ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3122/2003

HOTĂRÂRE
09.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3122/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 256/2003,

pronunțată la data de 20 martie 2003 în dosarul nr. 1159/2003, Curtea de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de D.V. și a anulat hotărârea nr. 6857 din 21 ianuarie 2003, adoptată

de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Cluj, care a

fost obligată să-i recunoască statutul de refugiat pentru perioada 12 ianuarie

1943 – 6 martie 1945 și începând cu data de 1 ianuarie 2003, să-i acorde

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul s-a născut la data de 12

ianuarie 1943 în orașul Sibiu, unde părinții săi se aflau refugiați din

localitatea de domiciliu, orașul Cluj, ca urmare a persecuțiilor exercitate

asupra lor din motive etnice, după cedarea Ardealului de Nord prin Dictatul de

la Viena, având astfel statutul părinților săi.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Cluj susținând, în esență, că prevederile art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 și ale art. 2 din H.G. nr. 127/2002, nu includ

și categoria persoanelor născute în localitățile de refugiu, asupra cărora nu

au fost exercitate persecuții.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul

s-a născut la data de 12 ianuarie 1943 în orașul Sibiu, județul Sibiu, unde

părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor

etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul, cât și scopul reglementării îl

constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite

de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din

motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți

să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii, pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din

împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr.

105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să

acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit

persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori

trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care, fiind

născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele

nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor

etnice.

Cu această motivare, soluția Curții

de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca

neîntemeiat.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 256 din 20 martie 2003

a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3126/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 252/2003, pronunțată la data de 20 martie 2003 în dosarul nr. 1089/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios adm
ÎCCJ 2003-10-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3444/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 282/2003, pronunțată la data de 25 martie 2003 în dosarul nr. 1591/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios adminis
ÎCCJ 2003-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3645/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 161/2003, pronunțată la data de 13 mai 2003 în dosarul nr. 1845/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administra
ÎCCJ 2003-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3443/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 204/2003 pronunțată la data de 12 martie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acț
ÎCCJ 2003-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 428/2003, pronunțată la data de 16 aprilie 2003 în dosarul nr.,1390/2003, Curtea de Apel București, s
Sursă