ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4576/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la 17 aprilie 2003, reclamantul S.I. a solicitat Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, anularea hotărârii nr. 9154, emisă la 27 martie 2003 de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Prin sentința nr. 702 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului. În motivarea sentinței astfel pronunțate, instanța de fond, a reținut, în esență, că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 189/2000 și anume, să fi suferit în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, persecuții etnice, materializat în una din situațiile enumerate în art. 1 din O.G.

nr. 105/1999. Nu a dovedit persecuția etnică și nici că această persecuție a provenit de la Guvernul Român. Împotriva acestei sentințe considerate nelegale și netemeinice, a declarat recurs reclamantul S.I., care a reiterat susținerile din acțiune, arătând că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, care specifică expres că beneficiază de aceste drepturi, persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Întrucât a fost de naționalitate maghiară, tatălui său i s-a desfăcut contractul de muncă și a trebuit să se refugieze pe teritoriul Clujului, motivul strămutării, arată recurentul, fiind expres indicat ca fiind de natură etnică.

A mai susținut că nu se poate reține argumentul instanței de fond, că persecuțiile trebuie să provină de la regimurile instaurate în România, întrucât regimurile atât în zona Dictatului de la Viena, cât și din alte zone, intră sub incidența acestei legi, cu condiția ca persoanele care s-au strămutat în ambele sensuri, să fi suferit persecuții etnice, pe care le-a demonstrat cu actele de la dosar. Recursul este nefondat. Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 acordă anumite drepturi, persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Practic, prin H.G. nr. 127/2002 au fost incluși în categoria „strămutaților” - art. 1, lit. c), și refugiații.

Pentru ca o persoană să poată fi încadrată în această categorie, este necesar să își schimbe domiciliul, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, cu un alt domiciliu, unde să nu fi fost persecutată din acest motiv. Or, reclamantul nu a făcut dovada persecutării din motive etnice. Chiar dacă în realitate s-a dovedit că reclamantul și-a schimbat domiciliul de la Galați, la Cluj, după 6 septembrie 1940, în cauză nu s-a dovedit că această schimbare de domiciliu este consecința directă a unor acte de persecuție exercitate de Guvernul român. Prin urmare, în mod întemeiat, instanța a reținut că reclamantul nu se încadrează în situațiile menționate la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, astfel că nu poate beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ, mai sus precizat.

Din actele de la dosar se reține faptul că reclamantul a fost „strămutat” împreună cu familia la data de 12 septembrie 1940, din localitatea Galați, teritoriu aflat sub administrația Statului român, în localitatea Cluj Napoca, teritoriu care se afla sub ocupație austro-ungară și ca atare, nu se poate concluziona că mutarea de la domiciliu a fost urmare a persecuțiilor etnice. Desfacerea contractului de muncă și mutarea sa au fost cauzate de cu totul alte considerente, iar nu din cauza persecuțiilor etnice. Față de cele de mai sus, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., împotriva sentinței civile nr. 702 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2003.