ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7829/2007

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la 8 aprilie 2005

reclamanta SC E.S. SA, sucursala I.S.E. Muntenia Nord, a chemat în judecată pe

pârâții EC E. SA Târgoviște și Consiliul Local Aninoasa pentru ca instanța,

prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că reclamanta deține în proprietate

terenul în suprafață de 9395,58 mp situat în comuna Aninoasa, județ Dîmbovița.

In motivarea cererii

de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta justifică interes în promovarea

acestei acțiuni deoarece preluarea terenului de la S.D. Târgoviște s-a făcut în

baza unui protocol de predare - primire și nu pe bază de acte

în formă autentică, necesare întabulării, iar

vecinii săi, pârâții, au refuzat să semneze

procesul-verbal de

vecinătăți.

Începând cu data

preluării terenului în anul 2002 și până în prezent reclamanta a achitat

taxa/impozitul pe teren așa cum a stabilit Primăria Aninoasa, neexistând sume

restante de plată la data introducerii acțiunii.

La 14 octombrie 2005 B.P.

a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că intervenientul stăpânește terenul în litigiu încă din anul 1997

iar proprietarul terenului este Consiliul Local Aninoasa.

Prin sentința

civilă nr. 1155 din 17 martie 2006 Judecătoria Târgoviște și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului Dîmbovița.

Prin sentința civilă

nr. 1236 din 21 septembrie 2006 Tribunalul Dîmbovița, secția civilă, a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 15/1990

unitățile economice de stat, indiferent de

organul în subordinea căruia își desfășurau

activitatea, s-au organizat

sub formă de regii autonome sau societăți comerciale, iar în temeiul art. 5 și art.

20 din lege, atât regiile autonome cât și societățile comerciale sunt

proprietarele bunurilor aflate în patrimoniul acestora, cu excepția celor

dobândite cu alt titlu.

Dreptul de

proprietate asupra terenurilor se atestă prin certificatele eliberate de

autoritățile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 834/1991, corespunzător

necesităților legate de buna desfășurare a activității societății sau regiei

conform obiectului său de activitate.

Prin urmare, dreptul

de proprietate al reclamantei pentru o anumită suprafață de teren se stabilește

în condițiile reglementărilor speciale cuprinse de Legea nr. 15/1990, 31/1990

și H.G. nr. 834/1991, fără să fie posibilă constatarea dreptului de proprietate

printr-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111C. proc. civ., reclamanta

având la dispoziție calea realizării dreptului.

Împrejurarea că

reclamanta nu poate prezenta ministerului de resort întreaga documentație

pentru eliberarea certificatului de proprietate asupra terenului deoarece unii

dintre vecini invocă drepturi proprii de proprietate, nu dă acesteia

posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești printr-o acțiune în

constatare, deoarece hotărârile pronunțate în baza art. 111 C. proc. civ. au

caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia

civilă nr. 23 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția civilă.

In considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că tribunalul a analizat toate actele

depuse la dosar, dispozițiile legale ce au incidență și în baza acestora a

stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății.

Dreptul de

proprietate asupra terenurilor se stabilește numai în condițiile

reglementărilor speciale cuprinse în H.G. nr. 834/1991 fără să fie posibilă

constatarea dreptului de proprietate printr-o acțiune întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Apărările

reclamantei legate de achitarea taxelor și impozitelor asupra imobilului, de

refuzul din partea altor instituții de a semna procesul-verbal de vecinătăți

premergător dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate

sunt nefondate dat fiind faptul

că, chiar apelanta în cererea de apel invocă dispozițiile H.G. nr. 834/1991,

act normativ în baza căruia se poate atesta dreptul de proprietate pentru

imobilul ocupat.

Î

mpotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat

recurs critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte:

Fiind în imposibilitate de a urma procedura prevăzută

de H.G. nr. 834/1991 reclamanta a formulat acțiunea de față motivat de faptul

că a posedat neîntrerupt, încă din anul 1974, terenul în litigiu.

Invocarea posesiei neîntrerupte a terenului în tot

timpul fixat de lege, ca mod de dobândire a proprietății nu este de natură să

atragă inadmisibilitatea acțiunii doar pentru motivul că nu a fost îndeplinită

procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991. De altfel, această procedură nici nu

putea fi declanșată întrucât cele două pârâte au refuzat să semneze procesul -

verbal de vecinătăți.

Din anul 1974 reclamanta - și autorii ei - au

exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de

proprietar, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ. în vederea

dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.

Analizând recursul, în limitele criticii formulate

prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei

instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 294 alin. (1) teza

I

C.

proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Față de prevederile art. 316 C. proc. civ.,

dispozițiile textului enunțat sunt aplicabile și în etapa recursului.

Reclamanta nu a invocat prin chiar cererea de chemare

în judecată constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul

uzucapiunii, dovadă fiind temeiul de drept invocat - Legea nr. 15/1990. Abia în

motivarea cererii de apel s-a arătat că autoarea sa a început să exercite

posesia asupra imobilului în litigiu încă din anul 1974.

Drept urmare, a fost schimbată cauza cererii.

Inițial, cauza cererii de chemare în judecată a constituit-o dobândirea

proprietății, a cărei constatare urma să fie

tăcută

de instanță, conform Legii nr. 15/1990. în apel s-a invocat drept fundament al

raportului

juridic dedus judecății, uzucapiunea.

Cât privește refuzul pârâților de a semna acte

necesare pentru declanșarea

procedurii

speciale de dobândire a proprietății în sistemul Legii nr. 15/1990, în mod

corect

au reținut ambele instanțe de fond că acesta nu este un motiv care să facă

admisibilă acțiunea prin înlăturarea cerinței privitoare la inexistența

acțiunii în realizare. în măsura în care întâmpină dificultăți de genul celor

semnalate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta trebuie să recurgă la

acțiuni având un alt obiect decât cel dedus judecății prin prezentul litigiu.

Față de cele ce preced, instanța de recurs a apreciat

că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC E.S. SA, sucursala I.S.E. Muntenia Nord,

împotriva deciziei civile nr. 23 din 16 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

noiembrie 2007.