ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4594/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Cluj a formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei

SC M.P. SRL, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună

obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în RON

a sumei de 187,50 euro, plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R.,

valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu

de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri

naționale din România rămase restante;

- echivalentul în RON

a sumei de 291,66 euro, plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima

zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate

până la data de 22 decembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul

stabilit a debitului conform contractului și mai departe până la achitarea integrală

a debitului.

Judecătoria Satu Mare,

prin sentința civilă nr. 1262 din 24 februarie 2010, a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004, contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată

formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, iar, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, procedura de soluționare a acestor cereri

constituie contencios administrativ.

Concluzionând, Judecătoria

Satu Mare a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,

competența materială privind soluționarea cererilor în discuție aparține Curții

de Apel Oradea.

La rândul său, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 195/CA/2010-PI din 19 mai 2010, a admis excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Satu Mare.

Totodată, a constatat

ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea soluționării cauzei.

Pronunțând această soluție,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a reținut că natura juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea a unui contract comercial, încheiat

între o societate comercială, care în același timp este asimilată unei autorități

publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare

a rețelei de drumuri naționale.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (

3

)

C. proc.

civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu

obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei.

Având în vedere obiectul

litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența

materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate

în continuare.

În cauză, este necontestat

că obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a

ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G.

nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța

competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

În cauză, obiectul somației

îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit contractului

încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife

de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării

în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor

contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract

se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării

rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele

deținute.

Astfel fiind, judecătoria

a reținut în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă

art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea

în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale

a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.

În consecință, este vorba

de un contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu valoarea

obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține

judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Cluj și pe SC M.P. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 octombrie 2010.