ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Cu cererea înregistrată la 18

aprilie 2002, revizuienta G.E. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 518

din 12 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și

de contencios administrativ.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a susținut că, după

pronunțarea hotărârii, prin H.G. nr. 127/2002 a fost definit termenul de

strămutat, prevăzut în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul că din

categoria acestor persoane fac parte, și persoanele care au fost expulzate sau

refugiate.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire, prin

sentința civilă nr. 170 din 21 mai 2002, cu motivarea că H.G. nr. 127/2002, nu

poate constitui înscris doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

chiar dacă prin acest act normativ, emis după pronunțarea hotărârii, se

confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de

instanță, ca determinantă în darea soluției.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal a declarat recurs revizuienta, solicitând casarea hotărârii, ca

nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a interpretat greșit actele dosarului, din care rezultă că în perioada

1940 – 1945, a fost persecutată din motive etnice, având calitatea de persoană

strămutată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Totodată, recurenta

a arătat că a îndeplinit cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

depunând ca act nou, adresa nr. 1026/2903/2002, prin care Comisia Națională de

Pensii a recomandat revizuirea hotărârilor judecătorești, de respingere a

cererilor formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit judicios

că cererea revizuentei nu corespunde dispozițiilor art. 322 pct. C. proc. civ.,

întrucât înscrisurile noi, invocate ca temei de revizuire, nu au existat la

data pronunțării hotărârii, a cărei revizuire s-a cerut și nici nu au fost

reținute de partea potrivnică sau nu au fost înfățișate în cursul judecății,

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Concluzia instanței de fond este

corectă, atât în privința H.G. nr. 127/2002, cât și în privința adresei nr.

1026/2903/2002, acte invocate de revizuentă, ca înscrisuri doveditoare ale unei

împrejurări esențiale în soluționarea cauzei.

În consecință, soluția de respingere

a cererii de revizuire, este legală și temeinică și nefiind motive de casare a

hotărîrii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.E.,

împotriva sentinței civile nr. 170 din 21 mai 2002, a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2003.