ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3664/2010

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

C.N.A.D.N.R.

prin D.R.D.P.C. a chemat în judecată debitoarea SC C.I. SRL, solicitând

instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună obligarea

debitoarei la plata următoarelor debite:

-

echivalentul în lei a sumei de 30 euro plătibil la cursul de schimb al zilei

comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei

achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale

tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România rămase

restante;

-

echivalentul în lei a sumei de 45,27 euro plătibil la cursul de schimb al

B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând

penalități de întârziere calculate până la data de 6 noiembrie 2009, inclusiv,

pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform

contractului și mai departe până la achitarea integrală a debitului.

Judecătoria

Satu Mare, prin sentința civilă nr. 7.162 din 16 decembrie 2009, a admis

excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 contractele care stau la baza cererilor

de chemare în judecată formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor

administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege,

activitatea de soluționare a acestor cereri constituie contenciosul

administrativ.

Concluzionând,

Judecătoria Satu Mare a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct.

1 C. proc. civ., competența materială privind soluționarea cererilor în discuție

aparține Curții de Apel Oradea.

La rândul

său, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 75/CA/2010-PI din 15 februarie 2010, a admis

excepția necompetenței materiale a Curții de apel și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Totodată,

constată ivit conflict negativ de competență și trimite dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în vederea soluționării cauzei.

Pronunțând

această soluție, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a reținut că, natura juridică a contractului privind

eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea

a unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică și o societate

comercială, prin care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de

utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Având în

vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta

Curte stabilește competența materială de soluționare în favoarea judecătoriei,

pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză,

este necontestat că obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează

cererea de emitere a ordonanței privind somația de plată, formulată în

condițiile dispozițiilor O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

Potrivit art.

2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la

instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

În cauză,

obiectul somației îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare,

potrivit contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/ 2002 privind

introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier,

care prevede posibilitatea achitării în patru rate trimestriale a tarifului de

utilizare.

Din

conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă

că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și

condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului

de utilizare pentru autovehiculele deținute.

Astfel fiind,

judecătoria a reținut în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ

în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr.

554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea

contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare Ia data

respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică,

ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a

infrastructurii de transport rutier.

În

consecință, este vorba de un contract de natură comercială, astfel că litigiul

în cauză, în raport cu valoarea obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1)

din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1

pct. 1 C. proc. civ., competența aparține judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea C.A.D.N.R. prin

D.R.D.P.C. și pe debitoarea SC C.I. SRL în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2010.