ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3642/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 4 octombrie 2001, reclamanta SC C.A. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov, obligarea pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov la restituirea sumei de 496.827.531 lei reprezentând T.V.A. și a sumei

de 191.379.663 lei reprezentând majorări de întârziere aferente, susținând că,

prin procesul-verbal de control nr. 689 din 20 martie 2001, Direcția

Controlului Financiar Fiscal Brașov a reținut greșit că nu trebuia să deducă

T.V.A. din capitolul „cheltuieli”, astfel cum au fost înregistrate în

contabilitatea societății, proces-verbal menținut prin decizia nr. 1346 din 6

septembrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, datorită aplicării arbitrare

și interpretării subiective date actelor normative incidente pricinii.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2/F/CA din 15

ianuarie 2002, a admis excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel

Brașov și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel

București, în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr.

506/2001 și a art. 3 pct. 1 și art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1144 din 28

noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, reținând, în esență, că

reclamanta a achiziționat alcool etilic rafinat și a dedus T.V.A. aferentă,

fără ca facturile cu regim special să poarte viza supraveghetorului fiscal,

încălcând astfel dispozițiile art. 29 din O.U.G. nr. 87/1997, că majorările de

întârziere sunt legal datorate în baza art. 34 din O.G. nr. 3/1992 și a

principiului „accesoriul urmează principalul”. S-a mai reținut că și suma de

145.417.628 lei reprezentând T.V.A. este legal datorată, întrucât reclamanta a

practicat la băuturile alcoolice prețuri mai mici decât costul de producție pe

perioada mai – decembrie 1999, încălcând astfel dispozițiile art. 18 lit. a)

din O.U.G. nr. 82/1997.

Totodată, instanța de fond a

apreciat ca fiind corect raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC C.A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, se

susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aprecierea greșită a

legii și cu încălcarea altor dispoziții legale aplicabile în materie, prevăzute

în O.U.G. nr. 50/1998.

Astfel, pe de o parte, se susține că

art. 29 din O.U.G. nr. 82/1997 a fost abrogat prin art. 1 din O.U.G. nr.

50/1998, iar, pe de altă parte, că prin O.U.G. nr. 50/1998, art. 23 ind. 1 pct.

6 și pct. 7 pe care instanța nu le-a avut în vedere, se stabilește că

supraveghetorii fiscali sunt desemnați numai pentru producătorii de alcool, or,

recurenta-reclamantă nu se încadrează în această categorie; la data

achiziționării alcoolului legea nu instituise supraveghetorul fiscal (Legea nr.

521/2002), iar dispozițiile acesteia nu pot retroactiva - art. 15 alin. (2) din

Constituție - pentru un agent economic care a utilizat alcool rămas disponibil.

De altfel, arată

recurenta-reclamantă, prin decizia nr. 1346/2001, Ministerul Finanțelor Publice

a invocat ca motive de respingere a contestației numai împrejurarea că a livrat

produse alcoolice la prețuri mai mici decât costul de producție al acestora,

fără a se referi la lipsa vizei supraveghetorului fiscal.

Cel de-al doilea motiv de recurs se

referă la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra adresei nr.

28411 din 16 octombrie 2002 prin care Ministerul Finanțelor Publice a răspuns

solicitărilor instanței, deși era concludentă și utilă cauzei.

Examinând sentința atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale ar.304

1

C.

proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Conform art. 29 din O.U.G. nr.

82/1997 (M. Of., nr. 380/29.12.1997), pentru anumite produse pentru care se

datorează bugetului de stat accize, se instituie, în mod treptat, sistemul de

supraveghere fiscală, iar Ministerul Finanțelor, prin normele metodologice

emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, va stabili produsele supuse

accizelor, care vor intra în regim de supraveghere fiscală, modalitatea de

supraveghere, precum și condițiile de efectuare a acesteia.

Prin H.G. nr. 588/1998 privind

instituirea regimului de supraveghere fiscală a producției interne, importului,

circulației și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice, (M. Of.,

nr. 361/24.09.1998), la art. 6 alin. (2) se precizează că în vederea

certificării realității tuturor operațiunilor reflectate în documentele

aferente producției de alcool, indiferent de natura acestuia, începând de la

intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului către secțiile de

prelucrare sau către terți, toate documentele întocmite vor purta viza

supraveghetorului fiscal desemnat, iar prin art. 18 pct. 2–4 din aceeași

hotărâre se precizează după cum urmează:

(2) Începând cu data de 1 noiembrie

1998, toate livrările de alcool efectuate direct atât de către producătorii

interni și importatori, cât și de alți agenți economici deținători de licențe

pentru atestarea dreptului de marcare vor fi facturate obligatoriu în momentul

livrării, utilizându-se pentru aceasta facturi, facturi fiscale și avize de

însoțire a mărfii, după caz, special tipărite de către Regia Autonomă Imprimeria

Națională.

(3) Facturile, facturile fiscale și

avizele de însoțire a mărfii vor avea regim special, fiind realizate în

conformitate cu prevederile H.G. nr. 831/1997 și vor fi tipărite pe hârtie și

cu cerneluri speciale. În cazul agenților economici, producătorii interni,

facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii vor fi imprimate în 4

exemplare. Întotdeauna exemplarul 4 va rămâne la supraveghetorul fiscal.

(4) Pe diagonala fiecărui document

prevăzut la alin. (3) va fi inscripționat cuvântul „ALCOOL”.

Art. 29 din O.U.G. nr. 82/1997 a

fost modificat prin Legea de aprobare nr. 196/1998, în sensul că pentru anumite

produse pentru care se datorează accize la bugetul de stat Guvernul poate

institui, prin hotărâre, în mod treptat, „regimul de supraveghere fiscală”.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 50/1998

(M. Of., nr. 489/18.12.1998), intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1999

(art. IV), s-a eliminat art. 29 din O.U.G. nr. 82/1997, dar acest text a fost

preluat în Secțiunea a VIII-a „Regimul de supraveghere” și de art. 6

1

introdus prin art. I pct. 4 din ordonanță, arătându-se că O.U.G. nr. 82/1997,

cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta

ordonanță, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare, neputându-se,

deci, reține abrogarea dispozițiilor referitoare la supravegherea fiscală, ci

dimpotrivă, extinderea acestora.

În cauză este necontestat că SC C.A.

SRL București a înregistrat operațiunea de aprovizionare cu alcool etilic

rafinat de 95,5% de la SC S.G. SRL București, în baza facturilor seria ALAAAAA

nr. 0039418 din 20 septembrie 1999 și nr. 0039437 din 4 noiembrie 1999,

deducând T.V.A. aferentă, fără să poarte viza supraveghetorului fiscal.

Susținerea contestatoarei potrivit

căreia „în perioada care au fost efectuate livrările respective, O.U.G. nr.

50/1998 nu prevedea existența supraveghetorului fiscal”, precum și aceea că

„instituția supraveghetorului fiscal a fost stabilită ca obligatorie numai prin

O.G. nr. 27/2000 care a înlocuit O.U.G. nr. 50/1998” este neîntemeiată,

întrucât așa cum s-a reținut mai sus, prin art. 29 din O.U.G. nr. 82/1997

privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte a fost instituit, în

mod treptat, regimul de supraveghere fiscală, iar odată cu publicarea O.U.G.

nr. 50/1998, regimul de supraveghere fiscală se aplică tuturor agenților

economici producători de alcool, așa cum se precizează prin art. 23 :„Regimul

de supraveghere fiscală se aplică tuturor agenților economici producători de

alcool, respectiv de alcool etilic alimentar, alcool brut, alcool tehnic”.

Așadar, având în vedere că obiectul

aprovizionării a fost alcoolul etilic rafinat, aceasta intra sub incidența

O.U.G. nr. 82/1997, modificată și completată și luând în considerare că

societatea nu a respectat obligațiile cumpărătorului prevăzute de art. 25 B

lit. b) din O.G. nr. 3/1992, republicată, privind T.V.A., respectiv a

înregistrat facturi fiscale care nu îndeplinesc condițiile unui document legal,

rezultă că măsurile dispuse de organele de control sunt legale, astfel cum corect

s-a reținut prin decizia Ministerului Finanțelor Publice, prin expertiza

efectuată în cauză și prin sentința atacată.

Deși în motivele de recurs formulate

în termen legal, recurenta-reclamantă nu a susținut că sentința atacată este

greșită și cu privire la suma de 145.417.628 lei reprezentând T.V.A. aferentă

livrărilor de produse sub prețul de cost, aceasta, în notele scrise, face

referire și la această sumă, invocând abrogarea art. 18 lit. a) din O.U.G. nr.

82/1997, prin O.G. nr. 27/2000 și faptul că s-ar fi aflat într-un caz fortuit,

fiind obligată să vândă sub prețul de cost.

Și în ipoteza extremă în care s-ar

considera că acest motiv a fost formulat în termen legal sau s-ar aplica

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. se constată, pe de o parte, că

O.G. nr. 27/2000 a intrat în vigoare după ce s-a achiziționat alcoolul și s-a

dedus TVA - ul, iar, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile

specifice cazului fortuit.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs se reține că nici acesta nu este întemeiat, pe de o parte, întrucât

adresa la care face trimitere recurenta-reclamantă a fost trimisă tocmai

datorită rolului activ al instanței, iar, pe de altă parte, din considerentele

sentinței atacate rezultă că instanța a avut-o în vedere, contrar celor susținute

de recurenta-reclamantă.

Desigur, instanța de fond nu are

obligația de a-și însuși conținutul unei adrese, cu atât mai mult cu cât

aceasta exprimă numai anumite opinii, precum și informații cu privire la SC

S.G. SRL.

În plus, înscrisul emană de la un

director al unui serviciu din Ministerul Finanțelor Publice, iar nu de la

conducătorul autorității fiscale centrale.

Prin urmare, constatându-se că

criticile formulate în cauză nu sunt fondate, iar sentința atacată este legală

și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

C.A. SRL, cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 1444 din 28

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2003.