ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza

art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a

dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.S. din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism Tulcea pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 248 C.

pen.

Pentru

a dispune astfel, procurorul care a emis rezoluția a reținut că petentul N.V.N.,

avocat în Baroul Tulcea, a făcut plângere penală la 5 octombrie 2007 împotriva

procurorului C.S. pentru faptul de a fi dispus începerea urmăririi penale

împotriva sa, în dosarul penal nr. 69/P/D/2005, pentru infracțiunile de

favorizare a infractorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată și

încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Petentul

a mai susținut că procurorul C.S. l-ar fi șicanat cu ocazia trimiterii în

judecată a inculpaților din dosarul sus-menționat.

În

rezoluție s-a motivat că intimatul din prezenta cauză, procuror în Biroul

Teritorial Tulcea din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus într-adevăr începerea urmăririi

penale față de persoana vătămată, avocat în Baroul Tulcea, pentru infracțiunile

prev. de art. 264 și art. 290 C. pen., constând în aceea că la data de 25 iunie

2007 l-a determinat pe I.E. să facă declarații mincinoase în favoarea

celorlalte persoane cercetate penal.

În

respectiva cauză, la 11 martie 2008 procurorul, intimat în cauză, a emis

rechizitoriul nr. 69/D/P/2005 prin care a pus în mișcare acțiunea penală și a

trimis în judecată pe inculpații S.B., M.A. ș.a. pentru infracțiuni la Legea

nr. 39/2003 și Legea nr. 678/2001 și a disjuns cauza față de N.V.N. ș.a.

A

mai reținut că prin ordonanța nr. 15/D/P/2008 din 18 martie 2008 procurorul C.S.

a declinat competența soluționării cauzei privind pe învinuitul N.V.N. –

persoană vătămată în prezenta cauză – în favoarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, având în vedere calitatea de avocat.

Prin

ordonanța nr. 269/P/2008 din 17 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului N.V.N. în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Aceeași soluție s-a dispus și față de S.B.

ș.a.

Din

motivarea rezoluției procurorului dată în prezenta cauză rezultă că intimatul C.S.

nu a acționat cu rea credință atunci când a început urmărirea penală împotriva

petentului.

Mai

apreciază procurorul în rezoluție că persoana vătămată putea face plângere la

procurorul ierarhic superior în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. împotriva

actelor de urmărire penală, inclusiv împotriva rezoluției de începere a

urmăririi penale.

Împotriva

rezoluției nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a

formulat plângere petentul N.V.N.

În

esență, petentul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva lui C.S.

Plângerea

nu este fondată.

Din

examinarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

rezultă că plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată poate fi admisă urmând ca

rezoluția sau ordonanța să fie desființată, iar cauza trimisă procurorului în

vederea începerii urmăririi penale atunci când din cuprinsul actelor

premergătoare rezultă că ar exista indicii cu privire la comiterea unei fapte

penale.

În

această situație judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a

trimis cauza procurorului și să indice faptele ce urmează a fi constatate și

prin care anume mijloace de probă.

Or,

din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă că în mod

corect în rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a reținut că nu există indicii care să susțină presupunerea rezonabilă că

procurorul C.S. a efectuat urmărire penală cu rea credință împotriva

petentului.

Chiar

dacă rezoluția de începere a urmăririi penale față de persoana vătămată ar fi

nelegală, Codul de procedură penală prevede remedii prin care o măsură

procesuală poate fi corectată așa cum sunt dispozițiile art. 275-278 C. proc.

pen.

Curtea

observă că din cuprinsul actelor premergătoare nu rezultă reaua credință a

intimatului astfel că, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge plângerea petentului N.V.N. împotriva rezoluției atacate, pe

care o va menține.

Va

obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul N.V.N. împotriva rezoluției nr. 873/P/2009 din 4 august 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu

recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 martie 2010.