ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4594/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4594/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri
și Poduri Cluj a formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei
SC M.P. SRL, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să dispună
obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:
- echivalentul în RON
a sumei de 187,50 euro, plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R.,
valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu
de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri
naționale din România rămase restante;
- echivalentul în RON
a sumei de 291,66 euro, plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima
zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate
până la data de 22 decembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele și în cuantumul
stabilit a debitului conform contractului și mai departe până la achitarea integrală
a debitului.
Judecătoria Satu Mare,
prin sentința civilă nr. 1262 din 24 februarie 2010, a admis excepția necompetenței
materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din
Legea nr. 554/2004, contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată
formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, iar, potrivit
art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, procedura de soluționare a acestor cereri
constituie contencios administrativ.
Concluzionând, Judecătoria
Satu Mare a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,
competența materială privind soluționarea cererilor în discuție aparține Curții
de Apel Oradea.
La rândul său, Curtea
de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința
civilă nr. 195/CA/2010-PI din 19 mai 2010, a admis excepția necompetenței materiale
a Curții de Apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Satu Mare.
Totodată, a constatat
ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, în vederea soluționării cauzei.
Pronunțând această soluție,
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
a reținut că natura juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru
utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea a unui contract comercial, încheiat
între o societate comercială, care în același timp este asimilată unei autorități
publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare
a rețelei de drumuri naționale.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (
3
)
C. proc.
civ., urmează să stabilească instanța competentă a soluționa pricina în raport cu
obiectul acesteia și cu dispozițiile legale incidente ei.
Având în vedere obiectul
litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența
materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate
în continuare.
În cauză, este necontestat
că obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a
ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G.
nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.
Potrivit art. 2 alin.
(1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța
competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
În cauză, obiectul somației
îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit contractului
încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife
de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării
în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conținutul clauzelor
contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract
se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării
rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele
deținute.
Astfel fiind, judecătoria
a reținut în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și
completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă
art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea
în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale
a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
În consecință, este vorba
de un contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu valoarea
obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, coroborate cu
dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține
judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri
și Poduri Cluj și pe SC M.P. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 27 octombrie 2010.