ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1740/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor

Externe, pentru a fi obligat să-i comunice care este regimul juridic al

averilor din Franța, a lui I.C. și B.S., dacă acestea sunt proprietatea

statului francez sau a statului român și dacă aceste averi figurează pe numele

reclamantei.

Totodată, a solicitat ca pârâtul să

fie obligat să o ajute să intre în posesia acestei averi.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că Ministerul Afacerilor Externe a refuzat să soluționeze demersul

înregistrat sub nr. 1643 din 30 octombrie 2001, privitor la averile din țară și

din străinătate, ce au aparținut lui I.C. și B.S.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 162 din 20 februarie 2002, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de C.P.

Instanța de fond a constatat că

pârâtul a răspuns memoriului formulat de reclamantă și că aceasta nu a făcut

dovada dreptului său recunoscut de lege și nici a vătămării drepturilor sale aduse

de pârât, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței sus-menționată a

declarat recurs C.P., considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea cererii de recurs a

arătat, în esență, că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu dovezile hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii depuse la dosar și că a apreciat eronat unele probe

administrate, susținând că Ministerul Afacerilor Externe avea obligația să o

ajute să intre în posesia averilor pretinse.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat.

În conformitate cu art. 1 din Legea

nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Astfel, legea a condiționat în mod

expres admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, de vătămarea unor

drepturi recunoscute de lege în favoarea reclamantei, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare

la un asemenea drept.

Prin cererea înregistrată sub nr.

1643 din 30 octombrie 2001, reclamanta a cerut Ministerului Afacerilor Externe,

să-i comunice regimul juridic al averilor lui I.C. și B.S. din Franța, dacă

aceste averi sunt proprietatea statului francez, a statului român, și dacă

aceste averi figurează pe numele de C.P.

Cu adresa nr. C 25/941/ din 7

decembrie 2001, Ministerul Afacerilor Externe a răspuns reclamantei că nu este

competent să-i soluționeze problemele ridicate, prin scrisoarea nr. 1643 din 30

octombrie 2001 sugerându-i să se adreseze unui avocat.

Rezultă că în mod corect Curtea de

Apel București a reținut că nu este vorba de un refuz din partea pârâtului

Ministerul Afacerilor Externe, de a-i răspunde reclamantei la cerere.

Cum reclamanta nu dovedește

vătămarea vreunui drept recunoscut de lege, conform art. 1 din Legea nr.

29/1990, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.P.,

împotriva sentinței civile nr. 162 din 20 februareie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2003.