Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2003

HOTĂRÂRE
17.04.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 1631 Dosar nr. 648/2003 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, s-a admis acțiunea în anularea titlului de proprietate formulată de S.I., R.A., S.V., B.E., M.A., I.M. și s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 55/1795 din 12 octombrie 1995 pentru suprafața de teren de 2460 mp teren înscris la parcela 3/1718 din pct. Călimani Ierburi situat pe raza comunei Săvinești. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de M.P., P.M., D.A. și C.M., decizia nr. 493/2001 a Tribunalului Neamț și irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de aceleași părți, decizia nr. 1925/2001 a Curții de Apel Bacău.

M.P., P.M., D.A. și C.M. au formulat contestație în anulare a sentinței civile nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și în fapt pe confuzia materială a obiectului cauzei, susținând că hotărârea pronunțată privește o porțiune de teren pentru care se suprapun două titluri de proprietate, al reclamanților și al pârâților S.I., R.A., S.V., B.E., M.A., I.M. Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr. 1251 din 21 februarie 2002 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut încadrarea juridică dată cererii de către contestatori, respectiv art. 318 C. proc.

civ. și împrejurarea că soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț a rămas definitivă și irevocabilă prin hotărârea pronunțată de instanța de recurs, astfel încât s-a calificat că a fost contestată decizia civilă nr. 1925 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel Bacău. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 1191 din 12 august 2002 a declinat Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționare a cauzei, considerând că a fost contestată sentința civilă nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, astfel cum au precizat la termenul din 12 august 2002 contestatorii, iar contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr. 7700 din 22 noiembrie 2002 a declinat în favoarea Curții de Apel Bacău cauza și constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție. Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Principiul disponibilității care guvernează procesul civil permite reclamantului să stabilească cadrul procesual, rolul activ al judecătorilor fiind limitat potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ. la a exercita cercetarea judecătorească în acest perimetru stabilit de către reclamant, inițiatorul procesului stricto sensu.

În acest context, indicarea ca temei juridic a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. este determinantă în stabilirea admisibilității contestației în anulare și nu în determinarea instanței competente. Or, cum contestatorii-reclamanți au atacat pe calea contestației în anulare sentința civilă nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, precizând și în fața Curții de Apel Bacău că solicită expres anularea acestei hotărâri și nu cea pronunțată în recurs, în raport de prevederile legale mai sus menționate urmează a se stabili în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționare a contestației în anulare formulate.

DECIDE: Stabilește în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționarea a contestației în anulare formulată de M.P., P.M., D.A. și C.M. împotriva sentinței civile nr. 3224 din 3 mai 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2003
R. și P.V.V., cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel Bacău cu numărul de dosar 183/2000. Prin decizia civilă nr. 497 pronunțată la 20 martie 2000, instanța astfel sesizată a admis recursul și a casat decizia ataca
ÎCCJ 2005-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6852/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința civilă nr. 2370 din 15 iunie 2004 Judecătoria Piatra Neamț a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta O.
ÎCCJ 2005-04-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2005
nr. 1311/2003, a Curții de Apel Bacău, deoarece nu sunt întrunite cerințele art. 1201 C. civ. (identitate de părți, obiect, cauză); că sentința civilă nr. 38/1998, a Curții de Apel Bacău și decizia civilă nr. 932/1999, a Curții Supreme de J
ÎCCJ 2006-01-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 581/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 6 octombrie 2003, reclamantul A.M.M. a chemat în judecată pe pârâții Comisia locală Săvinești de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia județeană Neamț
ÎCCJ 2005-09-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6543/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: La 25 februarie 2003, reclamanții G.I., G.E. și G.M. au chemat în judecată pe pârâtul G.C. solicitând: - obligarea acestuia din urmă la lăsarea în deplină proprietate
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă