ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2945/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3

ianuarie 2002, reclamanta SC U.T. SA Timișoara a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș,

solicitând anularea deciziei nr. 1903 din 26 noiembrie 2001 și obligarea

pârâților la rambursarea sumei de 1.184.325.255 lei, reprezentând T.V.A.

aferent livrărilor de fir destinat realizării de produse finite exportate și

încasate în valută prin conturi bancare.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că în aplicarea contractului comercial încheiat la 1 martie 2000 cu

SC H.M. SA Focșani, societatea a primit de la garantul SC A.H. SA din Germania,

în valută, contravaloarea firelor livrate de 7.417.616.70 lei, cu T.V.A.

inclus.

Astfel, a mai arătat reclamanta

întrucât produsele finite au fost în final exportate, iar contravaloarea lor a

fost încasată în valută de la partenerul extern, beneficiază de cota zero de

T.V.A. pentru firele textile livrate către firma SC H.M. SA Focșani. Deoarece

produsele au fost facturate inițial cu T.V.A., societatea este îndreptățită la

rambursarea T.V.A., de 1.184.325.255 lei.

Prin sentința civilă nr. 307 din 14

octombrie2002, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat decizia atacată și procesul-verbal de

control din 20 septembrie 2001 și a dispus obligarea pârâților la rambursarea

către reclamantă a sumei de 1.184.325.255 lei T.V.A. și 21.303.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de cota zero

la T.V.A., aferentă livrărilor de fire acrilice în baza contractului încheiat

cu SC H.M. SA Focșani, înscris în care s-a prevăzut că, în cazul incapacității

de plată a acestei societăți, obligația achitării facturilor către reclamantă

revine garantului, firma germană SC A.H., caz în care livrarea de fire devine

vânzare la export, furnizorul emițând facturi externe către garant, ce vor fi

încasate prin transfer bancar în devize.

Inițial, reclamanta a întocmit

facturi interne, cu cota de 19% T.V.A., firele acrilice fiind utilizate de

societatea din Focșani la producerea de bunuri destinate exportului. Întrucât

această firmă a intrat în incapacitate de plată, reclamanta a anulat cele 11

facturi interne, întocmind factura externă și încasând în valută de la

societatea germană suma de 603.041,08 mărci germane, contravaloarea firelor

livrate.

Instanța a constatat că în cauză

sunt incidente prevederile art. 17 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 9.3

din H.G. nr. 301/2000, reclamanta beneficiind de cota zero la T.V.A. Referitor

la contractul de livrare, instanța a reținut că acesta a devenit un contract de

vânzare a firelor acrilice la extern, potrivit propriilor dispoziții cuprinse

în art. 19.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au învederat că

operațiunile de export efectuate de societate nu s-au realizat în mod direct și

nu se pot încadra în categoria exportului de bunuri în nume propriu, întrucât

firele textile nu au fost livrate direct la extern, fiind vândute societății

românești pentru a fi transformate în produse finite, acestea fiind exportate

de SC H.M. SA Focșani către firma germană.

În calitate de unitate producătoare,

reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de pct. 9.5 din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, întrucât contractul de livrare nu a fost

încheiat în mod direct cu beneficiarul extern, acesta având doar calitatea de

garant, transferul firelor textile către firma germană fiind doar prezumat în

cazul incapacității de plată a societății din Focșani.

Pârâții au mai arătat că reclamanta

nu poate beneficia de cota zero la T.V.A., livrările de bunuri realizându-se de

fapt la intern, către societatea românească, operațiunile fiind corect

impozitate cu 19% T.V.A.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii.

Astfel, susținerea reclamantei că în

realitate, convenția încheiată cu SC H.M. SA Focșani constituie un contract

comercial de export, în baza căruia este îndreptățită să beneficieze de cota

zero la T.V.A., nu are suport probator.

Din actele dosarului rezultă că la 1

martie 2000 reclamanta a încheiat cu societatea românească un contract de

vânzare-cumpărare, în care se prevede că, în cazul în care firma din Focșani ar

fi intrat în incapacitate de plată, prețul firelor textile livrate să fie

achitat de societatea germană, ca beneficiar al produselor finite și totodată,

garant.

În acest contract , se prevede că

societatea din Focșani, în calitate de cumpărător, va folosi materia primă

livrată de reclamantă pentru fabricarea produselor, finite destinate exportului

și că ea va face exportul.

Faptul că exportul a fost efectuat

de SC H.M. SA este confirmat și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Galați –adresa nr. 6253 din 21 iunie 2001 și de Invoice nr. 1 și 11 AG din 26

septembrie 2000, respectiv 28 noiembrie, în care se atestă că firele acrilice

au fost expediate de reclamantă către societatea românească din Focșani pentru

o prelucrare ulterioară, exportul fiind realizat de această firmă către

societatea germană.

Așadar, operațiunile efectuate de

reclamantă nu se încadrează în categoria exportului de bunuri în nume propriu,

întrucât firele textile nu au fost livrate direct la extern, fiind utilizate de

altă societate românească la producerea altor bunuri destinate exportului.

Cât privește dispozițiile pct. 9.5

din H.G. nr. 401/2000, potrivit cărora atât unitățile exportatoare, cât și cele

producătoare beneficiază de cota zero T.V.A. pentru bunurile contractate cu

partenerii externi în cazul livrării în țară în vederea prelucrării lor în

produse destinate aceluiași beneficiar extern, acestea nu sunt aplicabile în

cauză.

Reclamanta nu a avut încheiat un

contract extern cu beneficiarul produselor finite din străinătate, ci un

contract comercial cu firma românească, operațiunile efectuate având caracterul

de livrări la intern, pentru care se aplică cota de 19 % T.V.A., conform

prevederilor art. 17 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000.

În consecință, acțiunea reclamantei

a fost greșit admisă, organele financiare procedând în mod corect la diminuarea

T.V.A. de rambursat, cu suma de 1.184.325.255 lei.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Curtea, admițând recursul formulat de pârâți, va casa sentința și pe fondul

cauzei, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș și de Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 307 din 24 octombrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea formulată de SC U.T. SA Timișoara.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.