Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2621/2003

HOTĂRÂRE
16.09.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2621/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 februarie 2003, reclamantul I.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 3764 din 21 ianuarie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu-Mare și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii arată că, întrucât s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați, reclamantul beneficiază de drepturile acordate de acest act normativ. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 103 din 24 februarie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat, Împotriva acestei soluții a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii Satu-Mare, susținând, în esență, că potrivit Precizărilor Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Recursul este nefondat. Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 19 noiembrie 1941, în comuna Harănglab unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit, ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare al persecuțiilor etnice. Soluția Curții de apel fiind legală și temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană Satu-Mare, împotriva sentinței civile nr. 103/CA/ 2003 - P din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 octombrie 2002, reclamanta T.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 320 din 15 aprilie 2002, emisă de pârâta Casa
ÎCCJ 2003-09-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 februarie 2003, I.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, să se dispună anularea hotărârii nr. 3332 din 18
ÎCCJ 2004-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 252/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 iunie 2003, reclamantul B.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând, anularea Hotărârea nr. 414
ÎCCJ 2004-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7177/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2003, reclamanta I.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotă
ÎCCJ 2003-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.72/CA/2003 - P, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantului Ț.N. și a anulat hotărârea nr. 1647 din 25 iulie 2002 emisă d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă