ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2003

La

19 februarie  2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj împotriva sentinței civile nr.87 din 27 februarie 2002 a

Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios

administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 19 februarie 2003 iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la 26 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 14 ianuarie 2002, reclamanta SC ”S” SA a

solicitat anularea deciziei nr.2021 din 13.12.2001 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și a procesului verbal nr.5700 din 24.10.2001

încheiat de inspectori din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice  a județului Cluj și exonerarea de plata sumei de 524.927.471

lei reprezentând TVA suplimentară și a sumei de 116.746.167 lei

reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.

In

motivarea  acțiunii  reclamanta  arată că nelegal  și

netemeinic

s-a

reținut în sarcina sa obligația plății sumelor menționate,

prin ignorarea normelor speciale aplicabile în cauză, care sunt

Instrucțiunile nr.1/15086/1995 ale Băncii Naționale a României

și Ministerului Finanțelor, iar nu prevederile Hotărârii

Guvernului nr.401/2000 și ale Ordonanței Guvernului nr.17/2000, cum

greșit se arată în procesul verbal de control.

Menționează

că în conformitate cu pct.7 din Instrucțiunile nr.1/15086/1995 nu se

consideră neîncasate sumele în valută reprezentând contravaloarea

mărfurilor exportate dacă au fost demarate proceduri judiciare, ca în

cazul de față și din acest motiv îndeplinește toate

condițiile prevăzute de art.17 lit.B a din Ordonanța Guvernului

nr.17/2000 pentru aplicarea cotei zero de TVA.

Curtea

de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ,

prin sentința civilă nr.87 din 27 februarie 2002 a admis

acțiunea, a dispus anularea parțială a deciziei nr.2021/2001

și a procesului verbal nr.5700/2001 pentru suma de 524.927.471 lei – TVA

și suma de 116.746.167 lei – majorări de întârziere și a obligat

pârâții la 380.000 lei cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Instanța

reține că reclamanta a făcut dovada că a început

procedurile judiciare de recuperare a valutei aferente celor 3 exporturi

realizate, conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.18/1994

și Instrucțiunilor nr.15086/1995 date în aplicarea acestei

ordonanțe.

Mai

reține că organele financiare au făcut o interpretare

rigidă a actelor normative incidente în cauză, constatând greșit

că reclamanta datorează TVA pentru contravaloarea celor 3 exporturi,

ca și majorările de întârziere aferente.

Pârâtele

au declarat recurs împotriva sentinței, susținând că

instanța a reținut  greșit aplicabilitatea Instrucțiunilor

nr.15086/1995 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.18/1994, când în

realitate sunt incidente prevederile Ordonanței de urgență a

Guvernului nr.17/2000 privind TVA, care este o lege specială.

Se

mai susține că în mod legal s-a aplicat cota de 19% de TVA pentru

contravaloarea facturilor emise de reclamantă la exportul către MS

Global Impex din Emiratele Arabe Unite și către firma Sun Earth Ceramics

din India, deoarece s-a depășit termenul de 90 de zile de la data

emiterii facturilor, respectiv termenul de 60 de zile de la data livrării

mărfii, conform mențiunilor din contracte, termene în interiorul

cărora trebuia încasată valuta de la firmele străine pentru ca

reclamanta să poată beneficia de cota zero la exportul bunurilor.

Menționează

că pentru neachitarea la scadență a obligației bugetare,

reclamanta datorează și majorări de întârziere, calculate

până la data achitării sumei, conform art.13 din Ordonanța

Guvernului nr.11/1996 și pct.9.9 din Hotărârea Guvernului

nr.401/2000.

Analizând

motivele de recurs invocate, în raport de materialul probator administrat în

cauză și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține

următoarele:

Prin

procesul verbal încheiat la 24 octombrie 2001 de către inspectori din

cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj

s-a stabilit, printre altele, că intimata datorează bugetului de stat

suma de 524.927.471 lei cu titlu de TVA suplimentară, aferentă

exporturilor neîncasate până la data verificării și suma de

116.746.167 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente TVA

suplimentară.

Intimata

a contestat aceste sume, contestație care s-a respins prin decizia nr.2021

din 13.12.2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția

generală de soluționare a contestațiilor.

In

ambele acte se reține că intimata a efectuat export, cu cota zero de

TVA către M/S G. I. din Emiratele Arabe Unite, la 31.05.2001, în valoare

totală de 152.260 USD, cu termen de încasare de 90 de zile de la data

emiterii facturilor și că până la data încheierii procesului

verbal de control se încasase numai suma de 60.333,13 USD.

Se

mai reține că la 1.03.2001 și la 20.06.2001 intimata a mai efectuat

exporturi cu cota zero de TVA și către Sun Earth Ceramics din India,

în valoare de 4.458,5 USD, cu termen de încasare a contravalorii exporturilor

la 60 de zile de la data livrării.

Cum

nu s-a respectat termenul de 90 de zile pentru încasarea diferenței de

valută de 91.926,87 USD de la prima societate și nici termenul de 60

de zile de la cealaltă societate, conform prevederilor contractuale, organele

financiare au considerat că intimata nu poate beneficia de

dispozițiile art.17 pct.B din Ordoananța de urgență a

Guvernului nr.17/2000 privind acordarea cotei zero de TVA, fiind aplicabile

prevederile pct.9.3 și ale pct.9.9 din Hotărârea Guvernului

nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanței de

urgență a Guvernului nr.401/2000.

Se

susține și că intimatei nu îi sunt aplicabile prevederile

Ordonanței Guvernului nr.18/1994 și nici Instrucțiunile

nr.15086/1995 date în aplicarea acestei ordonanțe, pentru că se

referă la măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a

agenților economici, respectiv la modul de aplicare a sancțiunilor

prevăzute de ordonanță ci se aplică prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe

valoarea adăugată, care este o lege specială și care nu

face trimitere la prevederile Ordonanței Guvernului nr.18/1994.

Conform

art.17 lit.B a  din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.17/2000, se aplică o cotă zero de TVA pentru exportul de bunuri,

transportul și prestările de servicii efectuate de contribuabili cu

sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută

în conturi bancare, deschise la bănci autorizate de Banca

Națională a României.

Nu se contestă că intimata reclamantă a efectuat

operațiunile de export, dar se consideră că valuta primită

din exportul mărfurilor s-a încasat în conturi bancare deschise de

bănci autorizate de Banca Națională a României  peste termenele

de 90 de zile, respectiv 60 de zile de la data emiterii facturilor pentru

exporturile realizate.

Se

susține și faptul că până la data controlului nu se

încasase încă toată valuta prevăzută în contracte și

că este irelevant că intimata s-a adresat Curții de Arbritraj

București pentru recuperarea diferenței de preț.

Dar,

Ordonanța de urgență de Guvernului nr.17/2000 nu prevede și

condiția ca valuta să fie încasată în termenele specificate în

contractele de export.

Pentru

aplicarea cotei zero de TVA trebuie îndeplinite numai două condiții,

conform art.17 lit.B din ordonanță și anume: să se încaseze

în valută contravaloarea mărfurilor exportate, iar valuta să se

depună în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca

Națională a României.

Ordonanța

nu prevede și condiția încasării valutei într-un anumit termen,

această condiție fiind numai stipulată în contractele încheiate

de intimată cu partenerii externi și neîndeplinirea ei are efecte

numai în raporturile dintre părțile contractante.

In

ordonanță nu există nici o dispoziție de aplicare a unei

alte cote de TVA pentru situația în care nu se respectă termenele de

încasare a valutei, termene prevăzute de contractele încheiate între

exportator și importator sau în declarațiile de încasare

valutară.

Trebuie

reținut și faptul că neîncasarea valutei la termenele

prevăzute în contracte nu i se datorează intimatei, ci partenerilor

săi de afaceri și că intimata, pentru recuperarea

diferențelor de preț a formulat acțiuni arbitrale.

Pentru

considerentele de mai sus, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul

art.14 din Legea nr.29/1990 și art.299 și următoarele din Codul

de procedură civilă, Curtea reținând că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică.

Respingându-se

recursul, la solicitarea intimatei și în baza prevederilor art.274 din

Codul de procedură civilă se va dispune obligarea recurenților

la plata sumei de 19.248.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

sumă menționată în ordinul de plată aflat la fila 35 din

dosar, factura fiscală nefiind relevantă pentru că este

emisă de Societatea civilă de avocați, neconfirmată de

intimată, iar contractul de asistență juridică cuprinde

ștersături la rubrica onorariu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile

nr.87 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă

recurenții la 19.248.900 lei cheltuieli de judecată către

intimata SC ”S” SA Cluj.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  26 februarie 2003.