ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2655/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2002 și precizată ulterior, reclamanta I.L.H. a chemat în judecată pârâta SC R. SA, solicitând ca, de urgență și fără citarea părților, în Camera de consiliu, să se încuviințeze înființarea unui sechestru asigurator asupra acțiunilor deținute de aceasta la SC A. SA Slobozia, în număr de 316.974.993, cu valoarea nominală de 1000 lei fiecare și valoare reală – preț referință la tranzacționare pe Bursa de Valori București, categoria a II-a, de 117 lei per acțiune la 16 septembrie 2002. În susținerea cererii, reclamanta arată că, la data de 10 iulie 2002, a încheiat un contract comercial de vânzare-cumpărare în baza căruia aceasta, în calitate de furnizoare, s-a obligat să-i livreze cantitatea de 6000 tone uree în bulk la prețul de 89 dolari S.U.A.

per tonă, valoarea contractului fiind de 534.000 dolari S.U.A.. Termenul livrării a fost convenit în intervalul 15 – 30 august, în funcție de graficul de încărcare al navei de transport. Deși a plătit integral prețul, pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate, situație în care, la data de 13 septembrie 2002, a sesizat Curtea de Arbitraj Internațional din Londra. Până la soluționarea acțiunii arbitrale, în considerarea dispozițiilor art. 591 – 592 C. proc. civ., s-a formulat prezenta cerere.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată prin încheierea din 17 ianuarie 2003. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, pentru aplicarea măsurii sechestrului asigurator, bunurile trebuiesc individualizate în materialitate, în cazul acțiunilor, prin numerotarea acestora, pentru a nu se prejudicia astfel, interesele celorlalți acționari, având în vedere că societatea pârâtă este o societate pe acțiuni, în caz contrar, măsura dispusă neputând fi adusă la îndeplinire de către executorul judecătoresc. Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate și netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., astfel, cum rezultă din dezvoltarea motivelor depuse. Se susține că este inadmisibilă citarea părților în procedura instituirii măsurii sechestrului asigurator, iar pe de altă parte, greșit instanța a apreciat că sechestrul asigurător se înființează asupra bunurilor ce formează obiectul acțiunii, făcând confuzie cu sechestrul judiciar reglementat de art. 598 C. proc. civ. De asemenea, recurenta susține că, față de dispozițiile art. 907 C. com. și art. 591 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune individualizarea bunurilor în materialitatea lor, reglementările în materie făcând referire la averea mobilă a debitorului sau bunurile mobile și imobile ale acestuia. Recursul este fondat. Pentru a înlesni executarea hotărârii, care va interveni în cauză, și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere de la executare, legea, prin reglementările prevăzute de art. 591 și urm. C. proc.

civ. permit luarea unor măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare. Una din instituțiile prin care se realizează aceste măsuri este sechestrul asigurator. Dată fiind gravitatea acestei măsuri de asigurare, prin care, uneori, se indisponibilizează întreaga avere a debitorului, legislația procesuală, în art. 591 alin. (3) C. proc. civ., prevede că instanța, având dreptul de apreciere, nu trebuie să admită cererea pentru luarea unor asemenea măsuri decât numai când neluarea lor ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărârii, să-și ascundă ori să-și risipească averea. În speță, reclamanta a făcut dovada existenței creanței, iar pe parcursul soluționării măsurii asiguratorii, s-a pronunțat și Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra, hotărârea a fost recunoscută și s-a încuviințat executarea acesteia pe teritoriul României prin sentința civilă nr. 461 din 25 aprilie 2003 a Tribunalului București.

De asemenea, creditoarea reclamantă a făcut dovada că debitoarea pârâtă încearcă să se sustragă de urmărire risipindu-și averea, stând mărturie adresa Bursei de Valori nr. 172984 din 18 noiembrie 2002, potrivit căreia pârâta a gajat în totalitate acțiunile deținute la SC T. SA și o parte din cele deținute la SC A. SA, operațiuni ce au avut loc după introducerea acțiunii arbitrale și a cererii privind măsura asiguratorie. În aceste condiții, Curtea apreciază că, în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, instanța de apel a respins cererea formulată, numerotarea acțiunilor nefiind necesară, individualizarea acestora la societatea care le deține fiind posibilă. Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. și văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta I.L.H. Marea Britanie, cu sediul ales în București, împotriva încheierii din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 1724/2002, pe care o modifică, în sensul că admite cererea, încuviințează înființarea sechestrului asigurator formulată de I.L.H. București asupra acțiunilor deținute de pârâta SC R. SA București la SC A. SA Slobozia. Obligă pârâta SC R. SA București la plata sumei de 103.041.095 lei cheltuieli de judecată către recurentă. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.