ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a

formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei SC R.

SA, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună

obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de

225,00 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil

pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de

debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de

drumuri naționale din România rămase restante;

- echivalentul în lei a sumei de

339,19 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a

lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de întârziere

calculate până la data de 25 septembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la

termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform contractului și mai

departe până la achitarea integrală a debitului.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 6004 din 10 noiembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr.

554/2004 contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată

formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, care, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. f) se soluționează de instanțele de contencios administrativ.

Concluzionând, Judecătoria Satu Mare

a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială privind soluționarea cererilor în discuție aparține Curții

de Apel Oradea.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

14/CA/2010 din 13 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a

Curții de apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, constată ivit conflict

negativ de competență și trimite dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

în vederea soluționării cauzei.

Pronunțând această soluție, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

reținut că, natura juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea a unui contract comercial,

încheiat între o societate comercială, care în același timp este asimilată unei

autorități publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă

de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Având în vedere obiectul litigiului

și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența

materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi

prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că

obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a

ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G.

nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă

pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

În cauză, obiectul somației îl

formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului

încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife

de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea

achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor

contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea

contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea

eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare

pentru autovehiculele deținute.

Astfel fiind, judecătoria a reținut

în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la

care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu

are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea

plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de

transport rutier.

În consecință, este vorba de un

contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu

valoarea obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001,

coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

competența aparține judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanta C.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj și pe debitoarea

SC R. SA Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2010.