ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2954/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2954/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 28 octombrie 2002, reclamantul P.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii nr. 795 din 4 iulie 2002 emisă de pârâtă, în sensul ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să-i fie acordate cu începere de la 1 aprilie 2001, în loc de 1 iulie 2002. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, potrivit legii, drepturile se acordă din luna următoare depunerii cererii. Întrucât el a formulat prima cerere la data de 28 martie 2001, este îndreptățit să primească indemnizație de la 1 aprilie 2001 și nu de la 1 iulie 2002, cum a procedat, în mod eronat, pârâta.
Prin sentința civilă nr. 150 din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 795 din 4 iulie 2002, în sensul că a obligat pârâta să-i achite reclamantului indemnizația legală începând cu 1 aprilie 2001. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport cu data depunerii cererii inițiale de către reclamant, acesta este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, de la data de 1 aprilie 2001, neavând relevanță, sub acest aspect faptul că pârâta, interpretând restrictiv legea, a respins prima solicitare privind stabilirea calității de strămutat din motive etnice.
Împrejurarea că ulterior, în urma adoptării H.G. nr. 127/2002, privind normele de aplicare a Legii nr. 189/2000, reclamantul a formulat o nouă cerere, iar pârâta, admițând-o, a recunoscut drepturile cuvenite numai din luna următoare depunerii celei de-a doua solicitări, nu are influență asupra nașterii drepturilor. Acestea fiind stabilite prin Legea nr. 189/2000 și nu prin normele de aplicare a acestui act normativ, care nu fac decât să explice noțiunea de persoană strămutată, în care se include și cel refugiat, rezultă că data de referință este de 1 aprilie 2001. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că în cauză există autoritate de lucru judecat, în raport cu sentința civilă nr. 1776/C/2001 a Tribunalului Cluj, prin care a fost menținută hotărârea nr. 1640 din 26 aprilie 2001, act administrativ individual privind respingerea cererii reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 2001 – 1 iulie 2002. În aceste împrejurări, a precizat pârâta, în lipsa unei căi extraordinare de atac care să fi fost promovată după adoptarea H.G. nr. 127/2002 și, admisă fiind, să se fi finalizat prin anularea sentinței sau a hotărârii nr. 1640/2001, reclamantul nu poate beneficia de indemnizație decât din luna următoare depunerii celei de-a doua cereri, respectiv de la 1 iulie 2002. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.
civ., Curtea va constata că recursul este nefondat. Prin H.G. nr. 127/2002 au fost aprobate Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate, din motive etnice, de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aprobată și modificată de Legea nr. 189/2000. Fiind norme de aplicare a unei legi, de drepturile conferite de aceasta beneficiază toate persoanele care au formulat cerere în temeiul său. Astfel fiind, și având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, precum și art. 7 alin. (2) din acest act normativ, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat acordarea drepturilor la 28 martie 2001, în mod legal și temeinic, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis prin sentința recurată acțiunea formulată de P.A.
și anulând parțial hotărârea atacată, a obligat pârâta să achite reclamantului indemnizația legală începând cu 1 aprilie 2001. În ce privește excepția autorității de lucru judecat, aceasta nu este întemeiată, nefiind făcută dovada identității de obiect și cauză, între litigiul de față și cel soluționat prin sentința Tribunalului Cluj, nr. 1776/C/2001. Potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și contra lor în aceiași calitate.
Or, în cauză rezultă că deși procesele se poartă între aceleași părți, prima cerere a vizat anularea hotărârii nr. 1640 din 26 aprilie 2001, iar cea de-a doua cerere privește o altă hotărâre, cu nr. 795 din 4 iulie 2002, deci acte administrative diferite, astfel că este exclusă existența autorității de lucru judecat, instanța sesizată fiind datoare să soluționeze cauza pe fond, cum legal a procedat. Față de cele ce preced, recursul este nefondat și urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 150 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.