ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4265/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj

a formulat o cerere de emitere a ordonanței de plată împotriva debitoarei SC

A.C. SRL, solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să

dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:

- echivalentul în lei a sumei de

697,50 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil

pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de

debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de

drumuri naționale din România rămase restante;

- echivalentul în lei a sumei de

1019,75 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a

lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de întârziere

calculate până la data de 17 septembrie 2009, inclusiv, pentru neplata la

termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform contractului și mai

departe până la achitarea integrală a debitului.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 1195 din 19 februarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale

a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004 contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată

formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit

art. 2 alin. (1) din aceeași lege, procedura de soluționare a acestor cereri

constituie contencios administrativ.

Concluzionând, Judecătoria Satu Mare a

reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. l C. proc. civ.,

competența materială privind soluționarea cererilor în discuție aparține Curții

de Apel Oradea.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 200/CA/2010 din 2 iunie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a

Curții de apel și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, constată ivit conflict

negativ de competență și trimite dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

în vederea soluționării cauzei.

Pronunțând această soluție, Curtea de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

reținut că, natura juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea a unui contract comercial,

încheiat între o societate comercială, care în același timp este asimilată unei

autorități publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă

de utilizare a rețelei de drumuri naționale.

Având în vedere obiectul litigiului și

dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența

materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi

prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat că obiectul

sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea de emitere a ordonanței

privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor O.G. nr. 5/2001

privind procedura somației de plată.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr.

5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă

pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

În cauză, obiectul somației îl

formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului

încheiat în temeiul art.4 din O.G. nr. 15/ 2002 privind introducerea unor

tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede

posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.

Din conținutul clauzelor contractului

și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea contract se încheie

pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării

rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru

autovehiculele deținute.

Astfel fiind, judecătoria a reținut în

mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă

art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4

rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport

rutier.

În consecință, este vorba de un

contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu

valoarea obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001,

coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. l lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,

competența aparține judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și pe SC A.C. SRL Satu Mare, în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 octombrie 2010.