ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1049/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C I Z I A Nr.1049 Dosar nr. 872/2003 S-a luat în examinare în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București și Judecătoria Slatina-Olt cu privire la soluționarea cauzei civile având ca reclamanți pe M.A., M.D.iar ca pârâți pe P.I., P.G., C.T., P.M., C.C., M.F.. În lipsa părților care nu au fost citate. C U R T E A , Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 12 septembrie 2002 la Judecătoria Slatina reclamanții M.A. și M.D.au chemat în judecată pe pârâții P.I., P.G., C.T., P.M., C.C. și M.F. solicitând să se dispună partajarea averii succesorale rămasă la decesul autorului lor P.A., între care imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp și construcție situat în comuna Poboru, sat Albești, județul Olt.
Prin sentința civilă nr.7506 din 6.11.2002 a Judecătoriei Slatina a fost admisă excepția de necompetență teritorială exclusivă invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut între altele că în speță sunt incidente dispozițiile art.14 C.proc.civ.. în raport cu care competența soluționării pricinii aparținea instanței de la ultimul domiciliu al defunctului. La rândul său, Judecătoria Sectorului 6 București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Slatina, prin sentința civilă nr.621 din 4 februarie 2003. S-a reținut în raport de obiectul litigiului, partaj de bunuri succesorale că este competentă să soluționeze pricina, în sensul art.13 din C.proc.civ., instanța în raza căreia se află bunurile mobile și care a fost cea dintâi învestită.
Ivindu-se un conflict negativ de competență, în sensul art.20 pct.2 C.proc.civ.., întrucât două instanțe s-au declarat necompetente de a judeca acceași pricină, prin hotărâri irevocabile, dosarul a fost înaintat conform art.21 C.proc.civ.. acestei instanțe, în drept să hotărască asupra conflictului. În soluționarea acestuia trebuie avut în vedere în primul rând obiectul pricinii. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, Judecătoria Slatina a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect partajarea bunurilor succesorale rămase la decesul autorului părților, între care un imobil compus din teren și construcții și alte terenuri situate pe raza de activitate a Judecătoriei Slatina.
În motivarea acțiunii s-a arătat că dezbaterea succesiunii s-a efectuat pe cale notarială, depunându-se în acest sens certificatul de moștenitor nr.7o2 din 12 aprilie 1993, și că apoi prin sentința civilă nr.6617 din 25 octombrie 1993 a Judecătoriei Sectorului 3 București s-a luat act de tranzacția intervenită între moștenitori, cu privire la partajul bunurilor menționate în certificatul de moștenitor menționat. Rezultă că dezbaterea succesorală s-a încheiat, acțiunea de față vizând partrajarea bunurilor succesorale și anume a acelora cuprinse în unul din loturile alcătuite în faza menționată. În această situație rezultă că nu sunt aplicabile prevederile art.14 C.proc.civ.., cum a hotărât prima instanță învestită, potrivit căreia în materie de moștenire, fiind enumerate 3 categorii de astfel de cauze, competența aparține instanței celui din urmă domiciliu al defunctului.
Dimpotrivă, sunt incidente prevederile art.13 C.proc.civ.., potrivit căruia cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele. Este vorba de o dispoziție imperativă în raport cu care se poate stabili fără echivoc competența de a soluționa pricina de față în favoarea Judecătoriei Slatina. Aceasta este soluția legală, ce corespunde și cerinței asigurării unei mai rapide și corecte soluționări a cauzei, în situația în care probele se vor administra de instanța pe raza de activitate a căreia se află imobilele, singurele bunuri de valoare supuse împărțelii. Așa fiind, în temeiul art.22 C.proc.civ.., se va dispune trimiterea cauzei la Judecătoria Slatina căreia îi aparține competența de soluționare a pricinii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE : Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.A., M.D.și pârâții P.I., P.G., C.T., P.M., C.C. și M.F. în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se trimite dosarul. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.