ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția
Regională de Drumuri și Poduri Cluj a formulat o cerere de emitere a ordonanței
de plată împotriva debitoarei SC T.S.T. SRL, solicitând instanței să emită o
ordonanță de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata
următoarelor debite:
- echivalentul
în lei a sumei de 102 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de
B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului,
cu titlu de debit reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a
rețelei de drumuri naționale din România rămase restante;
- echivalentul
în lei a sumei de 152,08 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil
pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de
întârziere calculate până la data de 30 noiembrie 2009, inclusiv, pentru
neplata la termenele și în cuantumul stabilit a debitului conform contractului
și mai departe până la achitarea integrală a debitului.
Judecătoria
Satu Mare, prin sentința civilă nr. 6 din 5 ianuarie 2010, a admis excepția
necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit.
c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 contractele care stau la baza cererilor
de chemare în judecată formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative,
iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege, procedura de soluționare a
acestor cereri constituie contencios administrativ.
Concluzionând,
Judecătoria Satu Mare a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.
(1) din O.G. nr. 5/2001 coroborate cu art. 10 alin. (1) teza a
II-
a din Legea nr. 554/2004, competența materială privind
soluționarea cererilor în discuție aparține Curții de Apel Oradea.
La rândul său,
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
prin sentința civilă nr. 114/CA/2010 din 15 martie 2010, a admis excepția
necompetenței materiale a Curții de apel și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Totodată,
constată ivit conflict negativ de competență și trimite dosarul Înaltei Curți
de Casație și Justiție în vederea soluționării cauzei.
Pronunțând
această soluție, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a reținut că, natura juridică a contractului privind
eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale este aceea
a unui contract comercial, încheiat între o societate comercială, care în
același timp este asimilată unei autorități publice, prin care societatea
comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a rețelei de drumuri
naționale.
Având în
vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta
Curte stabilește competența materială de soluționare în favoarea judecătoriei,
pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este
necontestat că obiectul sesizării instanțelor judecătorești îl formează cererea
de emitere a ordonanței privind somația de plată, formulată în condițiile dispozițiilor
O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată.
Potrivit art. 2
alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, cererile privind somația de plată se depun la
instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
În cauză,
obiectul somației îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare,
potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/ 2002 privind
introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier,
care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de
utilizare.
Din conținutul
clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă că un
asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și
condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului
de utilizare pentru autovehiculele deținute.
Astfel fiind,
judecătoria a reținut în mod greșit că ar fi vorba de un contract administrativ
în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004
cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte,
la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă,
nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci
eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a
infrastructurii de transport rutier.
În consecință,
este vorba de un contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în
raport cu valoarea obiectului și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001,
coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 1 pct. 1 C. proc. civ.,
competența aparține judecătoriei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe Compania de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și pe SC
T.S.T. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.