ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.S. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Tulcea pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul care a emis rezoluția a reținut că petentul N.V.N., avocat în Baroul Tulcea, a făcut plângere penală la 5 octombrie 2007 împotriva procurorului C.S.
pentru faptul de a fi dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, în dosarul penal nr. 69/P/D/2005, pentru infracțiunile de favorizare a infractorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată și încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Petentul a mai susținut că procurorul C.S. l-ar fi șicanat cu ocazia trimiterii în judecată a inculpaților din dosarul sus-menționat. În rezoluție s-a motivat că intimatul din prezenta cauză, procuror în Biroul Teritorial Tulcea din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus într-adevăr începerea urmăririi penale față de persoana vătămată, avocat în Baroul Tulcea, pentru infracțiunile prev. de art. 264 și art. 290 C. pen., constând în aceea că la data de 25 iunie 2007 l-a determinat pe I.E.
să facă declarații mincinoase în favoarea celorlalte persoane cercetate penal. În respectiva cauză, la 11 martie 2008 procurorul, intimat în cauză, a emis rechizitoriul nr. 69/D/P/2005 prin care a pus în mișcare acțiunea penală și a trimis în judecată pe inculpații S.B., M.A. ș.a. pentru infracțiuni la Legea nr. 39/2003 și Legea nr. 678/2001 și a disjuns cauza față de N.V.N. ș.a. A mai reținut că prin ordonanța nr. 15/D/P/2008 din 18 martie 2008 procurorul C.S. a declinat competența soluționării cauzei privind pe învinuitul N.V.N. – persoană vătămată în prezenta cauză – în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, având în vedere calitatea de avocat. Prin ordonanța nr. 269/P/2008 din 17 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului N.V.N.
în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Aceeași soluție s-a dispus și față de S.B. ș.a. Din motivarea rezoluției procurorului dată în prezenta cauză rezultă că intimatul C.S. nu a acționat cu rea credință atunci când a început urmărirea penală împotriva petentului. Mai apreciază procurorul în rezoluție că persoana vătămată putea face plângere la procurorul ierarhic superior în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. împotriva actelor de urmărire penală, inclusiv împotriva rezoluției de începere a urmăririi penale. Împotriva rezoluției nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a formulat plângere petentul N.V.N.
În esență, petentul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva lui C.S. Plângerea nu este fondată. Din examinarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. rezultă că plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată poate fi admisă urmând ca rezoluția sau ordonanța să fie desființată, iar cauza trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale atunci când din cuprinsul actelor premergătoare rezultă că ar exista indicii cu privire la comiterea unei fapte penale. În această situație judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului și să indice faptele ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.
Or, din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă că în mod corect în rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că nu există indicii care să susțină presupunerea rezonabilă că procurorul C.S. a efectuat urmărire penală cu rea credință împotriva petentului. Chiar dacă rezoluția de începere a urmăririi penale față de persoana vătămată ar fi nelegală, Codul de procedură penală prevede remedii prin care o măsură procesuală poate fi corectată așa cum sunt dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen. Curtea observă că din cuprinsul actelor premergătoare nu rezultă reaua credință a intimatului astfel că, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.
pen., va respinge plângerea petentului N.V.N. împotriva rezoluției atacate, pe care o va menține. Va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.V.N. împotriva rezoluției nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.