ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2008/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 noiembrie 2002, B.V. a

solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj. să se dispună

anularea hotărârii nr. 3954 din 15 octombrie 2002, prin care Comisia

constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, i-a respins cererea depusă, în vederea stabilirii calității de

beneficiar al acestor acte normative.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâtei să-i recunoască statutul de persoană refugiată pentru perioada 22

septembrie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite, începând cu

data de 1 noiembrie 2002.

Reclamantul și-a motivat acțiunea,

arătând că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, din municipiul Cluj,

la Alba Iulia, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena. Că distincția pe

care o face pârâta, între copiii concepuți și cei născuți ori crescuți în

condiții de refugiu al părinților, pentru a justifica soluția adoptată, nu are

temei legal.

Întrucât o astfel de rezolvare este

nelegală și îl prejudiciază, pentru recunoașterea dreptului pretins și anularea

actului administrativ, s-a văzut nevoit a se adresa instanței de judecată

competentă.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 18

decembrie 2002, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că normele legale

aplicabile în materie nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea persoanelor

născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești solicitate de

reclamant.

Tinând seama și de contextul general

în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, s-a apreciat că

pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament

discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu părinții sau născuți în

refugiu și că statului în revine îndatorirea de protecție și sprijin egal a

tuturor cetățenilor săi.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susținut că în mod

greșit prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul nu și-a schimbat

domiciliul, fiind născut în Alba Iulia și nici nu a suferit persecuții din

motive etnice. Ca atare, el nu putea fi încadrat în categoria persoanelor

refugiate, prevăzută de art. 2 a H.G. nr. 127/2002.

Pe de altă parte, dispozițiile art.

100 C. fam., art. 8 și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, nu au nici o

legătură cu încadrarea sau neîncadrarea reclamantului în categoria persoanelor

menționate mai sus.

Recursul este nefondat.

Prin Hotărârea nr. 127/2002,

Guvernul României a aprobat Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999.

Prevederile art. 2 ale acestui act

normativ au extins aplicabilitatea dispozițiilor ordonanței guvernamentale, și

în ceea ce privește persoanele refugiate pentru motive etnice.

S-a stabilit că prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate, din motive etnice.

În această categorie se includ și

persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Rezultă, așadar, că prin noua

reglementare, în noțiunea de persoană strămutată în altă localitate, au fost

incluse și persoanele care s-au refugiat din Ardealul de Nord ori s-au născut

în timpul refugiului părinților, determinat de motive etnice, după aplicarea

Dictatului de la Viena.

Norma juridică precitată nu face

nici o distincție între cetățenii români care au fost victime ale unor acte de

persecuție din partea regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940 și a altor autorități, cum este cazul celor de ocupație

străină, instalate vremelnic pe teritoriul național.

O asemenea distincție nu se face

nici între persoanele refugiate și persoanele care s-au născut în timpul

refugiului părinților, așa cum este cazul reclamantului B.V.

Aceste din urmă persoane au suferit,

indiscutabil, privațiunile impuse de refugiu tuturor membrilor familiei,

situație care a încetat doar la revenirea lor în localitatea de domiciliu.

Considerând, deci, că soluția

instanței de fond, de admitere a acțiunii, se vădește legală și temeinică,

Curtea Supremă de Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 613 din 18

decembrie 2002 a Curții de Apel C, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.