ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3

aprilie 2002, reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Vâlcea, solicitând anularea parțială, pentru sumele de 674.641.023 lei -

Fond pentru reducerea riscului tehnologic; 295.492.768 lei, majorări de

întârziere aferente; 505.411.305 lei, T.V.A. deductibilă și 23.115.881 lei,

majorări de întârziere aferente, a deciziei nr. 237 din 27 martie 2002 și a

procesului-verbal nr. 15019 din 28 septembrie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin O.U.G. nr. 32/2001 a fost abrogată O.G. nr. 96/1990,

precizându-se la art. VIII alin. (2), că sumele virate în anul 2001 se

restituie, fapt ce conduce la concluzia că suma nevirată de aceasta, drept Fond

special pentru reducerea riscului tehnologic, nu mai este datorată, urmând a se

prelua la veniturile impozabile ale societății, că scadența fondului

trimestrial pentru anul 2001, era luna aprilie 2001, conform art. 4 din O.G.

nr. 96/1999, și întrucât în O.U.G. nr. 32/2001, nu se precizează anul de

proveniență a debitului, aceasta se aplică indiferent dacă debitele provin din

anul 2000 sau 2001, pentru că legiuitorul nu a făcut nici o diferențiere.

A mai susținut că acest fond special

pentru risc se preia la un alt fond extrabugetar – Fond special pentru

dezvoltarea sistemului energetic – și nicidecum la bugetul de stat, astfel că

organul de control nu mai avea competența materială să verifice acest fond și

să încaseze sumele.

Referitor la T.V.A., apreciază că

își găsesc aplicarea, dispozițiile art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000, fiind

vorba de exporturi la care se aplică o cotă T.V.A. 0.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 64/F-C din 3 iunie

2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 237 din 27 martie 2002, pronunțată

de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și a trimis cauuza spre competentă soluționare, la Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea.

Împotriva acestei sentințe,

considerară nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vâlcea, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice, susțințnd, în esență, că instanța a reținut că la data când a

înregistrat contestația (24 octombrie 2001), Ministerul Finanțelor Publice era

competent să o soluționeze, avându-se în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2)

din O.U.G. nr. 13/2001.

Între timp însă, legea menționată a

fost modificată prin H.G. nr. 1296/2001, în vigoare la data de 29 decembrie

2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde, cuantumul sumei contestate, care

intră în competența de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice.

Ignorând prevederile acestei

hotărâri, Ministerul Finanțelor Publice s-a pronunțat la data de 27 martie

2002, în sensul respingerii contestației.

Cum la momentul învestirii, 24

octombrie 2001, erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001, nemodificate

prin H.G. nr. 1296/2001, în mod legal, Ministerul Finanțelor Publice s-a

pronunțat prin decizia nr. 237 din 27 martie 2002, asupra contestației

formulate, astfel că instanța de fond în mod greșit a trimis cauza spre

soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat Vâlcea.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului se constată că obligațiile bugetare în litigiu au fost stabilite de

inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

și Controlului Financiar de Stat Vâlcea, prin procesul-verbal.

Împotriva acestui proces-verbal,

reclamanta a formulat contestație care, cu adresa nr. 23684/2001, a fost

înaintată de direcția menționată, spre soluționare, la Ministerul Finanțelor

Publice.

Contestația respectivă are ca obiect

suma totală de 1.534.079.631 lei.

La data când a înregistrat-o (24

octombrie 2001), Ministerul Finanțelor Publice era competent să o soluționeze,

avându-se în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001,

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de

control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2001, de aprobare, dat fiind

faptul că obiectul contestației este o sumă de peste 500 milioane lei.

Între timp însă, legea menționată a

fost modificată prin H.G. nr. 1296/2001, în vigoare de la data de 29 decembrie

2001, în sensul că s-a mărit la 5 miliarde lei, cuantumul sumei contestate și

care intră în competența de soluționare a Ministerului Finanțelor Publice. Până

la 5 miliarde lei, conform art. 5 alin. (1) din legea modificată, competența de

soluționare revenea organelor specializate din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea, în a cărei rază

teritorială își are sediul reclamanta-contestatoare.

Ignorând prevederile hotărârii

guvernului sus-amintite, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor, s-a pronunțat la data de 27 martie 2002, în

sensul respingerii contestației, pentru motivele arătate în cuprinsul deciziei.

S-au ignorat și dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. 13 din O.U.G. nr. 13/2001 (nemodificate nici prin

legea de aprobare și nici prin hotărârea guvernului amintită), potrivit cărora,

în cazul contestațiilor (încă nesoluționate), pentru care competența aparține

Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat,

Ministerul Finanțelor Publice trebuie să se dezînvestească prin decizie.

Din toate aceste considerente, rezultă că Ministerul

Finanțelor Publice s-a pronunțat pe fond asupra contestației reclamantei, după

intrarea în vigoare a H.G. nr. 1296/2001, deși nu mai avea competența legală să

o facă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume propriu și

în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 64/F-C din 3

iunie 2002, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2003.