ÎCCJ, Decizia nr. 20/2003

ÎCCJ, Decizia nr. 20/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 368/P/1999 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au fost trimiși în judecată, în stare

de arest preventiv, inculpații B.G.P. și S.V.G. pentru săvârșirea

infracțiunilor de viol și perversiuni sexuale prevăzute de art. 197 alin. (2)

lit. a) și art. 201 alin. (2) și (3) raportat la art. 200 alin. (2) și (3),

ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., făcându-se aplicarea art. 75

lit. c) din același cod față de cel dintâi și art. 99 față de cel de al doilea.

S-a reținut că, în noaptea de 7

august 1999, aflați într-o discotecă, cei doi inculpați au hotărât să întrețină

relații sexuale cu partea vătămată S.I., în vârstă de 17 ani. În realizarea

acestei rezoluții, inculpații au dus-o pe partea vătămată, împotriva voinței

acesteia, într-o grădină din apropierea discotecii unde, pentru a nu striga

după ajutor, i-au astupat gura cu propriul tricou.

Fiind astfel imobilizată, cei doi

inculpați au întreținut, în mod repetat, separat sau concomitent, raporturi

sexuale și acte de perversiune cu aceasta.

Prin sentința penală nr. 62 din 6

martie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul B.G.P. la 7 ani

închisoare, iar pe inculpatul S.V.G. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Față de inculpatul B.G.P. s-a mai

reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., iar

față de inculpatul S.V. s-a făcut aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Prin aceeași sentință, prima

instanță a dispus achitarea celor doi inculpați, în temeiul art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201

alin. (2) și (3) raportat la art. 200 alin. (2) și (3) C. pen.

Reținând situația de fapt expusă în

actul de sesizare, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală întrucât faptele

inculpaților nu au fost săvârșite în public și nici nu au produs scandal

public.

Admițând apelurile declarate de

inculpați împotriva hotărârii instanței de fond, Curtea de Apel Oradea, prin

decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000, a redus la 2 ani închisoare

pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P. și la un an închisoare pedeapsa aplicată

inculpatului S.V.G.

Prin aceeași decizie, instanța a

admis și apelul părții civile și a majorat cuantumul despăgubirilor civile de

la 30.000.000 lei la 50.000.000 lei.

Pentru a hotărî în sensul reducerii

pedepselor aplicate, instanța de apel a apreciat că în favoarea inculpaților se

pot reține circumstanțele, atât reale, cât și personale, prevăzute de art. 75

C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs atât inculpații, cât și partea civilă S.I.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001, a admis recursul declarat

de partea civilă și a majorat cuantumul daunelor morale la 100.000.000 lei.

Prin aceeași decizie, recursurile

declarate de inculpați au fost respinse ca nefondate.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7 teza I și a II-a C. proc. pen.

S-a susținut că achitarea

inculpaților pentru infracțiunea de perversiune sexuală este consecința unei

greșite aplicări a legii și că instanța de apel a reținut în favoarea

inculpaților, contrar dispozițiilor legale, circumstanțe atenuante judiciare

pentru infracțiunea de viol.

S-a arătat că, din moment ce

legiuitorul a sancționat prin încriminarea violului săvârșirea unui act sexual,

de orice natură, cu o altă persoană, împotriva voinței acesteia, fără a-l

condiționa de nici o altă împrejurare, nu se poate concepe că același legiuitor

a vrut să lase nesancționat un act de perversiune sexuală săvârșit în aceleași

condiții.

Voința legiuitorului, exprimată în

vechea reglementare a art. 200 alin. (2) și (3) C. pen., la care art. 201 făcea

trimitere, este manifestată expres, în cuprinsul noii reglementări.

Astfel, abrogându-se în întregime

art. 200 C. pen., prin O.U.G. nr. 89/2001, faptele distinct prevăzute în alin.

(2) și (5) nu au fost dezincriminate, regăsindu-se în noua formulare a art. 197

C. pen.

Cât privește perversiunea sexuală,

abrogarea normei de referință nu a dus implicit la dezincriminarea faptelor,

legea nouă incluzând expres, în cuprinsul art. 201 C. pen., toate modalitățile

agravate la care făcea trimitere și legea veche.

S-a arătat că nici sub imperiul

legii vechi, nici sub al celei noi, existența infracțiunii de perversiune

sexuală în formă agravată nu era supusă condiției publicității actelor

materiale, așa încât instanța de fond trebuia să constate că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală și să dispună

condamnarea inculpaților pentru aceasta.

Cu privire la reținerea în favoarea

inculpaților a circumstanțelor atenuante judiciare, s-a arătat că nici una

dintre împrejurările reținute nu își găsesc aplicarea pentru a justifica

atenuarea regimului sancționator, la care a procedat instanța de apel.

Mai mult, faptele inculpaților

probează un pericol social concret sporit și au fost săvârșite în condiții care

constituie cauze legale de agravare a răspunderii penale.

Așadar, pedepsele aplicate

inculpaților de către instanța de apel apar ca nejustificat de reduse și inapte

să realizeze, în persoana inculpaților, scopul preventiv și educativ în

considerarea căruia au fost pronunțate.

În concluzie, procurorul general a solicitat

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea

cauzei, în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de reținut că, din probatoriul

administrat în cauză, a rezultat aceeași situație de fapt expusă în actul de

sesizare a instanței de judecată.

Astfel, instanța de fond a reținut,

pe de o parte, că raporturile sexuale, atât cele normale, cât și cele nefirești

au fost întreținute de către inculpați, cu partea vătămată, împotriva voinței

acesteia din urmă. Pe de altă parte, s-a mai reținut că a doua zi, partea

vătămată s-a deplasat la domiciliul său din Oradea, sesizând organele de

poliție, în prezența părinților săi, despre cele întâmplate.

Instanța de fond a reținut că nu

este îndeplinită condiția publicității, cu referire la infracțiunea de

perversiune sexuală, întrucât aceste fapte nu au fost comise în public și nici

nu au fost produse în scopul unui scandal public, câtă vreme acestea s-au

consumat pe un loc privat și fără a fi aduse la cunoștința publicului.

Potrivit art. 201 alin. (1) C. pen.,

atât în redactarea de la data săvârșirii infracțiunii, cât și în cea

modificată, reținută ca lege penală mai favorabilă, se pedepsesc actele de

perversiune sexuală săvârșite în public sau dacă au produs scandal public.

Or, cum victima a relatat membrilor

familiei sale acțiunile la care a fost supusă, faptele săvârșite de inculpați,

ajungând astfel la cunoștința altor persoane și dând loc sentimentului de

repulsie în legătură cu acestea, în cauză există „scandal public" în

sensul dispozițiilor art. 201 C. pen.

Așadar, cu referire la achitarea

inculpaților pentru infracțiunea de perversiune sexuală, instanța a pronunțat o

„hotărâre contrară legii".

Pentru a reduce pedepsele aplicate

sub limita minimă prevăzută de norma încriminatoare, instanța de apel a reținut

ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților împrejurările privind

inexistența constrângerii, lipsa antecedentelor penale și vârsta acestora.

Însă, existența unora dintre

împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. ori a altor

împrejurări asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere

circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece, din

redactarea dată acestui text rezultă că recunoașterea unor împrejurări este

facultativă.

Ca atare, în aprecierea unor

împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de

pericol social concret al faptei comise și la ansamblul condițiilor în care

acestea au fost săvârșite.

Or, faptele inculpaților, în

condițiile în care au fost săvârșite, exclud reținerea acestor împrejurări ca

circumstanțe atenuante, acestea urmând a fi reținute însă la proporționalizarea

pedepselor în funcție de criteriile de individualizare reglementate prin art.

72 C. pen.

Așadar, reținând greșit împrejurările

enumerate ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților „prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii de natură să influențeze soluția

procesului".

În consecință, hotărârile pronunțate

în cauză sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I și a II-a, invocat prin recursul în anulare.

Ca urmare, în conformitate cu

dispozițiile art. 414

1

alin. (1) cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate numai cu privire la achitarea inculpaților pentru

infracțiunea de perversiune sexuală și cu privire la reținerea circumstanțelor

atenuante pentru infracțiunea de viol, va înlătura aplicarea dispozițiilor art.

74 și ale art. 76 și va majora pedepsele aplicate pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, conform dispozitivului. Totodată, va aplica inculpaților

câte o pedeapsă cu închisoare, orientată spre minimul special al normei

încriminatoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală, va

contopi pedepsele, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea

și va deduce durata arestului preventiv.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpaților, potrivit dispozitivului, se va suporta din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința penală nr. 62 din 6

martie 2000 a Tribunalului Bihor, decizia penală nr. 155 din 14 septembrie 2000

a Curții de Apel Oradea și decizia nr. 4553 din 25 octombrie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția penală, referitor la:

acestuia pentru infracțiunea de perversiune sexuală și reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare pentru infracțiunea de viol.

Înlătură aplicarea dispozițiilor

art. 74 și a art. 76 lit. b) cu privire la acest inculpat.

Majorează de la 2 ani închisoare la 5 ani închisoare

pedeapsa aplicată inculpatului B.G.P. pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75

lit. c) și art. 13 C. pen.

Condamnă pe același inculpat la o

pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune

sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75

lit. c) și art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34

lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G.P. să

execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

privire la achitarea acestuia pentru infracțiunea de perversiune sexuală și

reținerea circumstanțelor atenuante judiciare pentru infracțiunea de viol.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 și ale art. 76 lit. d) cu privire la

acest inculpat. Majorează de la un an închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa

aplicată inculpatului S.V.G. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin.

(3), art. 109 și art. 13 C. pen.

Condamnă pe același inculpat la o

pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune

sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99

alin. (3), art. 109 și art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34

lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedepse durata arestului

preventiv, de la 9 august 1999 până la 10 septembrie 1999 și de la 22 martie

2000 până la 31 martie 2000, pentru ambii inculpați.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a inculpaților B.G.P. și S.V.G., în sumă de câte 300.000 lei pentru

fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2003.