ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanții T.V., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și, pe cale de consecință, a suspendat executarea actului administrativ, respectiv adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța a dispus, sub aspect procedural, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. unirea cu fondul a excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei de interes în promovarea acesteia, invocate de pârât, apreciind că motivele expuse de acesta țin de temeinicia cererii de chemare în judecată.

Pe fond, instanța a reținut că adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât, prin care s-a dispus achitarea salariilor fără includerea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009 și pe viitor, reprezintă un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților. Cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut existența cazului bine justificat constând în caracterul retroactiv al actului administrativ care, deși emis la 3 iulie 2009, privește drepturi salariale aferente lunii iunie 2009, precum și în împrejurarea că drepturile salariale, în prezent câștigate, nu pot intra sub incidența O.U.G.

nr. 71/2009 întrucât acest act normativ, deși invocat în motivarea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, se referă exclusiv la plata eșalonată a unor sume stabilite prin titluri executorii, respectiv prin hotărâri judecătorești privind acordarea unor drepturi salariale restante, aceasta în condițiile în care, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în condițiile și în cazurile prevăzute de această lege.

Instanța de fond a apreciat îndeplinirea în cauză și a condiției privind existența unei pagube iminente, constând în diminuarea retroactivă a salariului reclamanților cu sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, aceștia având o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității de magistrat în una iunie 2009. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că adresa a cărei suspendare se solicită nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, fiind o simplă operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, respectiv O.U.G.

nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002, iar nu o manifestare de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice și s-a invocat lipsa de interes în promovarea acțiunii, în raport de dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară. Pe fondul pricinii s-a susținut că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat îndeplinirea, în speță, a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește critica referitoare la natura juridică a actului contestat, se reține că este neîntemeiată, așa cum, corect, a reținut instanța de fond. Astfel, obiectul acțiunii îl constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de conducătorul autorității recurente. Prin acest act emitentul a dispus ca la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, să se achite fără a include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, modalitate de calcul ce se va păstra și pentru viitor, plata urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Rezultă așadar că, prin adresa în discuție s-a adoptat o măsură de modificare a unui element esențial al raportului de serviciu existent, respectiv s-a modificat cuantumul salariului cuvenit, măsura fiind luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009, în speță fiind astfel îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. c) raportate la cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei se reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

În speță, Curtea constată că este îndeplinită cerința cazului bine justificat față de împrejurarea că, printr-o adresă emisă la data de 3 iulie 2009, recurentul a intervenit cu privire la drepturi bănești cuvenite pe luna iunie 2009, încălcând astfel principiul retroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor. Mai mult decât atât, în actul normativ în aplicarea căruia se pretinde că a fost emisă adresa în discuție, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, după cum arată chiar titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, preambulul acestuia făcând trimitere la titluri executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanței.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede faptul că plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sunt incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor ordinului Ministrului Justiției, al Ministrului Economiei și Finanțelor, al Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și art. 2. In plus, nu se poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 71/2009, care menționează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al autorității publice recurente, în sensul că sporul salarial aflat în discuție a fost acordat pe cale jurisprudențială, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.

În concepția instanței de control judiciar este îndeplinită și cerința existenței unei pagube iminente, astfel cum este definită ea de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în speță fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale, acest prejudiciu material fiind viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrat și stat. În ceea ce privește invocarea în speță a incidenței legii salarizării unitare, Curtea constată că susținerile recurentului în acest sens sunt lipsite de temei legal, având în vedere principiul neretroactivității legii, în raport de data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 12 noiembrie 2009. Față de cele arătate, apreciind că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.