ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1660/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mehedinți, prin sentința civilă nr. 648 din 26 septembrie 2000, a admis acțiunea introdusă de reclamanta SC A. SRL Turnu Severin împotriva pârâtelor SC O. SA București și SC O. SA, sucursala Mehedinți, obligând-o pe prima pârâtă, care are personalitate juridică, la plata sumei de 30.230.400 lei despăgubiri. S-a reținut că reclamanta și-a asigurat autoturismul, marca Ford Sierra, pentru suma de 121.000.000 lei, contractul fiind încheiat pe o durată de 12 luni, aceasta achitându-și toate obligațiile contractuale. În urma accidentului din 24 februarie 2000, autoturismul a fost avariat în totalitate și pentru că reparațiile se ridicau la o sumă mai mare decât valoarea pentru care fusese asigurat, reclamanta a solicitat plata integrală a asigurării.

Acordul pârâtei de a plăti reclamantei numai suma de 90.769.600 lei prin deducerea diferenței până la 121.000.000 lei, apreciată ca fiind valoarea mașinii după accident și pe care urmează să o valorifice proporțional, a fost considerat nelegal de către instanță care, invocând dispozițiile art. 12.7 din contract, a admis acțiunea, având în vedere și dispozițiile art. 969 C. civ. Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Craiova care, prin decizia nr. 114 din 21 februarie 2001, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a considerat că s-a făcut o interpretare greșită atât a dispozițiilor art. 12.7, cât și a art. 12.9 din contractul de asigurare, în primul caz, paguba reală reprezentând diferența dintre suma asigurată și suma ce s-ar obține prin valorificarea pieselor rămase, ce se află în stare de a fi reutilizate, iar în cazul secund, că asigurătorul nu este obligat să devină proprietarul autovehiculului, așa cum se află acesta după accident, mai ales că, după trecerea termenului de 60 zile de la achitarea despăgubirii, dacă asiguratorul nu și-a manifestat dorința de a deveni proprietarul epavei, acest drept încetează, deci acțiunea trebuia respinsă. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Drobeta Turnu Severin care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 11 C. proc.

civ., a susținut că, potrivit contractului de asigurare, intimatele nu aveau dreptul să micșoreze suma asigurată, pentru care s-au plătit primele de asigurare, din moment ce tot acestea au stabilit că este avarie totală și că paguba reală depășește suma asigurată. Se mai susține că, din actele dosarului, rezultă că intimatele urmează să-și recupereze întreaga sumă de 121.000.000 lei de la persoana vinovată de producerea accidentului, astfel că nu se justifică reducerea plății sumei din contractul de asigurare. Recursul este fondat. Prealabil analizei criticilor aduse hotărârii pronunțate în apel, trebuie menționat că încadrarea în drept a motivelor de casare nu se justifică, nefiind vorba de art. 304 pct. 7, ci de pct. 9 (interpretarea greșită a clauzelor contractului dintre părți) iar art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., fiind abrogat prin O.U.G. 138/2000, nu poate constitui motiv de recurs. Cu aceste precizări și în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se constata că motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este incident în cauză, hotărârea din apel fiind nelegală. De necontestat că între părți s-a încheiat contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor, care constituie lege pentru părți și prin care fiecare și-a asumat o serie de obligații. Pentru că nu s-a pretins de intimate că recurenta nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, se va avea în vedere exclusiv, dacă refuzul asigurătorului de a plăti întreaga sumă pentru care s-a asigurat autovehiculul, este justificată.

Din conținutul art. 12.7 din contract rezultă că despăgubirea nu poate depăși quantumul pagubei, nici suma la care s-a încheiat asigurarea, și nu cum greșit s-a menționat în decizie. Pornindu-se de la acest drept al asiguratului și obligație a asigurătorului, se constată că, în speță, asigurarea este în sumă de 121.000.000 lei, iar repararea autovehiculului avariat depășește această sumă, ceea ce, logic, raportat la dispozițiile art. 12.7, justifică pretenția reclamantei recurente de a i se plăti suma de 121.000.000 lei pentru care s-a asigurat. Referirea, în considerentele deciziei pronunțate în apel, la dispozițiile art. 12.7.1 din contract nu are nici o legătură cu obiectul litigiului care privește plata, în limita sumei din asigurare, și nu despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, ca să se facă distincție, în cadrul art. 12.7.1, dacă este vorba de daună totală sau parțială și ce se înțelege prin aceasta.

Justificarea de către intimate a plății parțiale contravine clauzelor contractului, care au fost corect interpretate de instanța de fond și nu de cea din apel, deoarece art. 12.9.2 nu constituie o facultate pentru intimate, situație în care s-ar fi prevăzut „SC O. SA poate” și nu „este îndreptățit” sinonim cu „justificat”, deci nu i se poate contesta acest drept conferit de lege pe care trebuie să și-l aroge în cadrul contractului încheiat. Motivarea din decizia atacată cu recurs, referitoare la termenul de 60 zile, ca argument în favoarea tezei evocate, este în afara logicii juridice ce se desprinde din conținutul textului. Trecerea acestui termen reprezintă o sancțiune pentru asigurător și nu o dovadă că obligația de a valorifica partea recuperabilă din autovehicul, revine asiguratului.

De altfel, că în modul arătat în prezenta hotărâre, au gândit și intimatele, și au și acționat, îl relevă notificarea adresată de acestea autorului accidentului, prin care precizează că trebuie să plătească întreaga sumă de 121.000.000 lei, conform contractului, și care va fi recuperată prin acțiune în regres de la el. Tot prin notificare, intimatele sunt acelea care-i fac cunoscut autorului accidentului să le comunice dacă preia spre valorificare epava autovehiculului, deci, conduita acestora s-a înscris în dispozițiile art. 12.9.2 din contract. Pentru motivele arătate, urmează a se admite recursul și a se modifica decizia în sensul respingerii apelului pârâtelor și menținerea sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei nr. 114 din 21 februarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâtele SC O. SA București și SC O. SA, sucursala Mehedinți, Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinței civile nr. 648 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2003.