Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2003

HOTĂRÂRE
23.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3440/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 283/2003, pronunțată la data de 25 martie 2003 în dosarul nr. 1608/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj și a anulat hotărârea nr. 4122 din 15 octombrie 2002, adoptată de Comisia de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, pârâta fiind obligată să-i recunoască reclamantei statutul de refugiat, pentru perioada 20 martie 1942 – 6 martie 1945 și să-i stabilească drepturile corespunzătoare, începând cu 1 octombrie 2002. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta s-a născut la data de 20 februarie 1942, în localitatea Cerna, județul Tulcea, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, Turtucaia, ca urmare a schimbului de populație dintre România și Bulgaria, astfel că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999. În ceea ce privește excepția de tardivitate a acțiunii, în raport cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, ridicată de pârâtă, instanța de fond a respins-o, cu motivarea că reclamanta se adresase în termen legal împotriva hotărârii atacate la Casa Națională de Pensii.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o în ceea ce privește soluționarea excepției de tardivitate a acțiunii reclamantei. Recursul este nefondat. Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de Comisia de aplicare a acestui act normativ, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Este necontestat că intimata-reclamantă s-a adresat cu contestație împotriva hotărârii nr. 4122 din 15 octombrie 2002, a Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județeane de Pensii Cluj, la data de 22 octombrie 2002, la Casa Națională de Pensii. Astfel fiind, în mod corect a apreciat instanța de fond că intimata-reclamantă s-a conformat prevederilor legale citate mai sus. În concluzie, recursul de față va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 283 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.A.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea ho
ÎCCJ 2003-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2003, reclamantul M.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 6859 din 21 ianuarie 2003 emisă de Casa Județe
ÎCCJ 2005-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 667 din 19 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclama
ÎCCJ 2003-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2289/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 noiembrie 2002, reclamanta C.D.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii emisă de
ÎCCJ 2003-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 539 din 27 noiembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei M,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă