ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

P.G., în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Prahova, a solicitat anularea hotărârii nr. 27 din 8 iulie

2002, emisă de Comisia de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr.

367/2001.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 132 din 19

septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea nr. 27 din 8

iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că a admis cererea și a constatat că

acesta este beneficiar al Legii nr. 189/2000 și a respins cererea de cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța,

din declarația martorilor coroborate cu acte, a reținut că reclamantul, minor

în vârstă de doi ani, împreună cu părinții săi, în septembrie 1940, au fost

evacuați din Cadrilater, comuna Curtbunar, județul Durostor-Bulgaria, în urma

Tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, stabilindu-se în final în

comuna Mogoșani, județul Dâmbovița.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței

și în fond, respingerea acțiunii, întrucât din acte nu rezultă calitatea de

persecutat pe motive etnice.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții din motive etnice, a fost strămuată în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței,

aprobată prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

În cauză, din declarațiile

martorilor D.C., P.V. și A.N., coroborate cu situația bilingvă româno-bulgară,

rezultă că P.G., în vârstă de 2 ani, împreună cu părinții săi, în septembrie

1940 au fost evacuați din Cadrilater, în urma tratatului de la Craiova, din 7

septembrie 1940.

Susținerea pârâtei că reclamantul nu

s-a aflat în acea perioadă cu părinții, în mod justificat a fost respinsă de

instanță, întrucât în evidențele primăriei comunei Curtbunar, județul

Durostor-Bulgaria, apare la rubrica „cap de familie”, tatăl contestatorului,

P.N., iar la rubrica „membri de familie”, cifra 2 (adică mama și copilul).

Susținerea din recurs, că actele

date de reclamant la instanță trebuiau depuse și comisiei, poate fi primită în

parte, în sensul că dacă erau depuse, trebuia să se admită cererea, or, pârâta

cu toate că în prezent le are, își menține punctul de vedere că nu s-a dovedit

calitatea de persecutat din motive etnice.

Cum strămutarea din localitatea de

domiciliu este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată perioada

strămutării, în mod legal s-a admis acțiunea.

În consecință, soluția instanței

fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 132 din 19 septembrie

2002, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2003.