ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2960/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

la data de 28 noiembrie 2002, reclamantul N.I. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii nr. 6134 din 6

decembrie 2002 și obligarea pârâtei să-i recunoască statutul de persoană

strămutată pentru întreaga perioadă cerută, .septembrie 1940 – 22 iunie 1944 și

20 martie 1944 – 6 martie 1945.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că și intervalul 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941 trebuie luat în

calcul pentru stabilirea drepturilor recunoscute prin Legea nr. 189/2000,

întrucât în această perioadă, deși încorporat în armata română, a avut

calitatea de refugiat din Basarabia.

Prin sentința civilă nr. 169 din 19

februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul a fost încorporat la 15 noiembrie 1939, în

vederea satisfacerii stagiului militar, iar ulterior datei de 22 iunie 1940, a

rămas în continuare în armata română.

În aceste împrejurări, întrucât nu

s-a dovedit că persecuțiile etnice l-au determinat pe reclamant să-și

părăsească localitatea de domiciliu, s-a constatat temeinicia hotărârii nr.

6134/2002 prin care pârâta a recunoscut beneficiul Legii nr. 189/2000, respectiv

statutul de refugiat, numai pentru intervalul 20 martie 1944 – 6 martie 1945.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că,

în mod greșit, nu i s-a recunoscut calitatea de refugiat și pentru perioada 6

septembrie 1940 – 22 iunie 1941, cât timp Basarabia s-a aflat sub jurisdicția

U.R.S.S.

Deși se afla în armata română, a

susținut reclamantul, ca locuitor al orașului Bălți din Basarabia, a fost

nevoit să se retragă din fața trupelor sovietice pe teritoriul rămas sub

jurisdicția României, dobândind astfel statutul de refugiat, în sensul

reglementat de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că reclamantul, născut la 30 august1918, cu domiciliul în Bălți, a

fost încorporat în armata română la 19 noiembrie 1939, fiind lăsat la vatră la

12 noiembrie 1941.

În tot acest interval și ulterior,

până la 20 martie 1944, părinții reclamantului au continuat să locuiască în

Basarabia, în localitatea de domiciliu Bălți, de unde au fost evacuați în

primăvara anului 1944, astfel cum atestă actul nr. 100/19 din 20 martie 1944

,emis de C.F.R. Chișinău, Inspecția de Întreținere.

Așadar, perioada de strămutare, din

motive etnice, pentru membrii familiei N. a început în luna martie 1944,

reclamantul însuși revenind la domiciliul din Bălți după lăsarea sa la vatră,

localitate unde a rămas până în primăvara anului 1942, când a fost din nou

mobilizat.

În raport cu cele expuse, Curtea a

reținut în mod întemeiat că nu i se poate recunoaște reclamantului calitatea de

refugiat pentru intervalul 6 septembrie 1940 – 22 iunie 1941, încorporarea în

armata română nefiind urmarea persecuției etnice.

În consecință, Curtea va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.I.

împotriva sentinței civile nr. 169 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 octombrie 2003.