ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 26 septembrie 2002, reclamanta S.E.

a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sălaj, solicitând modificarea deciziei nr. 42 din 3 iulie 2002, în sensul ca drepturile cuvenite în temeiul Legii nr. 189/2000, să-i fie acordate pentru perioada de refugiu, începând cu luna aprilie 1944, în loc de 22 august 1944. Prin sentința civilă nr. 494 din 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând că prin probele administrate s-a dovedit că reclamanta și familia ei s-au refugiat în orașul Slatina, în luna august 1944. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.E., care a susținut că instanța a dat o interpretare greșită probelor administrate, întrucât atât din declarațiile martorilor prezenți în fața notarului, cât și din legitimația de călătorie C.F.R., rezultă fără dubiu că perioada de refugiu a început din luna aprilie 1944. Recursul nu este fondat.

La data de 3 iulie 2002, Casa Județeană de Pensii Sălaj a emis în favoarea reclamantei S.E., decizia nr. 42, prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 367/2001, reținându-se că în perioada 22 august 1944 – 6 martie 1945 s-a aflat refugiată din motive de persecuție etnică, în Slatina. Deși a contestat această perioadă, atât Casa Județeană de Pensii, cât și Curtea de Apel Cluj, au reținut-o în mod corect, fiind dovedită atât cu autorizația de călători C.F.R. eliberată de Poliția Bolgrad, pe ruta Bolgrad-Slatina și retur, și care poartă mențiunea „văzut la plecare Slatina – 22 august 1944”, cât și cu cartea de muncă a tatălui reclamantei, minoră la aceea vreme și care are mențiunea „încetat angajarea la Of.

P.T.T. Bolgrad și angajat prin transfer la Of. P.T.T. Slatina, la 29 aprilie 1944”. Împrejurarea că legitimația de călătorie C.F.R. poartă mențiunea „valabil până la 31 iulie 1944”, nu presupune că refugiul s-ar fi produs anterior datei de 22 august 1944, întrucât este greu de presupus că reclamanta, minoră la acea vreme, ar fi plecat fără familie. Nici declarațiile celor doi martori audiați de notar, nu sunt relevante, ambii afirmând că perioada de refugiu s-a situat între aprilie 1994 și martie 1945, fără a preciza dacă au cunoscut această situație în mod direct și nemijlocit sau numai din relatările reclamantei. Astfel fiind, legal și temeinic Curtea de Apel Cluj a menținut decizia Casei Județene de Pensii Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.E., împotriva sentinței civile nr. 494 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.