Prima secțiune decizia nr. 5443/06, de către Aleksandr Gennadyevich KLEPIKOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 7 octombrie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și meritele cauzei (art. 29 § 1 din Convenție), după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Aleksandr Gennadyevich Klepikov, este un național rus care s-a născut în 1981 și a trăit până la arestarea sa în orașul Yakutsk, Republica Sakha (Yakutiya). El își îndeplinește acum condamnarea în colonia correctională nr. 6 în Republica Sakha (Yakutiya). Guvernul contestat a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 martie 2004, ofițerii de poliție au arestat reclamantul și l-au adus la o secție de poliție. Ofițerii au suspectat că reclamantul a participat la o serie de furturi în Yakutsk. Potrivit reclamantului, în secție, ofițerii l-au supus la tratamente grave. Reclamantul a depus o plângere în favoarea autorităților de urmărire penală care solicită instituția de proceduri penale împotriva ofițerilor de poliție. La 31 decembrie 2005, ancheta a fost încheiată cu concluzia că nu exista nici o conduită penală în acțiunile ofițerilor de poliție și că reclamantul a suferit leziuni în timpul încercării sale de a scăpa de la ofițerii de poliție. Decizia investigatorului a fost susținută, în ultima instanță, de Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) la 7 martie 2006. Între timp, la 29 decembrie 2005, orașul Yakutsk a constatat că reclamantul a fost vinovat de cincisprezece conturi de acuzații de furt, deținere și furt de arme și l-a condamnat la unsprezece ani de închisoare. Ca răspuns la argumentele reclamantei că ofițerii de poliție l-au torturat în martie 2004, Tribunalul orașului a remarcat că acuzațiile erau vădit nefondate deoarece anchetatorii și martorii de atestare, care au văzut reclamantul în timpul acțiunilor de investigare după arestarea sa, nu au susținut plângerile de rău tratament. Această hotărâre a fost susținută în apel de către Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) la 27 aprilie 2006. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 2, 3, 5, 6, 7, 13 și 14 din Convenția cu privire la maltraturile din mâinile poliției, la investigarea ineficientă a plângerilor sale privind maltraturile și la diferitele încălcări procedurale în timpul procedurilor penale împotriva sa. HOTĂRÂREA La 15 aprilie 2009, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 14 septembrie 2009, observațiile guvernului privind admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. La 24 septembrie 2009, Curtea a invitat reclamantul să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 26 noiembrie 2009. La 13 octombrie 2009, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă reclamantului. Termenul de depunere a observațiilor reclamantului nu a fost afectat. Întrucât observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și fondurile nu au fost primite până la 26 noiembrie 2009, la 8 februarie 2010, Curtea a trimis o scrisoare prin poștă înregistrată reclamantului, declarându-i că neaprobarea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. Cartea de recunoaștere a primitului a revenit la Curte la 12 aprilie 2010. Are două semnături, una aparținând doamnei Ya., un inspector de închisoare, și a doua aparținând unui censor al cărui nume de familie era nelegibil. Având în vedere faptul că este imposibil să se verifice că reclamantul a primit, de fapt, scrisoarea Curții din 8 februarie 2010, la 4 mai 2010, Curtea a solicitat guvernului să prezinte informațiile factuale în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul Curții. În special, au fost solicitate să confirme că scrisorile Curții din 15 aprilie, 24 septembrie și 14 octombrie 2009 și 8 februarie 2010 au fost transmise reclamantului. Guvernul a fost, de asemenea, solicitat să prezinte copii ale semnăturilor reclamantului pentru aceste scrisoane din jurnalul de corespondență al facilității. Prin scrisoarea din 16 iunie 2010, Guvernul a informat Curtea că scrisorile sale din 15 aprilie, 24 septembrie și 14 octombrie 2009 și 8 februarie 2010 au fost înaintate reclamantului la 8 mai, 22 octombrie și, respectiv, 9 noiembrie 2009 și 1 martie 2010, respectiv. Guvernul a susținut afirmația lor cu copii ale notelor scrise de către reclamant care arată data și numărul de înregistrare a fiecărei scrisori și data în care acestea i-au fost transmise. La 21 iunie 2010, Curtea a solicitat reclamantului să formuleze observații cu privire la argumentele guvernamentale până la 9 august 2010. Nu a urmat niciun răspuns. În acest sens, Curtea reamintește art. 37 din Convenția care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesară.” Curtea constată că reclamantul a fost solicitat să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cazului. Curtea este convinsă că reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu privire la o consecință a neaprovizionării observațiilor. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 1 din Convenția nu se mai aplică cazului și că ar trebui eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 1 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.
Application no. 5443/06
by Aleksandr Gennadyevich KLEPIKOV
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7
October 2010 as a Chamber composed of:
Christos Rozakis,
President,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
judges,
and Søren Nielsen,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 4 December 2005,
Having regard to the Court's decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 1 of the Convention),
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Aleksandr Gennadyevich Klepikov, is a Russian national who was born in 1981 and lived until his arrest in the town of Yakutsk, Sakha (Yakutiya) Republic. He is now serving his sentence in correctional colony no. 6 in the Sakha (Yakutiya) Republic. The respondent Government were represented by Mr G. Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 27 March 2004 police officers arrested the applicant and brought him to a police station. The officers suspected that the applicant had participated in a string of burglaries in Yakutsk. According to the applicant, in the station the officers subjected him to severe ill-treatment.
The applicant lodged a complaint with prosecution authorities seeking institution of criminal proceedings against the police officers.
On 31 December 2005 the investigation was closed with a finding that there was no criminal conduct in the police officers' actions and that the applicant had sustained injuries during his attempted escape from the police officers. The investigator's decision was upheld, in the final instance, by the Supreme Court of the Sakha (Yakutiya) Republic on 7 March 2006.
In the meantime, on 29 December 2005 the Yakutsk Town found the applicant guilty of fifteen counts of burglary charges, possession and theft of weapons and sentenced him to eleven years' imprisonment. In response to the applicant's arguments that the police officers had tortured him in March 2004, the Town Court noted that the allegations were manifestly ill-founded because the investigators and attesting witnesses, who had seen the applicant during the investigating actions after his arrest, had not supported the ill-treatment complaints. That judgment was upheld on appeal by the Supreme Court of the Sakha (Yakutiya) Republic on 27 April 2006.
The applicant complained under Articles 2, 3, 5, 6, 7, 13 and 14 of the Convention about the ill-treatment at the hands of the police, ineffective investigation into his ill-treatment complaints and about various procedural violations during criminal proceedings against him.
On 15 April 2009 the application was communicated to the respondent Government.
On 14 September 2009 the Government's observations on the admissibility and merits of the application were received. On 24 September 2009 the Court invited the applicant to submit his written observations in reply by 26 November 2009.
On 13 October 2009 the English version of the Government's observations was forwarded to the applicant. The time-limit for the submission of the applicant's observations remained unaffected.
As the applicant's observations on the admissibility and merits had not been received by 26 November 2009, on 8 February 2010 the Court sent a letter by registered mail to the applicant, advising him that the failure to submit the observations might result in the strike-out of the application.
The acknowledgement-of-receipt card returned to the Court on 12 April 2010. It bore two signatures, one belonging to Ms Ya., a prison inspector, and the second one belonging to a censor whose last name was unreadable.
In view of the fact that it was impossible to verify that the applicant had, in fact, received the Court's letter of 8 February 2010, on 4 May 2010 the Court asked the Government to submit the factual information under Rule 54 § 2 (a) of the Rules of Court. In particular, they were asked to confirm that the Court's letters of 15 April, 24 September and 14 October 2009 and 8 February 2010 had been delivered to the applicant. The Government were also requested to produce copies of the applicant's signatures for these letters from the facility's correspondence log.
By a letter of 16 June 2010 the Government informed the Court that its letters of 15 April, 24 September and 14 October 2009 and 8 February 2010 had been served on the applicant on 8 May, 22 October and 9 November 2009 and 1 March 2010, respectively. The Government supported their assertion with copies of the applicant's handwritten notes showing the date and registration number of each letter and the date when it had been delivered to him.
On 21 June 2010 the Court asked the applicant to comment on the Government's submissions by 9 August 2010. No response followed.
In this respect, the Court recalls Article
37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:
“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a) the applicant does not intend to pursue his application;
...
However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The Court notes that the applicant was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. He subsequently received a reminder thereof and a strike-out warning. The Court is satisfied that the applicant was properly informed about a consequence of the failure to submit the observations. No response has been received to date. The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.
In these circumstances it considers that Article 29 § 1 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to discontinue the application of Article 29 § 1 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Registrar
President