Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2905/2001
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 iunie 2003

Decizia nr. 2653/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 2905/2001 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 noiembrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 2905/2001, Curtea de Apel București, secția III civilă, a suspendat judecata recursului declarat de Negoiță Ion împotriva deciziei civile nr. 743 din 23 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția V civilă și de contencios administrativ, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că nici una dintre părți nu a răspuns la strigarea pricinii și nici reclamantul recurent nici intimatul pârât nu au solicitat judecarea în lipsă. Împotriva încheierii menționate a declarat recurs reclamantul recurent N.I., la 23 decembrie 2002. Recursul declarat este nul potrivit dispozițiilor art. 306 din C. proc.

civ. întrucât nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 alin. (1) din aceeași lege, iar în cauză nu s-a constatat existența unor motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul N.I. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2002 (dosar nr.2905/2001) a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.