ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2003

ÎCCJ, Decizia nr. 488/2003

HOTĂRÂRE
17.11.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 488/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 septembrie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul

nr. 2908/2003, a fixat termen pentru verificarea legalității arestării

inculpatului.

Având în vedere că măsura arestării

preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și

prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de

condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel, și observând și

dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160

d

și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu

30 zile.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul B.R. a declarat recurs.

La termenul din 17 noiembrie 2003,

fixat pentru judecarea recursului declarat împotriva încheierii menționate,

inculpatul a declarat că înțelege, urmare a condamnării printr-o hotărâre

definitivă, să retragă recursul.

Constatând că recursul a fost retras

de către recurentul–inculpat, personal, în ședință publică, în condițiile art.

385

4

alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte

va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.R. împotriva

încheierii din 16 septembrie 2003 pronunțată de secția penală a Curții Supreme

de Justiție.

Totodată, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recurentul–inculpat va fi obligat, potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Ia act de retragerea recursului

declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii din 16 septembrie 2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr.

2908/2003.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care

suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 17 noiembrie 2003,

în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-17
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 486/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 2850/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2004-01-14
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 40/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr. 2908/2003, când a fost fixat termen pentru verifica
ÎCCJ 2003-11-10
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 472/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 septembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 4067/2003, a fixat termen pentru verificarea lega
ÎCCJ 2003-08-25
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 136/2003
asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asu
ÎCCJ 2004-01-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 2/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, ca instanță de recurs în dosarul nr. 3500/2003, când a fost fixat termen pentru verificar
Sursă