ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 4 octombrie 2002, reclamanta C.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 2398

din 6 septembrie 2002 a Casei Județene de Pensii Cluj și obligarea pârâtei la

recunoașterea calității sale de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr.

242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2000, privind

aplicarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

învederat că s-a născut la 1 septembrie 1942 în București, unde părinții săi

s-au refugiat în cursul anului 1941, ca urmare a Dictatului de la Viena, prin

care s-a cedat vremelnic teritoriul Ardealului de Nord. În anul 1947 s-a întors

împreună cu mama sa în satul Iclozel, comuna Iclod, unde părinții săi

domiciliaseră anterior refugiului, tatăl său decedând între timp pe front.

Instanța sesizată, prin sentința

civilă nr. 532 din 27 noiembrie 2002, a admis acțiunea, a dispus anularea

hotărârii atacate și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei statutul

de persoană strămutată pe intervalul 1 septembrie 1942 – 6 martie 1945, cu

drepturile legale cuvenite, cu începere de la 1 octombrie 2002, precum și

cheltuieli de judecată, în sumă de 1.000.000 lei.

Prin considerentele sentinței

pronunțate, prima instanță a reținut că părinții reclamantei au avut statutul

juridic de refugiați, precum și că în considerarea prevederilor art. 100 C.

fam., ca și a dispozițiilor art. 14 din Decretul nr. 31/1954, ea trebuie

considerată, de asemenea, ca beneficiară a aceluiași statut, știind că a fost

concepută și s-a născut în timpul refugiului, fiind astfel exclusă manifestarea

unui act de voință din partea sa, în ce privește alegerea unui alt domiciliu.

Sentința a fost recurată de către

pârâtă.

Prin motivele de casare formulate în

scris s-a învederat că intimata nu și-a schimbat domiciliul și nici nu a

suferit persecuții etnice și deci nu poate beneficia de statutul de beneficiar

al prevederilor legale invocate.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a luat în

considerare, în mod corect, statutul juridic al părinților minorului, căruia i

s-a subordonat prin efectul legii statutul acestuia din urmă. Vexațiunile de

ordin material și chiar moral provocate de actul abuziv al refugiului impus,

s-au transferat asupra minorului, care nu avea capacitatea de a se sustrage

acestor efecte, fiind conform ordinei de drept ca minorul să nu aibă statut de

fapt și de drept în despărțirea de cel al părinților săi. O atare concluzie se

desprinde nu doar din prevederile legale citate, ca și din formularea art. 93

C. civ., în vigoare la perioada respectivă, care prevede că minorul „va avea

domiciliul la părinții săi”, ci este recunoscut asemeni în sistemele de drept

ale legislațiilor europene sau de tip european, confirmându-se astfel, prin

sorgintea și universalitatea sa și drept un principiu de drept natural, cu o

perenitate izvorâtă din rațiune și echitate.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat în cauză se vădește, așadar, nefondat și urmează a fi

respins ca atare, menținându-se soluția dată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 532 din 27 noiembrie

2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2003.