ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2361/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 298 din 8 aprilie 2010, a condamnat, printre alții, pe inculpații: - D.V. la pedepse de 13 ani închisoare, 9 luni închisoare, 10 ani închisoare, 10 ani închisoare, 2 ani închisoare și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen.

a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an. - T.T. la pedepse de 13 ani închisoare, 9 luni închisoare și 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) și (3) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b), a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an. - B.P. la pedepse de 7 ani închisoare, 6 luni închisoare și 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 toate și cu aplic.

art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 6 luni. - T.D.F. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. - B.M.P. la pedepse de 13 ani închisoare și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.

- T.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare, și 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din aceeași lege. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an. - N.V. la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având de soluționat apelurile declarate de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București și inculpați, declarate împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință din 31 mai 2010 a menținut starea de arest a inculpaților, reținând că, temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se mențin. Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, reiterând aspectele invocate la instanța de apel, în sensul că, măsura arestării preventive nu se justifică, având în vedere că au avut o atitudine sinceră și că sunt arestați de peste 2 ani, fiind depășit termenul rezonabil al arestării preventive. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive.

Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată la 18 aprilie 2003, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. În recurs, inculpații fac referire la aspecte ce țin de depășirea timpului rezonabil al arestării și că nu mai prezintă pericol public, B.P. fiind minor. Instanța de apel a motivat că probatoriul administrat în cauză până la acest moment procesual nu a făcut sa înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele ce le-au fost reținute în sarcină, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 C. proc.

pen. Relevantă sub acest aspect este și împrejurarea că inculpații au fost condamnați de către instanța de fond pentru comiterea acestor fapte. S-a arătat că subzistă și temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost cercetați sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, căci în pofida circumstanțelor personale favorabile invocate de inculpați, aceștia sunt judecați pentru infracțiuni grave (trafic de droguri și respectiv deținere de droguri în vederea consumului), fapte care prin natura lor prezintă un grad de pericol social ridicat.

La fel ca și instanța de control judiciar, Înalta Curte constată că timpul scurs de la data arestării preventive a acestora nu a căpătat un caracter nerezonabil, prin prisma complexității cauzei (număr mare de inculpați și de infracțiuni deduse judecății), dar și a diligentelor sporite depuse de organele judiciare de a soluționa cu celeritate cauza. Așa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea, respectiv pedepsele între 10 și 20 de ani închisoare prevăzute de lege pentru infracțiuni de natura celei pretins săvârșite de inculpați și că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, urmează a respinge recursurile. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M.P., B.P., D.V., N.V., T.C.A., T.D.F. și T.T. împotriva încheierii din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 46982/3/2008 (1245/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2010.