ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3780/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 decembrie 2003, reclamanta V.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 2495/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind persoană născută în timpul refugiului părinților săi, la 16 februarie 1942, în Târgu Jiu. Prin sentința civilă nr. 28/2003, a Curții de Apel Oradea acțiunea a fost admisă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și de dispozițiile art. 1 și 2 din H.G. nr. 127/2000.
S-a mai arătat că reclamanta nefiind născută la momentul refugierii părinților, nu și-a schimbat domiciliul, din cauza persecuției etnice la care nu a fost supusă. Verificând cauza în funcție de motivele de recurs, formulate în lumina dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.
Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice, la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului. Cum reclamanta s-a născut la data de 16 februarie 1942, în Târgu Jiu, localitate în care se refugiaseră părinții săi, din Oradea, până la terminarea războiului din anul 1945, curtea de apel a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 28/CA/2003 – P din 13 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.