ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva

sentinței civile nr.603 din 29 august 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României

reprezentată de consilierul juridic D.N., lipsind intimata-reclamantă B.M.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic D.N. a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței

atacate ca nelegală și netemeinică pentru motivele din recurs și a precizărilor

dispuse (fila 23) pe care le-a susținut oral.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 11 iulie 2001 și înregistrată sub nr.980/A/2001

la Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ, reclamanta B.M. a

chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, și a solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi acorde drepturile

aferente perioadei de preaviz și drepturile de concediu de odihnă integral.

A

susținut reclamanta că a funcționat ca judecător financiar în cadrul Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Dolj, că deși a avut reînnoit mandatul

pentru o perioadă de 6 ani începând cu 9.11.1999 la 22.06.2000, cu Ordinul

nr.470 i-a fost comunicată încetarea mandatului înainte de termen ca efect al

reducerii numărului de posturi.

Instanța

sesizată, prin sentința nr.603 din 20.08.2001 a admis acțiunea, acordând

reclamantei drepturile bănești aferente perioadei de preaviz și drepturile de

concediu de odihnă integral.

A

motivat instanța de fond soluția, în sensul că mandatul a încetat ca urmare a

reducerii de posturi, deci fără culpa reclamantei, situație în care subzistă

obligația acordării preavizului, ca și drepturile aferente concediului de

odihnă.

Împotriva

acestei sentințe a fost declarat recurs de către pârâta Curtea de Conturi a

României care a criticat soluția sub următoarele aspecte:

-

instanța de contencios administrativ nu avea competența materială în a

soluționa cauza;

-

nu a fost invocat temeiul de drept pentru a se pretinde și a fi acordate

drepturile reclamate;

-

reclamanta a funcționat ca judecător funciar, fiind numită prin decret

prezindențial pe un mandat, deci nu îi sunt aplicabile codului muncii;

-

drepturile pretinse ca indemnizație de concediu se acordă proporțional cu

perioada de activitate desfășurată din anul calendaristic respectiv.

Recursul

este fondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare.

Instanța

competentă a soluționa litigiul este instanța de contencios administrativ,

actul reclamat fiind Ordinul nr.470 din 22.06.2001 al Președintelui Curții de

Conturi, act administrativ prin care reclamanta pretinde că i-au fost vătămate

drepturile acordate și recunoscute de lege, privind indemnizația de concediu,

dreptul de preaviz, că măsura revocării nu are temei legal, că nu se avea în

vedere la data de 9.11.1999 când i-a fost reînnoit mandatul, un asemenea motiv

de reducere a activității.

Reținând

deci că cererea principală se referă la critica Ordinului de revocare din

funcția de judecător funciar, Curtea constată că în mod legal litigiul a fost

soluționat de instanța de contencios, astfel că și critica adusă nu se

justifică.

Instanța

sesizată cu soluționarea cauzei a făcut însă o greșită aplicare a legii care a

condus la o soluție nelegală.

Temeiul

numirii ca judecător financiar ca și al revocării, îl constituie decretul

prezidențial – reluat pe planul Curții de Conturi în ceea ce privește drepturile

și obligațiile prin emiterea Ordinului corespunzător.

Fiind

emis decretul de revocare, la baza acestuia există actele primare care atestă

cu certitudine reducerea efectivă a postului deținut de reclamantă, astfel că

măsura dispusă prin Ordinul nr.470/2001 de către Președintele Camerei de

Conturi este legală.

Drepturile

bănești solicitate prin acțiune, nu pot fi acordate și anume, dreptul de

preaviz și indemnizația de concediu de odihnă, nefiind aplicabile dispozițiilor

codului muncii.

Dreptul

de preaviz constituie un drept specific contractului de muncă, nu activității

desfășurate în cadrul unui mandat pe o perioadă determinată, iar drepturile

aferente concediului de odihnă se acordă conform normelor generale, în speță

însă constatându-se că reclamanta a fost eliberată din funcția de judecător financiar

la data de 13.06.2001 și a fost numită judecător la Tribunalul Dolj la data de

10.07.2001, primind drepturile cuvenite conform legii regulamentului Curții de

Conturi.

În

raport de aceste considerente, Curtea, constată în raport de prevederile

art.304 pct.9 Cod procedură civilă că parte din motivele de casare sunt

fondate, pe cale de consecință, recursul urmând a fi admis ca atare, se va casa

sentința nr.603/2001 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios

administrativ, iar în fond va fi respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile

nr.603 din 29 august 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și în fond respinge acțiunea introdusă de B.M.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.