ÎCCJ, Decizia nr. 20/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 368/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații B.G.P. și S.V.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și perversiuni sexuale prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) și art. 201 alin. (2) și (3) raportat la art. 200 alin. (2) și (3), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., făcându-se aplicarea art. 75 lit. c) din același cod față de cel dintâi și art. 99 față de cel de al doilea. S-a reținut că, în noaptea de 7 august 1999, aflați într-o discotecă, cei doi inculpați au hotărât să întrețină relații sexuale cu partea vătămată S.I., în vârstă de 17 ani.

În realizarea acestei rezoluții, inculpații au dus-o pe partea vătămată, împotriva voinței acesteia, într-o grădină din apropierea discotecii unde, pentru a nu striga după ajutor, i-au astupat gura cu propriul tricou. Fiind astfel imobilizată, cei doi inculpați au întreținut, în mod repetat, separat sau concomitent, raporturi sexuale și acte de perversiune cu aceasta. Prin sentința penală nr. 62 din 6 martie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul B.G.P. la 7 ani închisoare, iar pe inculpatul S.V.G. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Față de inculpatul B.G.P. s-a mai reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., iar față de inculpatul S.V.

s-a făcut aplicarea art. 99 și urm. C. pen. Prin aceeași sentință, prima instanță a dispus achitarea celor doi inculpați, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) și (3) raportat la art. 200 alin. (2) și (3) C. pen. Reținând situația de fapt expusă în actul de sesizare, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală întrucât faptele inculpaților nu au fost săvârșite în public și nici nu au produs scandal public. Admițând apelurile declarate de inculpați împotriva hotărârii instanței de fond, Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000, a redus la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P.

și la un an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.V.G. Prin aceeași decizie, instanța a admis și apelul părții civile și a majorat cuantumul despăgubirilor civile de la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei. Pentru a hotărî în sensul reducerii pedepselor aplicate, instanța de apel a apreciat că în favoarea inculpaților se pot reține circumstanțele, atât reale, cât și personale, prevăzute de art. 75 C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât inculpații, cât și partea civilă S.I. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001, a admis recursul declarat de partea civilă și a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000.000 lei. Prin aceeași decizie, recursurile declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I și a II-a C. proc. pen. S-a susținut că achitarea inculpaților pentru infracțiunea de perversiune sexuală este consecința unei greșite aplicări a legii și că instanța de apel a reținut în favoarea inculpaților, contrar dispozițiilor legale, circumstanțe atenuante judiciare pentru infracțiunea de viol. S-a arătat că, din moment ce legiuitorul a sancționat prin încriminarea violului săvârșirea unui act sexual, de orice natură, cu o altă persoană, împotriva voinței acesteia, fără a-l condiționa de nici o altă împrejurare, nu se poate concepe că același legiuitor a vrut să lase nesancționat un act de perversiune sexuală săvârșit în aceleași condiții.

Voința legiuitorului, exprimată în vechea reglementare a art. 200 alin. (2) și (3) C. pen., la care art. 201 făcea trimitere, este manifestată expres, în cuprinsul noii reglementări. Astfel, abrogându-se în întregime art. 200 C. pen., prin O.U.G. nr. 89/2001, faptele distinct prevăzute în alin. (2) și (5) nu au fost dezincriminate, regăsindu-se în noua formulare a art. 197 C. pen. Cât privește perversiunea sexuală, abrogarea normei de referință nu a dus implicit la dezincriminarea faptelor, legea nouă incluzând expres, în cuprinsul art. 201 C. pen., toate modalitățile agravate la care făcea trimitere și legea veche.

S-a arătat că nici sub imperiul legii vechi, nici sub al celei noi, existența infracțiunii de perversiune sexuală în formă agravată nu era supusă condiției publicității actelor materiale, așa încât instanța de fond trebuia să constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală și să dispună condamnarea inculpaților pentru aceasta. Cu privire la reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante judiciare, s-a arătat că nici una dintre împrejurările reținute nu își găsesc aplicarea pentru a justifica atenuarea regimului sancționator, la care a procedat instanța de apel. Mai mult, faptele inculpaților probează un pericol social concret sporit și au fost săvârșite în condiții care constituie cauze legale de agravare a răspunderii penale.

Așadar, pedepsele aplicate inculpaților de către instanța de apel apar ca nejustificat de reduse și inapte să realizeze, în persoana inculpaților, scopul preventiv și educativ în considerarea căruia au fost pronunțate. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este de reținut că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat aceeași situație de fapt expusă în actul de sesizare a instanței de judecată. Astfel, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că raporturile sexuale, atât cele normale, cât și cele nefirești au fost întreținute de către inculpați, cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia din urmă.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că a doua zi, partea vătămată s-a deplasat la domiciliul său din Oradea, sesizând organele de poliție, în prezența părinților săi, despre cele întâmplate. Instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția publicității, cu referire la infracțiunea de perversiune sexuală, întrucât aceste fapte nu au fost comise în public și nici nu au fost produse în scopul unui scandal public, câtă vreme acestea s-au consumat pe un loc privat și fără a fi aduse la cunoștința publicului. Potrivit art. 201 alin. (1) C. pen., atât în redactarea de la data săvârșirii infracțiunii, cât și în cea modificată, reținută ca lege penală mai favorabilă, se pedepsesc actele de perversiune sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public.

Or, cum victima a relatat membrilor familiei sale acțiunile la care a fost supusă, faptele săvârșite de inculpați, ajungând astfel la cunoștința altor persoane și dând loc sentimentului de repulsie în legătură cu acestea, în cauză există „scandal public" în sensul dispozițiilor art. 201 C. pen. Așadar, cu referire la achitarea inculpaților pentru infracțiunea de perversiune sexuală, instanța a pronunțat o „hotărâre contrară legii". Pentru a reduce pedepsele aplicate sub limita minimă prevăzută de norma încriminatoare, instanța de apel a reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților împrejurările privind inexistența constrângerii, lipsa antecedentelor penale și vârsta acestora. Însă, existența unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen.

ori a altor împrejurări asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată acestui text rezultă că recunoașterea unor împrejurări este facultativă. Ca atare, în aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise și la ansamblul condițiilor în care acestea au fost săvârșite. Or, faptele inculpaților, în condițiile în care au fost săvârșite, exclud reținerea acestor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea urmând a fi reținute însă la proporționalizarea pedepselor în funcție de criteriile de individualizare reglementate prin art. 72 C. pen.

Așadar, reținând greșit împrejurările enumerate ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților „prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii de natură să influențeze soluția procesului". În consecință, hotărârile pronunțate în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I și a II-a, invocat prin recursul în anulare. Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 414 1 alin. (1) cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la achitarea inculpaților pentru infracțiunea de perversiune sexuală și cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante pentru infracțiunea de viol, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 și ale art. 76 și va majora pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de viol, conform dispozitivului.

Totodată, va aplica inculpaților câte o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special al normei încriminatoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală, va contopi pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea și va deduce durata arestului preventiv. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaților, potrivit dispozitivului, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința penală nr. 62 din 6 martie 2000 a Tribunalului Bihor, decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000 a Curții de Apel Oradea și decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, referitor la: 1. - Inculpatul B.G.P. numai cu privire la achitarea acestuia pentru infracțiunea de perversiune sexuală și reținerea circumstanțelor atenuante judiciare pentru infracțiunea de viol. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 și a art. 76 lit. b) cu privire la acest inculpat. Majorează de la 2 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P.

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G.P. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. 2. - Inculpatul S.V.G. numai cu privire la achitarea acestuia pentru infracțiunea de perversiune sexuală și reținerea circumstanțelor atenuante judiciare pentru infracțiunea de viol.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 și ale art. 76 lit. d) cu privire la acest inculpat. Majorează de la un an închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.V.G. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 109 și art. 13 C. pen. Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 109 și art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedepse durata arestului preventiv, de la 9 august 1999 până la 10 septembrie 1999 și de la 22 martie 2000 până la 31 martie 2000, pentru ambii inculpați. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaților B.G.P. și S.V.G., în sumă de câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2003.