ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii  Ialomița

împotriva sentinței civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel

București – Secția de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Ialomița

prin consilierul juridic G.M., lipsind intimata reclamantă SC”Zina Impex”SRL

Fetești.

Procedura

completă.

S-a

prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat peste

termenul legal prevăzut.

Constatând

pricina în stare de judecată Curtea a acordat cuvântul în fond părții prezente

cu privire la excepția tardivității recursului.

Reprezentanta

recurentei a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a expcepției.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la data de 22 decembrie 2000 pe rolul

Judecătoriei Fetești, reclamanta SC”Zina Impex”SRL Fetești a solicitat,  în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială

Ialomița (a cărei calitate procesuală  a fost preluată  în prezent de Casa

Județeană de Pensii Ialomița), anularea hotărârii nr.1/23077 din 5 decembrie

2000 și a măsurilor dispuse prin procesul verbal încheiat la data de 23

noiembrie 2000, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 62.826.137 lei

cu titlu de contribuție la asigurările sociale, restantă și a sumei de

123.339.859 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.

Totodată

s-a cerut și suspendarea măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat, până

la soluționarea definitivă a acțiunii.

In

raport cu dispozițiile art.3 pct.1 și ale art.158 din Codul de procedură civilă,

Judecătoria Fetești s-a considerat necompetentă să judece cauza și a declinat

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București  - Secția de

contencios administrativ.

La

rândul său, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.256 din 1 martie 2001 și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Fetești.

Curtea

Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ a soluționat

conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe și, prin decizia

nr.1521 din 23 aprilie 2001, a stabilit că pricina este de competența Curții de

Apel București – Secția de contencios administrativ.

Soluționând

în fond cauza, instanța competentă, prin sentința civilă nr.436 din 18 aprilie

2002, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus anularea actelor

contestate, ca fiind nelegale, privind CAS și majorări  și a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată de 5.000.000 lei onorariu de expert și 33.000

taxă de timbru.

Instanța

de fond a reținut ca motiv al soluției sale faptul că, din expertiza

administrată în cauză, ca și din celelalte probe ale dosarului, reiese că

reclamanta a îndeplinit condițiiile cerute de art.3 alin.4,5 și 6 din

O.U.G.nr.2/1999 pentru a beneficia de facilitățile acordate la plata CAS, motiv

pentru care nu datorează sumele reținute în sarcina sa,  actele prin care s-au

stabilit  fiind nelegale.

Impotriva

sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea atacată i-a

fost comunicată pârâtei la data de 31 mai 2002 (fila 233 dosar fond) și că

aceasta a declarat recursul la data de 18 iunie 2002 (fila 2 dosar recurs).

Cum,

potrivit dispozițiilor art.301 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se

atacă, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen.

Având

în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală

pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage

sacțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.1 teza 1 din

Codul de procedură civilă.

Constatând

că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art.301 din Codul

de procedură civilă, că recurenta nu a dovedit că a fost împidicată în

exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința

sa, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale  sancționatorii mai

sus invocate și să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Pensii Ialomița împotriva

sentinței civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția

de contencios administrativ ca tardiv formulat

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.