ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 604/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC C. SA București, la 22 noiembrie

2001, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea

deciziei nr. 1679 din 23 octombrie 2001 și a procesului- verbal nr. 301705 din

5 iulie 2001, prin care, această autoritate a administrației publice centrale a

obligat-o să plătească la bugetul de stat, suma de 308.729.390 lei,

reprezentând T.V.A., impozit pe dividende și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că actele administrative atacate sunt nelegale, întrucât nesocotesc

dispozițiile art. 4 parag. 6 lit. r) din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe

profit, ale art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., precum și

cele cuprinse în O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, privind

unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.

Astfel, reclamanta susține că

neadmiterea deductibilității T.V.A. din factura nr. 4091917/2001, este greșită,

deoarece serviciile facturate de SC I.P. SA au contribuit la realizarea

veniturilor și nici o dispoziție legală nu interzice unui agent economic să

plătească în numele altui agent economic, servicii pe care, apoi, să le

factureze societății în numele căreia a plătit.

În ce privește impozitul pe

dividende, se afirmă că organele de contencios fiscal au interpretat eronat

prevederile O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, în sensul că

facilitățile prevăzute de art. 19, nu-i mai sunt aplicabile, întrucât, chiar

dacă textul invocat nu mai este în vigoare, contractul de privatizare a fost

încheiat la data când norma juridică referitoare la facilități, era activă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1625 din 13 iunie 2002, a

admis acțiunea, așa cum a fost formulată, reținând, în esență, că reclamanta

și-a calculat și dedus corect T.V.A., iar pentru dividendele repartizate

Programului Acțiunilor Salariaților operează scutirea de plata impozitului,

conform art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice.

Prin motivele de casare depuse la

dosar, recurentul susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât instanța de fond a făcut

aplicabilitatea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000, deși reclamanta nu

a dovedit cu documente justificative că serviciile facturate de SC I.P. SA,

i-au fost necesare pentru realizarea veniturilor.

Că, aceeași instanță, a apreciat

greșit că scutirea de plată a impozitului pe dividende operează, și după

modificarea art. 19 din O.U.G. nr. 88/1997, Legea fiscală modificatoare nr.

99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, abrogând

facilitățile acordate pe durata executării contractului.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, art. 19 din O.U.G. nr.

17/2000, privind T.V.A., în vigoare la data efectuării controlului financiar,

prevedea că pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă

intrărilor, contribuabilii sunt obligați să justifice suma taxei, prin

documente întocmite conform legii și că bunurile în cauză sunt destinate pentru

nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia.

Or, în cauză, probele administrate,

inclusiv raportul de expertiză contabilă, dovedesc că din suma totală de

523.600.000 lei, reprezentând cheltuieli pentru cazare, telefon și diurnă,

numai suma de 199.078.033 lei a fost utilizată pentru delegarea unui salariat

al reclamantei, diferența acoperind cheltuielile cu persoane ce nu sunt în

raporturi de muncă cu reclamanta.

Conform art. 4 din O.G. nr. 70/1994,

cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de transport, cazare

și diurnă efectuate de acționarul sau asociatul care nu are calitate de

angajat, nu sunt deductibile.

Prin urmare, numai suma de

199.078.033 lei este deductibilă fiscal și corespunzător acesteia, T.V.A. de

19%, respectiv 37.824.826 lei.

Și cel de al doilea motiv de recurs

este întemeiat.

Astfel, din dosarul cauzei rezultă

că reclamanta-intimată, din profitul net aferent anului 1998, a repartizat în

perioada august – decembrie 1999, dividende către Programul Acțiunilor

Salariaților, fără a calcula, reține și vărsa, impozitul aferent la bugetul

statului.

Întrucât la data la care s-a făcut

repartizarea dividendelor, art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 88/1997, fusese

modificat prin Legea nr. 99/1999, în sensul că noua lege nu mai prevede

scutirea de la plata impozitului pe dividende aferente acțiunilor deținute de

Programul Acțiunilor Salariaților, în mod corect organele de control fiscal au

obligat reclamanta să achite impozitul corespunzător, precum și majorările de

întârziere aferente.

Față de cele anterior prezentate,

urmează a se admite recursul, a fi casată hotărârea atacată și a se admite în

parte acțiunea.

Vor fi anulate decizia nr. 1679/2001

și procesul-verbal de control nr. 267/2001, ale Ministerului Finanțelor

Publice, în partea privind plata sumei de 37.824.826 lei, reprezentând T.V.A.

deductibilă și a majorărilor de întârziere aferente acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 625 din 13 iunie

2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite în parte acțiunea, în sensul că anulează actele administrative atacate

(decizia nr. 1679/2001 și procesul-verbal nr. 267/2001, ale Ministerului

Finanțelor Publice), în partea privind suma de 37.824.826 lei, T.V.A. aferentă

sumei de 199.078.033 lei și majorările aferente acestei sume.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 februarie 2003.