ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanții T.V., ș.a.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și, pe cale de consecință, a suspendat executarea

actului administrativ, respectiv adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă

de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a dispus, sub aspect procedural, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (2) C. proc. civ. unirea cu fondul a excepțiilor

inadmisibilității acțiunii și lipsei de interes în

promovarea acesteia, invocate de pârât, apreciind că motivele expuse de

acesta țin de temeinicia cererii de chemare în judecată.

Pe fond, instanța a reținut

că adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât, prin care s-a

dispus achitarea salariilor fără includerea sporului de 50% pentru

risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 10 iulie

2009 și pe viitor, reprezintă un act administrativ în înțelesul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în

ceea ce privește drepturile salariale ale reclamanților.

Cu privire la îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a

reținut existența cazului bine justificat constând în caracterul

retroactiv al actului administrativ care, deși emis la 3 iulie 2009,

privește drepturi salariale aferente lunii iunie 2009, precum și în

împrejurarea că drepturile salariale, în prezent câștigate, nu pot

intra sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 întrucât acest act normativ,

deși invocat în motivarea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, se

referă exclusiv la plata eșalonată a unor sume stabilite prin

titluri executorii, respectiv prin hotărâri judecătorești

privind acordarea unor drepturi salariale restante, aceasta în condițiile

în care, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale

ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în

condițiile și în cazurile prevăzute de această lege.

Instanța de fond a apreciat îndeplinirea

în cauză și a condiției privind existența unei pagube

iminente, constând în diminuarea retroactivă a salariului

reclamanților cu sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,

calculat la indemnizația brută lunară, aceștia având o

speranță legitimă în ceea ce privește valoarea

patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea

activității de magistrat în una iunie 2009.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că adresa

a cărei suspendare se solicită nu constituie un act administrativ în

sensul Legii nr. 554/2004, fiind o simplă operațiune de încunoștiințare

a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca

urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, respectiv O.U.G. nr.

71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002, iar nu o

manifestare de voință unilaterală a unității emitente,

susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi

juridice și s-a invocat lipsa de interes în promovarea acțiunii, în

raport de dispozițiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea

unitară.

Pe fondul pricinii s-a susținut

că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat îndeplinirea, în

speță, a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate,

precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la natura juridică a actului contestat, se reține că

este neîntemeiată, așa cum, corect, a reținut instanța de

fond.

Astfel, obiectul acțiunii îl

constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004 a adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de conducătorul

autorității recurente.

Prin acest act emitentul a dispus ca la

data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, să

se achite fără a include sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, modalitate de calcul ce se va păstra

și pentru viitor, plata urmând să se efectueze conform

eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor

sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Rezultă așadar că, prin

adresa în discuție s-a adoptat o măsură de modificare a unui

element esențial al raportului de serviciu existent, respectiv s-a

modificat cuantumul salariului cuvenit, măsura fiind luată în regim

de putere publică, în vederea organizării executării unei norme

cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009, în speță fiind

astfel îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. c) raportate la cele

ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei se reține că,

potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente suspendarea executării

actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței

de fond.

În speță, Curtea constată

că este îndeplinită cerința cazului bine justificat

față de împrejurarea că, printr-o adresă emisă la data

de 3 iulie 2009, recurentul a intervenit cu privire la drepturi

bănești cuvenite pe luna iunie 2009, încălcând astfel principiul

retroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru

viitor.

Mai mult decât atât, în actul normativ în

aplicarea căruia se pretinde că a fost emisă adresa în

discuție, respectiv O.U.G. nr. 71/2009, după cum arată chiar

titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri

executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, preambulul

acestuia făcând trimitere la titluri executorii emise anterior

intrării în vigoare a ordonanței.

De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr.

71/2009 prevede faptul că plățile restante la sumele aferente

titlurilor executorii aflate sunt incidența prevederilor O.U.G. nr.

75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluționarea unor

aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 76/2009 și a dispozițiilor ordinului Ministrului

Justiției, al Ministrului Economiei și Finanțelor, al Președintelui

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008

privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute

în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

75/2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și art. 2.

In plus, nu se

poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009,

care menționează faptul că plata sumelor prevăzute în

hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi

de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul

bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va

realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.

Un argument în

acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor

salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă

anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

Dacă s-ar accepta punctul de

vedere al autorității publice recurente, în sensul că sporul

salarial aflat în discuție a fost acordat pe cale

jurisprudențială, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate

a unei norme cu putere de lege.

În concepția instanței de

control judiciar este îndeplinită și cerința existenței

unei pagube iminente, astfel cum este definită ea de art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, în speță fiind vorba de diminuarea

unor drepturi salariale, acest prejudiciu material fiind viitor și

previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de

serviciu dintre magistrat și stat.

În ceea ce privește invocarea

în speță a incidenței legii salarizării unitare, Curtea

constată că susținerile recurentului în acest sens sunt lipsite

de temei legal, având în vedere principiul neretroactivității legii,

în raport de data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 12

noiembrie 2009.

Față de cele arătate,

apreciind că, în mod corect, instanța de fond a reținut că,

în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru

suspendarea actului administrativ, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției împotriva sentinței civile nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 martie 2010.