ÎCCJ, Decizia nr. 295/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 656 din 20

septembrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul M.M.G. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri

sau vătămări corporale cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

A obligat pe inculpat să plătească

părții civile Spitalul Sfântul Pantelimon București suma de 1.075.260 cu

dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

debitului.

A constatat că partea civilă D.R. nu

are pretenții civile în cauză.

A obligat pe inculpat să plătească

minorilor B.M. și M.B. câte 300.000 lei lunar, către fiecare, de la data de 14

octombrie 2000 și până la majoratul acestora.

A obligat pe inculpat la plata sumei

de 3.300.000 lei către numitul B.A., prestații periodice pentru perioada 14

octombrie 2000 – 25 august 2001.

S-a reținut că în noaptea de 13

octombrie 2001, în jurul orelor 1,00, inculpatul M.M.G., aflat în stare de

ebrietate, s-a întâlnit în fața imobilului în care locuia cu martorul P.S., cu

care a urcat în ascensor, până la etajul 7. Aici, cei doi s-au oprit, ocazie cu

care au auzit un zgomot care venea dinspre etajul 8.

Împreună au hotărât să urce la etaj,

pentru a stabili sursa zgomotului. Ajuns primul la etajul 8 tehnic, inculpatul

a constatat că lângă lift se afla un bărbat care mirosea a alcool și avea

aspect de persoană fără locuință.

Inculpatul M.M.G. i-a cerut

bărbatului respectiv să se ridice și să plece, iar la refuzul acestuia a

început să-l lovească cu pumnii și picioarele.

Ulterior, inculpatul a târât victima

la lift și a coborât-o la parter.

Aici, inculpatul a târât victima, de

la lift până la scările de la intrare, după care a început din nou să o

lovească cu pumnii și picioarele, cerându-i insistent să se ridice și să plece.

La un moment dat, martorul P.S. a

hotărât să cheme salvarea, motiv pentru care a urcat în locuința sa.

În acest timp, inculpatul a luat

victima din hol și a târât-o în lateralul blocului, de unde ulterior a fost

ridicată de o ambulanță.

Victima a fost transportată la

Spitalul Sfântul Pantelimon unde, în data de 14 octombrie 2000, ora 6,15 a

decedat.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpatul a declarat apel solicitând reducerea pedepsei în raport de

circumstanțele sale reale și personale.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 628 din 20 noiembrie 2001, a respins apelul, ca

nefondat, cu motivarea că pedeapsa aplicată corespunde gradului de pericol

social ridicat al faptei comise, precum și modalității de executare a acesteia

și este de natură a asigura finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Prin decizia nr. 1526 din 21 martie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a luat act că inculpatul

M.M.G. a retras recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de către

instanța de apel.

Împotriva hotărârilor pronunțate de

către instanța de fond și instanța de apel, procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat

pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârile

instanțelor de fond și apel sunt pronunțate cu încălcarea legii, în mod greșit

faptei săvârșite de inculpatul M.M.G. dându-i-se încadrarea juridică prevăzută

de art. 183 C. pen. în loc de art. 174, art. 175 lit. d) și i) C. pen.

Ținând seama de modul în care

inculpatul a acționat, de starea de beție a victimei și de faptul că, urmare

agresiunii, aceasta a suferit o hemoragie internă, consecința rupturilor de

ficat și a multiplelor fracturi costale bilaterale, leziuni ce au avut legătură

directă cu decesul, se impune concluzia că inculpatul a săvârșit fapta cu

intenția de a ucide și nu de a produce numai vătămări corporale victimei, a

cărei moarte să fi survenit ca un rezultat praeterintenționat, cum greșit a

reținut instanța de fond.

În concluzie, instanța trebuia să

dispună schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul M.M.G.

din art. 183 în art. 174 raportat la art. 175 lit. d) și i) C. pen. și să-l

condamne pe acesta la o pedeapsă în limitele acestui text de lege.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea în parte a hotărârilor și

rejudecarea cauzei în limitele arătate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de reținut că infracțiunea de

omor, prevăzută de art. 174 C. pen., nu poate fi săvârșită decât cu intenție,

în una din cele două modalități la care se referă art. 19 pct. 2 lit. a) și b)

C. pen., în timp ce infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., este săvârșită cu praeterintenție,

particularizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și de

culpă cu privire la rezultatul letal produs.

Inculpatul nu contestă starea de

fapt reținută.

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat că în noaptea de 13 octombrie 2000, în jurul orei 1,00, după ce în

prealabil consumase băuturi alcoolice și se afla în stare de ebrietate,

inculpatul s-a întâlnit în fața imobilului situat în B-dul 1 Decembrie 1918 cu

martorul P.S.

Cei doi au urcat împreună, cu

ascensorul, până la etajul 7, unde s-au oprit, ocazie cu care aceștia au auzit

un zgomot care venea dinspre etajul 8 tehnic.

De comun acord au hotărât să urce

pentru a stabili sursa zgomotului auzit.

Inculpatul a ajuns primul și,

observând că lângă lift se afla un bărbat care mirosea a alcool, i-a cerut

acestuia să plece.

La refuzul acestuia din urmă,

inculpatul a început să îl lovească cu pumnii și picioarele.

Ulterior, inculpatul a târât victima

la lift și a coborât-o la parter, însoțit de martorul P.S., care ținea victima

de picioare pentru a nu fi lovită de peretele liftului.

La parter, inculpatul a târât

victima până la scările de la intrare, după care a început din nou să o

lovească cu pumnii și picioarele, cerându-i insistent să se ridice și să plece.

În timpul în care victima se mai

afla în holul blocului, inculpatul a mai lovit-o, din nou cu pumnii și

picioarele.

Din procesul verbal încheiat de

procuror la data de 14 octombrie 2000, la morga spitalului, rezultă că victima

prezenta, printre altele, fractură oase nazale, periorbital bilateral echimoză

albastră violacee, echimoză roșie-violacee cu tumefacții locale pe obrazul

stâng, excoriații frontal dreapta, tumefacție violacee a ambelor buze, fracturi

la nivelul hemitoracelui stâng.

Leziunile traumatice sunt detaliate

în raport medico-legal de autopsie.

Raportul medico-legal de necropsie

concluzionează că moartea victimei a fost violentă. Decesul acesteia s-a

datorat hemoragiei interne consecința rupturilor de ficat. Din același raport

mai rezultă că sângele recoltat de la cadavru conținea 2,90‰ alcool. Între

leziunile traumatice produse prin loviturile aplicate și decesul victimei

există legătură directă de cauzalitate.

Așadar, din descrierea medico-legală

a leziunilor rezultă că loviturile au vizat zone vitale și au fost aplicate cu

intensitate mare.

Pe de altă parte, inculpatul a

reluat agresiunea asupra victimei, lovind-o cu pumnii și picioarele, după

coborârea acesteia la parterul blocului, deși a fost atenționată de către

martorul P.S. să înceteze, întrucât victima era plină de sânge și respira cu

mare dificultate. Totodată, alcoolemia relevată de același certificat

medico-legal, explică lipsa oricărei reacții de apărare a victimei față de

agresiunea exercitată de inculpat.

Așadar, din datele externe ale

faptei comise rezultă cu certitudine că inculpatul a avut reprezentarea

suprimării vieții victime, în sensul că a prevăzut și acceptat posibilitatea

decesului acesteia, ca urmare a agresiunii.

Mai este de reținut că fapta a fost

comisă de inculpat pe scara blocului, loc care prin natură și destinație este

accesibilă publicului, în sensul dispozițiilor art. 152 lit. a) C. pen., asupra

victimei care, dată fiind îmbibația alcoolică constatată, era în neputința de a

se apăra, stare de care inculpatul a profitat.

Prin urmare, fapta de ucidere fiind

săvârșită cu intenție, în public, profitând de starea de neputință a victimei

de a se apăra, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d), i) C. pen.

Ca atare, instanțele trebuiau să

constate că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 183 C. pen., că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat și,

prin schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis

în judecată, să îl condamne pe acesta în baza art. 174, art. 175 lit. d), i) C.

pen.

Așadar, se constată că prin

hotărârile atacate „faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică”, ceea ce

constituie caz de casare în sensul prevederilor art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7 din același cod, invocat prin recursul în anulare.

La individualizarea pedepsei se vor

avea în vedere conduita bună a infractorului, înaintea săvârșirii infracțiunii,

așa cum rezultă din caracterizarea depusă de apărător la dosarul cauzei, precum

și comportarea sinceră a acestuia în cursul procesului.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate

numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și, în baza art. 334 C. proc.

pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de

art. 183 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d) și i)

C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. a) C. pen., text în baza căruia

condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 565 din 20 septembrie 2001 a Tribunalului

București și deciziei penale nr. 628 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, privind pe inculpatul M.M.G.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat.

În baza art. 334 C. proc. pen.

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. d), i) C. pen., cu

aplicarea art. 74, art. 76 lit. a) C. pen., text în baza căruia condamnă pe

inculpatul M.M.G. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.

aplică inculpatului menționat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.M.G. durata arestării preventive de la 20 octombrie 2000 până la

6 octombrie 2003.

Pronunțată în ședință publică azi, 6

octombrie 2003.