ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura completă. S-a referit că intimatul M.Ș. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 Cod procedură civilă. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2003, reclamantul M.Ș.
a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Harghita – Comisia de aplicare a Legii nr.309/2002 Harghita, solicitând modificarea hotărârii nr.3794 din 15 martie 2003, în sensul de a se admite cererea înregistrată sub nr.1413 din 16 ianuarie 2003 și a se constata că pe perioada 9 iulie 1955 – 25 iulie 1957 s-a aflat în situația prevăzută de art.1 din Legea nr.309/2003 și obligarea pârâtei de a-i acorda drepturile ce rezultă din lege începând cu 1 februarie 2003. Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.167 din 2 iunie 2003 a admis contestația formulată de M.Ș., a modificat hotărârea nr.3794 din 15 martie 2003 emisă de pârâtă, în sensul că a admis cererea înregistrată sub nr. 1413 din 16 ianuarie 2003 la pârâtă, constatând că petiționarul reclamant în perioada 9 iulie 1955 – 25 iulie 1957 s-a aflat în situația prevăzută de Legea nr.309/2002, cu obligarea pârâtei de a-i recunoaște și acorda petiționarului reclamant, drepturile prevăzute de lege, începând cu 1 februarie 2003. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, pârâta a declarat recurs, arătând că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în sensul că din livretul militar al petentului rezultă că perioada 9 iulie 1955 – 25 iulie 1957 a efectuat stagiul militar în cadrul armatei române la U.M.03414 – oraș Stalin,
aceasta nefăcând parte din detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul este nefondat. Prin Legea nr.309/22 mai 202 s-a recunoscut și acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. Conform art.1 și 6 din Legea nr.309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M.03414 Brașov.
Livretul militar (filele 3-4) dovedește că în perioada 9 iulie 1955 – 25 iulie 1957, reclamantul a efectuat stagiul militar, fiind folosit toată această perioadă drept mână de lucru și după 2 ani a fost eliberat cu gradul tot de soldat grupa a II-a neinstruit. În raport de cele arătate, urmează a se reține legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și în consecință în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr.167 din 2 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.