ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2655/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie

2002 și precizată ulterior, reclamanta I.L.H. a chemat în judecată pârâta SC R.

SA, solicitând ca, de urgență și fără citarea părților, în Camera de consiliu,

să se încuviințeze înființarea unui sechestru asigurator asupra acțiunilor deținute

de aceasta la SC A. SA Slobozia, în număr de 316.974.993, cu valoarea nominală

de 1000 lei fiecare și valoare reală – preț referință la tranzacționare pe

Bursa de Valori București, categoria a II-a, de 117 lei per acțiune la 16

septembrie 2002.

În susținerea cererii, reclamanta arată că, la data

de 10 iulie 2002, a încheiat un contract comercial de vânzare-cumpărare în baza

căruia aceasta, în calitate de furnizoare, s-a obligat să-i livreze cantitatea

de 6000 tone uree în bulk la prețul de 89 dolari S.U.A. per tonă, valoarea

contractului fiind de 534.000 dolari S.U.A.. Termenul livrării a fost convenit

în intervalul 15 – 30 august, în funcție de graficul de încărcare al navei de

transport.

Deși a plătit integral prețul, pârâta nu și-a

respectat obligațiile asumate, situație în care, la data de 13 septembrie 2002,

a sesizat Curtea de Arbitraj Internațional din Londra.

Până la soluționarea acțiunii arbitrale, în

considerarea dispozițiilor art. 591 – 592 C. proc. civ., s-a formulat prezenta

cerere.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată prin încheierea din 17 ianuarie

2003.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a

reținut că, pentru aplicarea măsurii sechestrului asigurator, bunurile trebuiesc

individualizate în materialitate, în cazul acțiunilor, prin numerotarea

acestora, pentru a nu se prejudicia astfel, interesele celorlalți acționari,

având în vedere că societatea pârâtă este o societate pe acțiuni, în caz

contrar, măsura dispusă neputând fi adusă la îndeplinire de către executorul

judecătoresc.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat

recurs în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate și

netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., astfel, cum

rezultă din dezvoltarea motivelor depuse.

Se susține că este inadmisibilă citarea părților în

procedura instituirii măsurii sechestrului asigurator, iar pe de altă parte,

greșit instanța a apreciat că sechestrul asigurător se înființează asupra

bunurilor ce formează obiectul acțiunii, făcând confuzie cu sechestrul judiciar

reglementat de art. 598 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta susține că, față de

dispozițiile art. 907 C. com. și art. 591 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune

individualizarea bunurilor în materialitatea lor, reglementările în materie

făcând referire la averea mobilă a debitorului sau bunurile mobile și imobile

ale acestuia.

Recursul este fondat.

Pentru a înlesni executarea hotărârii, care va

interveni în cauză, și pentru a elimina eventualele posibilități de sustragere

de la executare, legea, prin reglementările prevăzute de art. 591 și urm. C.

proc. civ. permit luarea unor măsuri menite să asigure eficacitatea până la

capăt a acțiunii judiciare.

Una din instituțiile prin care se realizează aceste

măsuri este sechestrul asigurator.

Dată fiind gravitatea acestei măsuri de asigurare,

prin care, uneori, se indisponibilizează întreaga avere a debitorului,

legislația procesuală, în art. 591 alin. (3) C. proc. civ., prevede că instanța,

având dreptul de apreciere, nu trebuie să admită cererea pentru luarea unor

asemenea măsuri decât numai când neluarea lor ar face imposibilă sau dificilă

executarea hotărârii, să-și ascundă ori să-și risipească averea.

În speță, reclamanta a făcut dovada existenței

creanței, iar pe parcursul soluționării măsurii asiguratorii, s-a pronunțat și

Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra, hotărârea a fost recunoscută și

s-a încuviințat executarea acesteia pe teritoriul României prin sentința civilă

nr. 461 din 25 aprilie 2003 a Tribunalului București.

De asemenea, creditoarea reclamantă a făcut dovada că

debitoarea pârâtă încearcă să se sustragă de urmărire risipindu-și averea,

stând mărturie adresa Bursei de Valori nr. 172984 din 18 noiembrie 2002, potrivit

căreia pârâta a gajat în totalitate acțiunile deținute la SC T. SA și o parte

din cele deținute la SC A. SA, operațiuni ce au avut loc după introducerea

acțiunii arbitrale și a cererii privind măsura asiguratorie.

În aceste condiții, Curtea apreciază că, în mod

eronat, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, instanța de apel a

respins cererea formulată, numerotarea acțiunilor nefiind necesară,

individualizarea acestora la societatea care le deține fiind posibilă.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ. și văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta I.L.H. Marea

Britanie, cu sediul ales în București, împotriva încheierii din 17 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în dosarul

nr. 1724/2002, pe care o modifică, în sensul că admite cererea, încuviințează

înființarea sechestrului asigurator formulată de I.L.H. București asupra

acțiunilor deținute de pârâta SC R. SA București la SC A. SA Slobozia.

Obligă pârâta SC R. SA București la plata sumei de

103.041.095 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.