirii actului de sesizare a instanței.

În al doilea rând, în declarația inculpatului, acesta a fost de acord să plătească dobânzile aferente avansului, dar din care să se scadă livrarea de cherestea din luna noiembrie 2003 în valoare de circa 6.000 dolari; această declarație coroborată cu disponibilitatea acțiunii civile, conduc la justețea obligării inculpatului la plata dobânzii legale, aferente avansului nerestituit și ulterior datei de 22 septembrie 2005, dată până la care inculpatul a fost obligat la plata dobânzii legale. În ceea ce privește apelul părții civile, în mod netemeinic aceasta a solicitat să nu se ia în considerare livrarea mărfii în valoare de 5.669,22 DOLARI SUA, deoarece partea civilă nu a contestat documentele de livrare a mărfii, iar susținerea că acestea nu ar fi autentice nu poate fi primită, deoarece livrarea a fost reținută în expertizele efectuate în cauză, pe baza documentelor originale.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a dispus următoarele: A admis apelul declarat de către partea civilă SC C. SRL București, cu sediul în București, prin mandatar avocat J.N., cu sediul profesional în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, împotriva sentinței penale nr. 123 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care o desființează parțial, doar cu privire la latura civilă și, în consecință: A obligat inculpatul M.L. să plătească părții civile SC C. SRL București dobânda legală aferentă sumei de 78.705,48 DOLARI SUA sau a echivalentului în lei la data plații, începând cu data de 22 septembrie 2005 până la achitarea integrală a debitului.

A respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de inculpatul M.L., domiciliat în comuna Sânt, județul Bistrița Năsăud. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va avansa din fondul M.J. A obligat inculpatul apelant sa plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs partea civilă SC C. S.R.L. București și inculpatul M.L.

Partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în cauză, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei de înșelăciune comisă de inculpat, în sensul că au fost înlăturate consecințele deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., ca urmare a faptului că prejudiciul cauzat de inculpat este de 95.318,40 DOLARI SUA (din care 20.405,62 DOLARI SUA reprezintă dobânda datorată). Al doilea motiv de recurs susținut de partea civilă se referă la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, întrucât instanțele nu au avut în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului. În drept, partea civilă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., referitor la greșita încadrare juridică dată faptei și art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei. Inculpatul M.L. a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei condamnări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, solicitând achitarea în raport de faptul că nu a indus-o în eroare pe partea civilă nici cu prilejul încheierii contractelor, nici cu prilejul derulării acestora. Al doilea motiv de recurs susținut de inculpat se referă la greșita încadrare juridică, solicitând înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen., în raport numai de suma de 23.000 DOLARI SUA, cu consecința redozării pedepsei aplicate. Inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt și, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de părți, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate. Astfel, pe baza probelor administrate în cauză, care au fost analizate și interpretate pe larg, de către prima instanță, a fost stabilită corect situația de fapt, expusă anterior, situația care a fost încadrată corespunzător și în drept. În varianta sa tipică, înșelăciunea este fapta persoanei care induce în eroare altă persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

În alin. (3) al art. 215 C. pen. este incriminată înșelăciunea în convenții. Elementul material al faptei îl reprezintă acțiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul, eroare care este determinată, pentru acesta din urmă, la încheierea sau executarea convenției. Sigur că nu poate constitui infracțiunea de înșelăciune o executare necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă prin aceasta se produce o pagubă cocontractantului. Pe de altă parte neîndeplinirea unor clauze contractuale, prin inducerea în eroare a victimei de către făptuitor, victimă care în lipsa acestei erori nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate, constituie infracțiunea de înșelăciune. În cauză, corect s-a reținut că fapta inculpatului M.L., care, în calitate de administrator al SC L.L.I.

SRL Șanț, cu ocazia încheierii la data de 6 iulie 2003 și derulării contractului de export de comision, încheiat cu partea civilă SC C. SRL București, a obținut de la aceasta, prin mijloace frauduloase, suma de 75.000 DOLARI SUA (echivalentul sumei de 2.470.000.000 ROL, la data încheierii contractului), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., texte de lege în baza cărora a și fost condamnat în primă instanță (împrejurare în raport cu care Înalta Curte constată că primul motiv de recurs al părții civile, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei, este, practic, rămas fără obiect, în condițiile în care nu a fost înlăturat alin. (5) al art. 215 C. pen.).

De asemenea, fapta aceluiași inculpat, care a inserat în contractul de garanție reală mobiliară, din data de 10 iulie 2003, contrar realității, că SC M.E.I. SRL Șanț (inculpatul fiind administratorul acestei societăți) era proprietara unor utilaje de prelucrare a lemnului (utilaje care în realitate erau proprietatea SC P.L. SRL Cluj Napoca) și de a garanta cu aceste utilaje, avansul de 75.000 DOLARI SUA, remis de partea civilă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. În declarațiile date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul M.L.

a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță (declarații pe baza cărora a fost reținută situația de fapt expusă), însă ulterior, în căile de atac, inculpatul s-a apărat în sensul că nu a indus pe partea civilă în eroare, parte civilă care ar fi cunoscut situația financiară precară a firmelor al căror administrator era. Aceste apărări ale inculpatului sunt de circumstanță, fiind făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale, având în vedere că probele administrate în cauză, cât și modul în care a acționat inculpatul au demonstrat, mai presus de orice îndoială, vinovăția recurentului în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

După cum s-a menționat, există infracțiunea de înșelăciune în convenții atunci când inducerea în eroare a părții vătămate de produce cu prilejul încheierii sau executării unui contract și sub condiția dovedirii faptului că fără această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat și nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate, aspecte care în cauză au fost dovedite, după cum se va arăta și în considerentele care urmează. Inculpatul avea calitatea de administrator al SC L.L.I. SRL Șanț și al SC H. SRL Dornișoara, iar prin procură autentificată a fost împuternicit de tatăl său, M.I., care era asociat unic al SC M.E.I. SRL Șanț, să conducă întreaga activitate a acesteia. Toate cele trei societăți aveau ca obiect principal de activitate exploatarea, prelucrarea și comercializarea lemnului.

Societățile menționate se confruntau încă din anul 2002 cu grave dificultăți financiare, iar la 13 iunie 2003 SC M.E.I. SRL, care achiziționase din import utilaje de prelucrare a lemnului a intrat în lichidare judiciară. Ca urmare, la data de 3 aprilie 2002, inculpatul a vândut utilajele către SC P.L. SRL Cluj Napoca, iar câteva zile mai târziu, în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL, le-a cumpărat în leasing, conform contractului de leasing din 8 aprilie 2002, ultima rata urmând să fie plătită la 15 martie 2005. Întrucât eșalonarea plății ratelor nu a fost respectată, contractul de leasing a fost rezoluționat, ulterior. În calitate de administrator al aceleiași societăți, la data de 06 iunie 2003, inculpatul a încheiat cu SC C. SRL București un contract de export în comision prin care se obliga să livreze acestei din urmă societăți cantitatea de 3.000 metri cubi cherestea pe an.

Cu ocazia încheierii contractului, inculpatul a ascuns faptul că societățile pe care le administra aveau o situație financiară dezastruoasă. De asemenea, acesta a solicitat administratorului SC C. SRL București acordarea unui avans pentru susținerea activității de exploatare și prelucrare a lemnului, părțile convenind în cele din urmă ca acesta să fie de 75.000 DOLARI SUA. Pentru garantarea avansului a fost încheiat un contract de garanție reală mobiliară asupra utilajelor de prelucrare a lemnului, pe care inculpatul le-a prezentat ca aparținând SC L.L.I. SRL, deși în realitate erau vândute către SC P.L. SRL Cluj Napoca și ulterior cumpărate în leasing. În aceste condiții, în două tranșe, la 10 iulie 2003 și la 15 septembrie 2003, administratorul SC C. SRL București a transferat inculpatului suma totală de 75.000 DOLARI SUA.

Pentru a justifica transferul bancar al acestei sume (efectuat în două tranșe de 42.450 DOLARI SUA și, respectiv 32.250 DOLARI SUA) inculpatul a emis facturile fiscale din 10 iulie 2003 și din 12 septembrie 2003, din care rezultă că SC L.L.I. SRL ar fi livrat cocontractantului marfă în valoare totală de 75.000 DOLARI SUA, deși cheresteaua nu a fost livrată în totalitate și nici nu urma să fie livrată. Pentru menținerea inducerii în eroare a părții civile, inculpatul, între cele două transferuri de valută menționate, a livrat câteva vagoane de cherestea, livrare făcută și în scopul primirii și celei de a doua tranșe din avansul convenit. În cadrul activității infracționale și pentru a convinge pe partea civilă că vor fi respectate clauzele contractuale, la 16 octombrie 2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I.

SRL, trei bilete la ordin pentru câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20 noiembrie 2003, 20 decembrie 2003 și 20 ianuarie 2004, deși societatea era în interdicție bancară din 30 aprilie 2002 până la 4 noiembrie 2003, împrejurare care nu a fost comunicată părții civile. După ce în perioada 25 iulie – 25 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL a livrat părții civile marfă în valoare de 41.784 DOLARI SUA, care a fost facturată separat și plătită integral de către partea civilă, inculpatul a transferat contractul de leasing asupra utilajelor (ca urmare a faptului că a achitat ratele de leasing) către SC S. SRL, moment din care nu a mai livrat cherestea părții civile.

Ca urmare a acestui fapt, partea civilă a completat biletul la ordin, emis de inculpat în alb și l-a depus în bancă pentru decontare, prilej cu care a constatat că în contul firmei existau doar 90 DOLARI SUA, iar ulterior a descoperit că utilajele care au constituit obiectul garanției imobiliare nu au aparținut societății debitoare nici la momentul încheierii contractului. Din considerentele expuse, rezultă cu prisosință atât inducerea în eroare a părții civile prin „manoperele dolosive” ale inculpatului, cât și faptul că dacă aceasta ar fi cunoscut situația financiară a firmelor administrate de inculpat nu ar fi încheiat și derulat contractul comercial menționat. Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în cauză, în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, iar pedepsele au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, modul de acționare și împrejurările comiterii (redate anterior), cuantumul mare al prejudiciului care nu a fost acoperit, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, este tânăr, dar a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare cu cele din prezenta cauză, dând dovadă de perseverență infracțională. În raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că sancțiunile penale aplicate corespund atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ și coercitiv, al pedepsei și nu există motive nici pentru reducerea acestora și nici pentru majorarea acestora.

Înalta Curte constată că și latura civilă a cauzei a fost soluționată corect, în conformitate cu probele administrate în cauză. Partea vătămată SC C. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 75.000 DOLARI SUA, suma plătită cu titlu de avans, 7.848,82 DOLARI SUA dobânzi bancare (aferente perioadei 16 iulie 2003 – 21 septembrie 2005) și 937,50 DOLARI SUA, comision de administrare aferent aceleiași perioade. Ulterior citirii actului de sesizare, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a prejudiciului. Instanțele au obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 78.705,48 DOLARI SUA, cu dobânda legală până la achitarea prejudiciului.

Inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma de 69.000 DOLARI SUA, precum și cu dobânzile legale aferente până la achitarea prejudiciului (având în vedere că din suma de 75.000 DOLARI SUA se scădea suma de 5.387,32 DOLARI SUA contravaloare cherestea livrată de inculpat în baza contractului de comision), declarație prin care recurentul, implicit, a recunoscut sumele pe care le-a încasat de la partea civilă, precum și suma restituită de acesta. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC C. SRL și de inculpatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenta parte civilă și recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2005
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180, pronunțată la 22 septembrie 2003 de Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de înșelăciu
ÎCCJ 2014-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 251/2014
Asupra recursurilor declarate de inculpații C.E. și M.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pri
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2010
Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr. 471 din 15 septembrie 2009, în temeiul art. 335 alin. (2) C. proc. pen., a desființat sentința pen
ÎCCJ 2010-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4097/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 149 din data de 22 decembrie 2009 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a dispus condamnarea inculpatului G.B.A. la pedepsele de: 2 ani
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
apsa principală de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă