Freilinger și alții împotriva Austriei

Reclamanții, Monika și Sascha Freilinger și Hildegard Hofmann, sunt cetățeni austriaci. S-au născut în 1959, 1980 și, respectiv, 1967. Locuiesc în Lengenfeld și Gobelsburg, respectiv. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl H. Malek, un avocat practicant în Krems. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor ambasador F. Trauttmansdorff, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La cererea reclamanților, Tribunalul Regional al Krems, ședința în calitate de Curtea muncii și sociale (Landesgericht als Arbeits-und Sozialgericht), la 27 decembrie 2000 și, respectiv, la 9 ianuarie 2001, a ordonat societății F să plătească (Zahlungsbefehl) primul reclamant 1.056,81 EUR, al doilea reclamant 6,276.46 EUR și al treilea reclamant 4,247.87 EUR.

La 2 februarie 2001, aceste ordine au devenit aplicabile. La 13 februarie 2001, Curtea Regională a deschis proceduri de faliment privind societatea F. Această decizie a fost publicată în baza de date a falimentului (Insolvenzdatei) pe internet la 14 februarie 2001. La 19 februarie 2001, reclamanții au solicitat Curții de District din Viena (Bezirksgericht) să pună în aplicare comenzile de plată menționate mai sus prin vânzarea proprietății mobiliare ale societății F (Fahrnisexekution) și prin acordarea reclamanților un licențiement pe conturile neregulă pe care societatea F le-a deținut împotriva E.F., F.S. și I.S. (Forderungsexekution). La 21 februarie 2001, Curtea de District a acordat această cerere și a ordonat executarea ordonanțelor de plată (Executionswailligung) în temeiul secțiunilor 249 și 294 din Legea privind executarea (Executionsordnung).

Se pare că Curtea de District nu a respectat secțiunea 10 din Legea privind banca (a se vedea dreptul și practicile interne relevante) atunci când a acordat această cerere. La 6 martie 2001 E.F., F.S. și I.S., care au fost debitori ai societății F și împotriva cărora societatea a avut reclamații excepționale, au apelat împotriva acestei decizii. Acestea au susținut că ordinul de executare a fost ilegal, deoarece procedurile de faliment împotriva societății F au fost deschise la 13 februarie 2001 și că, după decizia de deschidere a procedurii de faliment, acestea nu mai au fost permise să respecte cererea individuală de executare. În aceeași zi, fiduciarul falimentului, referindu-se la secțiunea 10 din Legea Bankrupt (Konkursordnung), a solicitat Curții de District să anuleze procedurile de executare.

Cu hotărârile din 26 martie și, respectiv, 30 martie 2001, Curtea Regională de la Viena a trimis dosarul înapoi Curții de District, deoarece a constatat că apelurile din 6 martie 2001 au nevoie de îmbunătățire. La 9 și, respectiv, 19 aprilie 2001, aceste decizii au fost preluate de avocatul reclamanților. E.F., F.S. și I.S. au remediat ulterior defectele apelurilor, iar apelurile nu au fost transmise reclamanților. Prin hotărârile din 3 august, 28 septembrie 2001 și 11 octombrie 2001, Curtea Regională a respins apelurile privind executarea ordinului de a plăti prin vânzarea bunurilor mobiliare ale societății F, astfel cum a remarcat faptul că E.F., F.S. și I.S. nu aveau niciun drept în acest sens, deoarece acestea nu au fost afectate de acea parte a ordinului.

Acesta a acordat, totuși, apelurile privind executarea ordinului de a plăti prin acordarea unui titlu privind conturile rămase ale societății F împotriva E.F., F.S. și I.S. Se menționează în acest sens la secțiunea 10 din Legea privind bancaritatea. În plus, instanța a remarcat că, în conformitate cu jurisprudența și doctrina relevante, persoana care solicită un ordin de executare ar trebui să justifice deja, în cererea, de ce executarea în temeiul legii de aplicare ar trebui să fie admisibilă, indiferent de deschiderea procedurii de faliment. În acest caz, reclamanții nu au formulat astfel de cereri în cererile lor. Curtea Regională Krems a deschis proceduri de faliment împotriva societății F la 13 februarie 2001. Această decizie a fost publicată în baza de date a falimentului (Insolvenzdatei) la 14 februarie 2001. Ordinea de aplicare a măsurilor a fost eliberată numai la 21 februarie 2001 și, prin urmare, a fost ilegală.

Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamanții au depus cererea de executare a ordinului de plată la 19 februarie 2001, deși procedurile de faliment erau deja în așteptare în acest moment. Prin urmare, le-a ordonat să ramburseze costurile procedurii de recurs, adică. 196.88 EUR care urmează să fie plătite de primul reclamant, 368.50 EUR care urmează să fie plătite de al doilea reclamant și 294,97 EUR care urmează să fie plătite de al treilea reclamant. Execuția deciziilor judiciare este reglementată de Legea privind executarea (Executionsordnung), care prevede satisfacția unei cereri pecuniare prin confiscarea de active individuale ale debitorului (Einzeleexekution). Cu toate acestea, după începerea procedurii de faliment împotriva debitorului, satisfacția individuală a creditorului dă loc la satisfacție colectivă pe baza cotei a tuturor creditorilor cu creanțe pecuniare (execuția generală).

Execuția unei creanțe individuale în temeiul Legii de aplicare a legii de aplicare nu mai este, în principiu, posibilă. În consecință, secțiunea 10 din Legea privind falimentul prevede că, după începerea falimentului, nu poate fi obținut niciun drept la un titlu sau la o plată de la o instanță în ceea ce privește activele care constituie proprietatea falimentului din cauza unei creanțe împotriva falimentului. În conformitate cu secțiunea 2, falimentul intră în vigoare de la data următoare publicării sale oficiale.

The applicants, Monika and Sascha Freilinger and Hildegard Hofmann, are Austrian nationals. They were born in 1959, 1980 and 1967, respectively. They live in Lengenfeld and Gobelsburg, respectively. They were represented before the Court by Mr H. Malek, a lawyer practising in Krems. The respondent Government were represented by their agent Ambassador F. Trauttmansdorff, Head of the International Law Department at the Federal Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Upon the applicants’ request the Krems Regional Court sitting as a Labour and Social Court (Landesgericht als Arbeits-und Sozialgericht) on 27 December 2000 and on 9 January 2001, respectively, ordered the F company to pay (Zahlungsbefehl) the first applicant 1,056.81 EUR, the second applicant 6,276.46 EUR and the third applicant 4,247.87 EUR.

On 2 February 2001 these orders became enforceable. On 13 February 2001 the Regional Court opened bankruptcy proceedings concerning the F company. This decision was published in the bankruptcy data base (Insolvenzdatei) in the internet on 14 February 2001. On 19 February 2001 the applicants requested the Vienna District Court (Bezirksgericht) to enforce the above-mentioned payment orders by selling the F company’s movable property (Fahrnisexekution) and by granting the applicants a lien on outstanding accounts which the F company held against E.F., F.S. and I.S. (Forderungsexekution). On 21 February 2001 the District Court granted this application and ordered enforcement of the payment orders (Exekutionsbewilligung) under Sections 249 and 294 of the Enforcement Act (Exekutionsordnung).

It appears that the District Court apparently disregarded Section 10 of the Bankruptcy Act (see Relevant domestic law and practice) when it granted this request. On 6 March 2001 E.F., F.S. and I.S., who were debtors of the F company and against whom that company had outstanding claims, appealed against this decision. They submitted that the enforcement order was unlawful as bankruptcy proceedings against the F company had been opened on 13 February 2001 and that, following the decision to open bankruptcy proceedings, they were no longer allowed to honour individual request for enforcement. The appeals were not transmitted to the applicants. At the same day the bankruptcy trustee, referring to Section 10 of the Bankruptcy Act (Konkursordnung), requested the District Court to cancel enforcement proceedings.

With decisions of 26 March and 30 March 2001 respectively, the Vienna Regional Court remitted the file back to the District Court as it found that the appeals of 6 March 2001 needed improvement. On 9 and 19 April 2001 respectively these decisions were served on the applicants’ counsel. E.F., F.S. and I.S. subsequently remedied the defects of the appeals. The appeals were not transmitted to the applicants. With decisions of 3 August, 28 September 2001 and 11 October 2001 the Regional Court rejected the appeals concerning the enforcement of the order to pay by selling the F company’s movable property, as it noted that E.F., F.S. and I.S. had no legal standing in this regard, because they were not affected by that part of the order.

It granted, however, the appeals concerning the enforcement of the order to pay by granting a lien on the F company’s outstanding accounts against E.F., F.S. and I.S. It referred in this regard to Section 10 of the Bankruptcy Act. The court further noted that, according to relevant case-law and doctrine, it was for the person requesting an enforcement order to substantiate already in the application why enforcement under the Enforcement Act should be admissible irrespective of the opening of the bankruptcy proceedings. In the present case, the applicants had not made such submissions in their applications. The Krems Regional Court had opened bankruptcy proceedings against the F company on 13 February 2001. This decision had been published in the bankruptcy data base (Insolvenzdatei) on 14 February 2001. The enforcement order had been issued only on 21 February 2001 and was therefore unlawful.

The court further noted that the applicants had filed their request for enforcement of the payment order on 19 February 2001, although bankruptcy proceedings had already been pending at this time. It therefore ordered them to reimburse the costs of the appeal proceedings, i.e. 196.88 EUR to be paid by the first applicant, 368.50 EUR to be paid by the second applicant, and 294.97 EUR to be paid by the third applicant. The enforcement of judicial decisions is regulated by the Enforcement Act (Exekutionsordnung), which provides for the satisfaction of a pecuniary claim by seizure of individual assets of the debtor (Einzelexekution). However, after the commencement of bankruptcy proceedings against the debtor, individual satisfaction of a creditor gives way to collective satisfaction on a quota basis of all creditors with pecuniary claims (Generalexekution).

The execution of an individual claim under the Enforcement Act is in principle no longer possible. Accordingly, Section 10 of the Bankruptcy Act stipulates that, after the commencement of bankruptcy, no right to a lien or to a payment may be obtained from a court in respect of assets forming the bankrupt’s estate on account of a claim against the bankrupt. According to Section 2, bankruptcy shall take effect from the day following its official publication.