ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Ialomița prin consilierul juridic G.M., lipsind intimata reclamantă SC”Zina Impex”SRL Fetești. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat peste termenul legal prevăzut. Constatând pricina în stare de judecată Curtea a acordat cuvântul în fond părții prezente cu privire la excepția tardivității recursului. Reprezentanta recurentei a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a expcepției.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la data de 22 decembrie 2000 pe rolul Judecătoriei Fetești, reclamanta SC”Zina Impex”SRL Fetești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Ialomița (a cărei calitate procesuală a fost preluată în prezent de Casa Județeană de Pensii Ialomița), anularea hotărârii nr.1/23077 din 5 decembrie 2000 și a măsurilor dispuse prin procesul verbal încheiat la data de 23 noiembrie 2000, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 62.826.137 lei cu titlu de contribuție la asigurările sociale, restantă și a sumei de 123.339.859 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.

Totodată s-a cerut și suspendarea măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat, până la soluționarea definitivă a acțiunii. In raport cu dispozițiile art.3 pct.1 și ale art.158 din Codul de procedură civilă, Judecătoria Fetești s-a considerat necompetentă să judece cauza și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ. La rândul său, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.256 din 1 martie 2001 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Fetești. Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ a soluționat conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe și, prin decizia nr.1521 din 23 aprilie 2001, a stabilit că pricina este de competența Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

Soluționând în fond cauza, instanța competentă, prin sentința civilă nr.436 din 18 aprilie 2002, a admis în parte acțiunea reclamantei, a dispus anularea actelor contestate, ca fiind nelegale, privind CAS și majorări și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 5.000.000 lei onorariu de expert și 33.000 taxă de timbru. Instanța de fond a reținut ca motiv al soluției sale faptul că, din expertiza administrată în cauză, ca și din celelalte probe ale dosarului, reiese că reclamanta a îndeplinit condițiiile cerute de art.3 alin.4,5 și 6 din O.U.G.nr.2/1999 pentru a beneficia de facilitățile acordate la plata CAS, motiv pentru care nu datorează sumele reținute în sarcina sa, actele prin care s-au stabilit fiind nelegale.

Impotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea atacată i-a fost comunicată pârâtei la data de 31 mai 2002 (fila 233 dosar fond) și că aceasta a declarat recursul la data de 18 iunie 2002 (fila 2 dosar recurs). Cum, potrivit dispozițiilor art.301 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul a fost declarat cu depășirea acestui termen. Având în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sacțiunea decăderii, în conformitate cu dispozițiile art.103 alin.1 teza 1 din Codul de procedură civilă.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă, că recurenta nu a dovedit că a fost împidicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ ca tardiv formulat Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.