ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 706/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 3 iunie 2002, R.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor,

solicitând anularea hotărârii nr. 409 din 23 aprilie 2000, prin care această

instituție publică i-a respins cererea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, ca

nelegală.

În motivare, reclamantul a arătat că

în anul 1941, la 9 aprilie, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din

teritoriile ocupate, încât și el, născut la 10 iunie 1941, a suferit

consecințele refugiului ș, ca atare, beneficiază de drepturile compensatorii

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 374/CA din 24 iunie 2002, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ

atacat și a obligat autoritatea pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de

beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, pe

criterii etnice, constituie o modalitate de persecuție ce durează pe toată

perioada strămutării, pentru că cei în cauză, inclusiv copiii născuți în

localitatea de strămutare, sunt lipsiți de folosirea locuinței și a tuturor

bunurilor din localitatea de domiciliu și obligați să accepte condiții vitrege

într-o altă localitate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele de

casare depuse la dosar, recurenta susține că în mod greșit, instanța de fond a

interpretat prevederile Legii nr. 189/2000, în sensul că strămutarea în altă

localitate, ca modalitate de persecuție etnică, are efecte și asupra persoanei

care s-a născut după momentul strămutării, din moment ce legislația română nu

recunoaște capacitatea de folosință și nici de domiciliu în favoarea fătului

conceput.

Recursul este nefondat.

Din actele dosarului rezultă fără

echivoc că intimatul-reclamant s-a născut în comuna Sohodol, județul Bihor, la

2 luni după ce părinții săi se refugiaseră din comuna Mihai Bravu, ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aflându-se în una

dintre cele 6 situații anume arătate în lege, a suferit persecuții din motive

etnice.

Interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței impune concluzia că atât scopul, cât și obiectul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate pe criterii etnice, de

regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Întrucât legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive

etnice, prin persoană strămutată trebuie înțeleasă și persoana care a suferit

acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile

respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit

asupra lor.

Este cazul copiilor care s-au născut

în perioada în care părinții lor au fost nevoiți să se refugieze sau au fost

strămutați datorită persecuțiilor la care erau supuși din motive etnice, copiii

suferind, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din situația de

refugiat sau strămutat.

Or, în cauză, este de necontestat că

intimatul-reclamant s-a născut la scurt timp după ce părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și că a suferit, în mod

direct, aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a încercat

întreaga sa familie, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și au suferit, urmare

a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de

drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului

supraviețuitor.

Or, dacă legiuitorul a înțeles să

acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit

persecuții și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, cu atât mai

mult trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copiii născuți

în perioada refugiului, care au suferit nemijlocit toate consecințele

nefavorabile ale refugiului, ca și părinții săi, din motive etnice.

Cu această motivare, Curtea apreciază că sentința

atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 374/CA/2002 - P din 24 iunie

2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2003.