ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2361/2010

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, secția I penală, prin sentința penală nr. 298

din 8 aprilie 2010, a condamnat, printre alții, pe inculpații:

- D.V. la pedepse de 13 ani închisoare, 9

luni închisoare, 10 ani închisoare, 10 ani închisoare, 2 ani închisoare și

12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; art. 4

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 39/2003.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C.

pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.

- T.T. la pedepse de 13 ani închisoare, 9

luni închisoare și 12 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 7 alin. (1) și (3) C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b), a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.

- B.P. la pedepse de 7 ani închisoare, 6

luni închisoare și 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 toate și cu

aplic. art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 6 luni.

- T.D.F. la pedeapsa de 11 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000.

- B.M.P. la pedepse de 13 ani închisoare

și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.

- T.C. la pedeapsa de 13 ani închisoare,

și 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 10 din

aceeași lege.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare sporită cu 1 an.

- N.V. la pedeapsa de 14 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpaților.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având de

soluționat apelurile declarate de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial București și inculpați, declarate împotriva

sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință din 31

mai 2010 a menținut starea de arest a inculpaților, reținând

că, temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se mențin.

Împotriva încheierii au declarat recurs

inculpații, reiterând aspectele invocate la instanța de apel, în

sensul că, măsura arestării preventive nu se justifică,

având în vedere că au avut o atitudine sinceră și că sunt

arestați de peste 2 ani, fiind depășit termenul rezonabil al

arestării preventive.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 160

b

C.

proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică

periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia

arestării preventive.

Instanța de apel, verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive luată la 18

aprilie 2003, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat, potrivit

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.

În recurs, inculpații fac

referire la aspecte ce țin de depășirea timpului rezonabil al

arestării și că nu mai prezintă pericol public, B.P. fiind

minor.

Instanța de apel a motivat

că probatoriul administrat în cauză până la acest moment

procesual nu a făcut sa înceteze presupunerea rezonabilă că

inculpații au săvârșit faptele ce le-au fost reținute în

sarcină, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 C. proc.

pen. Relevantă sub acest aspect este și împrejurarea că

inculpații au fost condamnați de către instanța de fond

pentru comiterea acestor fapte.

S-a arătat că

subzistă și temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care

inculpații au fost cercetați sunt mai mari de 4 ani închisoare

și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă

în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, căci în

pofida circumstanțelor personale favorabile invocate de inculpați,

aceștia sunt judecați pentru infracțiuni grave (trafic de

droguri și respectiv deținere de droguri în vederea consumului),

fapte care prin natura lor prezintă un grad de pericol social ridicat.

La fel ca și instanța de

control judiciar, Înalta Curte constată că

timpul scurs de la data arestării preventive a

acestora nu a căpătat un caracter nerezonabil, prin prisma complexității

cauzei (număr mare de inculpați și de infracțiuni deduse

judecății), dar și a diligentelor sporite depuse de organele

judiciare de a soluționa cu celeritate cauza.

Așa fiind, având în vedere că

temeiurile care au determinat arestarea, respectiv pedepsele între 10 și

20 de ani închisoare prevăzute de lege pentru infracțiuni de natura

celei pretins săvârșite de inculpați și că lăsarea

lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

urmează a respinge recursurile.

Văzând și dispozițiile

art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.M.P., B.P., D.V., N.V., T.C.A., T.D.F. și T.T.

împotriva încheierii din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 46982/3/2008 (1245/2010).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 iunie 2010.