CtEDO 19.01.2006 Auto

SEREDYUK v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
19.01.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
SEREDYUK v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 24984/02 de către Aleksandr Nikolayevich SEREDYUK împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 19 ianuarie 2006 în calitate de Cameră compusă de: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Kovler, judecători și dl. S. Nielsen Grefier având în vedere cererea depusă la 25 aprilie 2002, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Aleksandr Nikolayevich Seredyuk, este un național rus, care s-a născut în 1961 și trăiește în Vitebsk, Belarus. Guvernul respondent este reprezentat de dl Pavel Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Între 12 ianuarie 2002 și 12 februarie 2004, reclamantul și-a îndeplinit condamnarea în închisoarea ONU 1612/37 a satului Yaya din regiunea Kemerovo (< ). În închisoare reclamantul a lucrat ca frizer. Reclamantul a susținut că, de două ori pe săptămână, el a trebuit, de asemenea, să efectueze anumite lucrări fără plată, cum ar fi curățarea teritoriului închisoarei. Reclamantul a susținut că la 10 martie 2002 după ora de muncă a doi oficiali ai administrației închisorii au venit și au cerut o tunsoare. El a fost ulterior pus într-o celulă disciplinară. Pe drum și la sosirea la celulă disciplinară el a fost bătut de ofițeri de închisoare. Reclamantul a fost mai târziu examinat de un medic care a declarat anumite leziuni. În ciuda cererilor sale reclamantul nu a fost furnizat o copie a certificatului medical. Reclamantul a susținut că a depus numeroase plângeri cu privire la bătăile în fața diferitelor agenții de stat, dar nu a primit răspunsuri. Guvernul a susținut că, la 10 martie 2002, truncheonul de cauciuc a fost aplicat reclamantului. Potrivit rezultatelor anchetei ulterioare, reclamantul a refuzat să respecte cerințele legale ale funcționarilor închisorii și a amenințat-le și altor deținuți. La 3 noiembrie 2002, procurorul districtului Mariinskiy din regiunea Kemerovo a refuzat să înceapă proceduri penale din cauza faptului că truncheonul de cauciuc a fost aplicat reclamantului în conformitate cu legea. Între 10 martie și 4 aprilie 2002, 25 mai și 6 iunie 2002 și între 5 și 10 ianuarie 2003 reclamantul a fost plasat într-o celulă disciplinară. Reclamantul a susținut că temperatura în celula disciplinară a fost 0 Centigrade. El a fost furnizat cu lenjerie de lenjerie și tot timpul în celulă pe care a petrecut stătea sau în picioare. În 15 zile nu a fost permis să ia o plimbare afară. Reclamantul a trebuit să mănânce aproape de o găleată de fier, care a servit ca toaletă. Nu a existat apă în celulă din cauza căreia reclamantul nu a putut spăla și nu a rade. Guvernul a susținut că reclamantul a fost deținut în celula disciplinară nr. 12 de 12 metri pătrați și celula disciplinară nr. 00 de 5 metri pătrați. În martie – aprilie 2002 temperatura în celule a fost de +17-18 Centigrade. Stadii de spălat, răcitoare cu apă potabilă și panouri de lavare amovibile au fost plasate în celule. Nu a fost posibilă instalarea sistemului de drenaj din cauza nivelului ridicat de ape subterane din zonă. Deținuții au putut face duș o dată pe săptămână într-o cabană de duș separată. Reclamantul a fost furnizat cu lenjerie în conformitate cu reglementările închisorii și a putut face plimbări zilnice pe o oră. Reclamantul a susținut că a fost interzis să participe la biserică ortodoxă situată pe teritoriul închisoarei. Guvernul a susținut că reclamantul a participat în mod regulat la biserică de închisoare. Cu toate acestea, la 1 iulie 2003, la reuniunea parohiilor, reclamantul a fost exclus din parohie din cauza atitudinei sale fără tact în ceea ce privește preot și conflictele cu parohianții. Administrația de închisoare nu a avut nimic de-a face cu această decizie. Reclamantul a susținut că corespondența sa din partea Curții a fost deschisă de către administrație și că aceasta l-a împiedicat să trimită plângeri la Curte. Guvernul a susținut că corespondența reclamantului cu Curtea nu a fost niciodată supusă censurării. Reclamantul a susținut că în închisoare deținuții infectați cu HIV au împărtășit celulele cu alți prizonieri. Guvernul a susținut că reclamantul nu a împărtășit niciodată celulele cu deținuți infectați cu HIV. Reclamantul a susținut că în septembrie 2003, el a depus plângeri în fața procurorului și a președintelui Curții de district Yayskiy cu privire la refuzul de a-i furniza o copie a certificatului medical din 10 martie 2002. La 16 octombrie 2003 au fost instituite proceduri penale împotriva persoanelor neespecificate în legătură cu plângerea. 2003 au fost încheiate. Se pare că reclamantul nu a primit documente legate de proceduri cu excepția unui răspuns al Ministerului Justiției din 11 noiembrie 2003. În răspunsul a fost afirmat, printre altele. , faptul că refuzul de a furniza reclamantului anumite documente referitoare la starea sa de sănătate a fost în conformitate cu o Ordine a Ministerului Justiției nr. 224 din 30 iulie 2001, care a stabilit că deținuții au fost interzise să aibă documente cu excepția documentelor de identificare, a copiilor hotărârilor și a primirilor pentru anumite articole. Guvernul a susținut că, la 2 noiembrie 2003, procurorul districtului Yaya din regiunea Kemerovo a refuzat să intenteze proceduri penale în urma plângerii reclamantei din motivele că refuzul oficialilor de închisoare de a furniza reclamantului certificatul medical din 10 martie 2002 a fost legal. La 12 februarie 2004, reclamantul a fost eliberat din închisoare. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 3 din Convenție că a fost bătut la 10 martie 2002. El s-a plâns în continuare în legătură cu condițiile de detenție în celula disciplinară și deținuții infectați cu HIV care împărtășesc celulele cu alți prizonieri. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că scrisorile adresate Curții i-au fost deschise de către administrația de închisoare și că aceasta din urmă l-a împiedicat să-și trimită scrisorile la Curte. El a afirmat, de asemenea, că administrația nu și-a transmis corespondența autorităților de stat, sau a făcut-o cu o întârziere semnificativă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 9 § 1 din Convenție cu privire la interzicerea de a participa la biserică ortodoxă. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 10 § 1 din Convenție cu privire la refuzul administrației închisorii de a-i furniza copii ale documentelor legate de ancheta plângerii sale privind maltraturile. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 13 și 17 din Convenție că plângerea sa cu privire la bătăile a fost respinsă de către administrația de închisoare și că argumentele sale au fost ignorate numai pe motivul că a fost prizonier, în timp ce afirmațiile ofițerilor de închisoare au fost presupuse mai credibile. În plus, a susținut că celelalte plângeri ale sale nu au fost examinate de agenții competente. HOTĂRÂREA Curții constată că, la 6 octombrie 2004, Curtea a informat reclamantul că a fost notificată guvernului contestat. La 10 ianuarie 2005, Curtea a trimis reclamantului observațiile Guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii și l-a invitat să-și prezinte observațiile în răspuns până la 14 martie 2005. La 13 iunie 2005, Curtea a informat reclamantul că nu a respectat termenele de prezentare a observațiilor sale și că, în absența unei cereri de prelungire a termenelor, Curtea ar putea concluziona că nu mai este interesat să urmărească cererea și să decidă să-l scoată din lista de cazuri. La 11 iulie 2005, Curtea a primit un anunț poștal cu semnătura reclamantului, recunoaștend primirea scrisorii Curții la 21 iunie 2005. În aceste circumstanțe, având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa și nu mai intenționează să-l urmărească în fața Curții. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă